Voința Divină

            După ce am petrecut zile foarte amare de lipsă, mă simțeam obosită și fără forțe, deși mi-am oferit acele suferințe spunând: „Doamne, Tu știi cât mă costă să stau fără Tine, dar mă resemnez Voinței Tale Sfinte, oferind această durere foarte amară, prin care să-Ți demonstrez iubirea mea și ca să Te calmezi. Aceste plictiseli, tulburări, slăbiciuni, răceli pe care le simt, intenționez să Ți le trimit ca mesageri de laudă și de reparări pentru mine și pentru toate creaturile. Aceasta am și aceasta Îți ofer. Cu siguranță că Tu accepți sacrificiul bunăvoinței, când Ți se oferă ceea ce se poate, fără nicio rezervă, dar vino, că nu mai pot”.

            Deseori am fost tentată să mă conformez Dreptății și gândeam că motivul absenței Sale eram eu, pentru că zilele trecute Isus mi-a spus că, dacă nu m-aș fi conformat, L-aș fi obligat să nu vină și să nu-mi mai spună nimic și pentru a evita nemulțumirea mea, nu mă lăsa sufletul să fac acest lucru, și mai mult de atât, ascultarea nu permitea.

            În timp ce mă aflam în aceste amărăciuni, mai întâi a venit o lumină cu o voce, care spunea: „În măsura în care omul se implică în lucrurile pământești, în acest fel se îndepărtează și pierde stima bunurilor veșnice. Le-am dat bogățiile pentru a fi folosite pentru sfințirea lor, dar le-au folosit pentru a Mă ofensa și a forma un idol pentru inima lor: iar Eu îi voi distruge pe ei și bogățiile împreună cu ei”.

            După aceasta, L-am văzut pe preaiubitul meu Isus foarte suferind, supărat și indignat pe oameni, încât provoca teroare. Eu, imediat am început să-i spun: „Doamne, îți ofer rănile Tale, sângele Tău, folosirea preasfântă a Preasfintelor Tale simțuri pe care le-ai avut în timpul vieții Tale muritoare, pentru a-Ți repara ofensele și folosirea rea a simțurilor pe care Ți le aduc creaturile”.

            Și Isus, luând un aspect serios și aproape tunător, a spus: „Știi cum au devenit simțurile creaturilor? Ca acele mugete ale animalelor feroce, care îi îndepărtează pe oameni cu urletele lor, în loc să-i apropie. Este atât de mare putreziciunea și mulțimea păcatelor care izvorăsc din simțurile lor, încât Mă obligă să fug de ele”.

            Și eu: „Ah! Doamne, cât de indignat Te văd! Dacă vrei să continui să trimiți pedepse, atunci vreau să vin [la Tine]; dacă nu, vreau să ies din această stare. La ce bun să rămân, dacă nu mă mai pot oferi ca victimă pentru a-i cruța pe oameni?”Și El, vorbindu-mi serios, că m-am simțit îngrozită, mi-a spus:„Tu vrei să atingi cele două extreme: fie că îmi ceri să nu fac nimic, fie că vrei să pleci [din lume]. Nu te mulțumești ca oamenii să fie parțial cruțați? Crezi că orașul Corato este mai bun sau mai mic în a Mă ofensa? Și faptul că l-am cruțat în comparație cu atâtea orașe, este ceva nesemnificativ? Așadar, mulțumește-te și liniștește-te și, în timp ce Mă voi ocupa să pedepsesc oamenii, tu însoțește-Mă cu suspinele și suferințele tale, rugându-Mă, ca aceste pedepse să determine popoarele să se convertească”.