Voința Divină

Voi continua să spun de unde am rămas, și iată cum a decurs. Dimineață m-am dus la Împărtășanie și îndată ce L-am primit pe Isus i-am spus: „Domnul meu, vezi un pic în ce furtună mă aflu. Trebuie să-ți mulțumesc că i-ai dat lumină Confesorului pentru a-mi impune ascultarea de a suferi, în schimb natura mea [umană] simte [suferința] atât de tare încât eu însămi rămân confuză văzându-mă foarte rea. Dar toate acestea nu înseamnă nimic: Dumneavoastră care vreți sacrificiul îmi veți da și putere. Motivul cel mai apăsător din mine este că trebuie să stau foarte mult fără să Vă pot primi în Preasfântul Sacrament. Cine va putea rezista fără Dumneavoastră? Cine îmi va da putere? Unde voi putea găsi o alinare în întristările mele?”

Și în timp ce spuneam așa, simțeam foarte multă durere în inimă din cauza acestei despărțiri de Isus în Preasfântul Sacrament, încât plângeam amarnic. Atunci Domnul, compătimind slăbiciunea mea, mi-a spus: „Nu te teme, Eu Însumi voi susține slăbiciunea ta; tu nu știi ce haruri am pregătit pentru tine; de aceea te temi foarte mult. Nu sunt Eu Atotputernic? Nu voi putea compensa lipsa de a Mă putea primi în Sacrament? De aceea resemnează-te și așază-te ca și cum ai fi neînsuflețită în brațele Mele, oferă-te ca victimă voluntară pentru a repara ofensele, pentru păcătoși și pentru a cruța oamenii de nenorocirile meritate. Iar Eu îți dau cuvântul Meu, ca angajament, să nu te părăsesc nici măcar o zi fără să vin să te văd. Până acum ai venit tu la Mine; de acum înainte voi veni Eu la tine. Ești mulțumită?”

Așa m-am resemnat Sfintei Voințe a Lui Dumnezeu și am fost surprinsă de această stare de suferință. Acum, cine poate spune harurile pe care Domnul a început să mi le dea? Este imposibil să pot spune totul în mod distinct. Aș putea spune doar câte ceva confuz, dar, în măsura în care pot și, pentru a face sfânta ascultare care „așa vrea”, mă voi strădui să spun, atât cât îmi este posibil.

Îmi amintesc că încă de la începutul rămânerii mele la pat în mod continuu, iubitorul meu Isus, se arăta de multe ori, ceea ce nu făcuse în trecut. Încă de la început mi-a spus că voia să am un nou mod de viață, pentru a mă pregăti de acea căsătorie mistică pe care mi-a promis-o.

Îmi spunea: „Iubita Inimii mele, te-am așezat în această stare ca să pot fi mai liber să vin și să conversez cu tine. Vezi, te-am eliberat de toate îndeletnicirile externe, ca nu doar sufletul, ci și trupul să fie la dispoziția Mea, ca să poți sta într-un continuu sacrificiu suprem înaintea Mea. Vezi, dacă nu te-aș fi așezat în acest pat, având în vedere că trebuia să te eliberezi de îndatoririle familiei și să te supui altor sacrificii, Eu nu aș fi putut să vin atât de des și să te fac părtașă la ofensele pe care le primesc; cel mult ar fi trebuit să aștept să-ți îndeplinești îndatoririle. Dar acum, nu; am rămas liberi, nu mai există nimeni care să ne deranjeze și să ne întrerupă conversația. De acum înainte tristețile Mele vor fi ale tale și ale tale vor fi ale Mele; suferințele Mele [vor fi] ale tale și ale tale ale Mele; consolările Mele vor fi ale tale și ale tale vor fi ale Mele; vom uni toate lucrurile împreună și tu vei avea grijă de lucrurile Mele, ca și cum ar fi lucrurile tale, și așa voi face și Eu cu ale tale. Între noi doi nu va mai fi «acesta este al meu, iar acesta este al tău», ci totul va fi în comun, de ambele părți.

Știi cum am făcut cu tine? Ca un rege care vrea să vorbească cu soția lui, regina, iar aceasta se află cu alte dame de companie în alte îndeletniciri. Regele ce face? O ia și o duce în camera lui, închid ușa, pentru ca nimeni să nu poată merge să le întrerupă conversația și să le asculte secretele. Și așa, stând singuri, își comunică unul altuia consolările și tristețile lor. Așadar, dacă vreun imprudent ar merge să bată sau să strige în dosul ușii, nelăsându-i să se bucure în pace de conversația lor, oare, regele nu s-ar uita urât la el? La fel am făcut Eu pentru tine și, tot la fel, Mi-ar părea rău dacă cineva ar vrea să te îndepărteze de la această stare”.