O, Dumnezeule, ce durere, câte lacrimi am vărsat! De câte ori gândeam că eram neascultătoare! Spuneam în sinea mea: „Din ce cauză acea virtute care îi este cea mai plăcută Domnului este atât de departe de mine? Ce poate să facă și cum să spere la bine un suflet neascultător?”
De multe ori mă plângeam Domnului nostru, iar uneori chiar mă supăram. Când Domnul voia să accept suferințele, mă împotriveam cât de mult puteam. Dar când vedea că mă opun, Domnul îmi arăta că nu se mai îngrijea de mine și nu-mi mai spunea nimic, și apoi, dintr-o dată, venea să mă surprindă.
Uneori, Confesorul nu voia să cad în acea stare, dar aceasta nu era în puterea mea. Este adevărat că am fost neascultătoare și că nu am fost niciodată bună la nimic. Dar îmi amintesc că cea mai sfâșietoare durere era pentru mine de a nu fi în stare să ascult.
În această perioadă de timp, îmi amintesc că a fost holeră și într-o zi Îl rugam pe bunul meu Isus să înceteze această pedeapsă, iar El mi-a zis: „Te voi mulțumi, cu condiția să accepți și să te oferi să suferi ceea ce vreau Eu”.
Eu i-am spus: „Doamne, nu, nu pot. Dumneavoastră știți ce cred ei despre mine. Dacă faptul s-ar petrece numai între mine și Dumneavoastră, aș fi gata să accept orice.”
Iar El mi-a zis: „Fiica Mea, dacă pe Mine M-ar fi influențat părerea oamenilor și ceea ce urma să facă ei cu Mine, nu aș fi înfăptuit Răscumpărarea neamului omenesc. Dar Eu am avut privirea spre mântuirea lor, iar când vedeam persoane care nu se gândeau niciodată la Mine, îmi dădeau ocazia să sufăr și mai mult; marea Iubire care Mă mistuia, Mă determina să ofer [Tatălui] acele dureri pe care ei Mi le dădeau pentru salvarea lor. Ai uitat că ceea ce vreau de la tine este imitarea vieții Mele și că te voi face părtașă la tot ce am suferit? Nu știi tu că actul cel mai frumos, mai eroic și mai plăcut Mie și pe care trebuie să Mi-l oferi, este acela să te oferi chiar pentru cei care sunt împotriva ta?” Am rămas mută, nu am știut ce să-i răspund; am acceptat tot ce voia Domnul, și așa, până seara, am fost surprinsă de acea stare de suferință, în care am rămas trei zile continue. După ce mi-am revenit, nu s-a mai auzit nimic de holeră.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.