În Întruparea Cuvântului au fost concepute și conținute toate făpturile (inclusiv Mama sa) și toate miracolele Iubirii sale Divine.
„Fiica mea iubită, dacă Zămislirea Mamei mele Cerești a fost miraculoasă și a fost concepută în marea care a ieșit din cele Trei Persoane Divine, Zămislirea mea nu a fost în marea care a ieșit de la Noi, dar în măreața mare care ședea în Noi, însăși Divinitatea noastră, care cobora în sânul feciorelnic al acestei Fecioare, și am rămas conceput. Este adevărat când se spune căci Cuvântul a rămas conceput, dar Tatăl meu Ceresc și Duhul Sfânt erau inseparabili de Mine. Este adevărat că Eu am avut partea interpretului, dar Ei au concurat cu Mine.
Imaginează-ți două reflectoare, în care unul reflectă același subiect în celălalt. Aceste subiecte sunt trei: cel din mijloc ocupă partea lucrătoare, suferind și imploră; ceilalți doi stau împreună, concurează și sunt spectatori. Astfel încât aș putea spune că dintre cele două reflectoare unul era Trinitatea Sacrosanctă și celălalt draga mea Mamă. Ea, în cursul scurt al vieții sale, trăind întotdeauna în Vrerea mea mi-a pregătit în sânul ei feciorelnic micul teren divin unde Eu, Veșnicul Cuvânt, trebuia să mă înveșmântez cu carne omenească, pentru că nu aș fi coborât niciodată în interiorul unui teren omenesc. Și reflectând Trinitatea în ea, am rămas conceput. Deci în timp ce aceeași Trinitate rămânea în Cer, Eu am rămas conceput în sânul acestei nobile Regine.
Toate celelalte lucruri, cât ar fi ele de mari, nobile, sublime, miraculoase, chiar însăși Zămislirea Fecioarei Regine, toate rămân în urmă; nu există lucru care poate fi comparat, nici iubire, nici măreție, nici putere, cu Zămislirea mea. Aici nu este vorba despre a forma o viață, ci de a închide Viața care dă viață tuturor; nu de a mă extinde, ci de a mă micșora, pentru a putea fi conceput, nu pentru a primi, ci pentru a dărui… Cine a creat totul, pentru a se închide într-o creată și foarte mică Umanitate! Acestea sunt lucrări doar ale unui Dumnezeu și al unui Dumnezeu care iubește, care cu orice preț vrea să lege făptura cu Iubirea sa pentru a se face iubit.
Dar asta nu e încă nimic. Știi tu unde strălucea toată Iubirea mea, toată Puterea și Înțelepciunea mea? De îndată ce Puterea Divină a format această Umanitate minusculă, atât de mică încât a putut fi comparată cu mărimea unui bob (embrion) dar cu mădularele toate proporționate și formate, iar Cuvântul a rămas conceput în ea. Imensitatea Voinței mele, incluzând toate făpturile trecute, prezente și viitoare, a conceput în Ea toate viețile făpturilor și, cum creștea a mea, așa creșteau ele în Mine. Astfel încât, în timp ce în aparență se părea că sunt singur, văzut cu microscopul Voinței mele se vedeau concepute (în Mine) toate făpturile. S-a întâmplat cu Mine ca atunci când vezi apele cristaline, că, în timp ce acestea par limpezi, văzute la microscop, câți microbi nu se văd? Zămislirea mea a fost atât de mare, încât marea roată a Eternității a fost lovită și extatică, văzând nenumăratele excese ale Iubirii mele și toate minunile unite între ele.
Toată dimensiunea Universului a fost zguduită văzându-L pe Cel care dă viață la toate că se închide, se micșorează, se face minuscul, incluzând totul…, să facă ce? Să ia viața tuturor și să-i facă pe toți să renască”. (Volumul 15, 16 Decembrie 1922)
Tatăl Nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui…
Voința Divină 