Prima ZI: 29 noiembrie

            Fiica mea, ascultă-mă, este Inima mea de mamă care te iubește atât de mult și vrea să se reverse asupra ta. Să știi că te am aici, scrisă în Inima mea, și te iubesc ca pe o adevărată fiică, dar simt o durere pentru că nu te văd asemănătoare cu Mama ta. Dar ști ce ne deosebește? Vai, este voința ta, care îndepărtează prospețimea harului, frumusețea care îl îndrăgostește pe Creatorul Tău, tăria care suportă și învinge totul, iubirea care consumă totul; pe scurt această voință a ta nu este cea care o însuflețează pe Mama ta Cerească. Tu trebuie să știi, că am cunoscut voința mea umană numai să o păstrez sacrificată în cinstea Creatorului meu; viața mea a fost în întregime din Voința Divină. Din primul moment al Zămislirii mele am fost modelată, încălzită și așezată în Lumina Sa, care a purificat cu puterea Sa germenul meu uman, astfel încât, am rămas zămislită fără pata originală. De aceea, dacă Zămislirea mea a fost fără cusur și atât de glorioasă, încât a format onoarea Familiei Divine, a fost doar pentru că FIATUL atotputernic care s-a revărsat asupra germenului meu, și astfel pură și sfântă am rămas zămislită. Deci, dacă Vrerea Divină nu s-ar fi revărsat asupra germenului meu mai mult decât o mamă tandră, pentru a preveni efectele păcatului originar, aș fi întâlnit soarta cea tristă a celorlalte creaturi, de a fi zămislită cu păcatul originar. Prin urmare, toată cauza principală a fost Voința Divină. Ei să-i fie onoare, slavă, mulțumire pentru că am fost zămislită în întregime fără păcatul strămoșesc. [Regina Cerului, prima zi]

            „De îndată ce Vrerea Divină s-a revărsat asupra germenului meu uman pentru a preveni tristele efecte ale păcatului, Divinitatea a surâs, sărbătorind când a văzut în germenul meu acel germen uman pur și sfânt, cum a ieșit din mâinile Sale creatoare atunci când în creația omului. Iar FIATUL Divin a făcut al doilea pas în mine, cu aducerea acestui germen uman al meu, de El purificat și sfințit, înaintea Divinității, astfel ca să fie revărsate torențial asupra micimei mele în actul de a fi zămislită; și, Divinitatea, văzând în mine lucrarea lor creativă, frumoasă și curată, a surâs cu plăcere și voind să mă sărbătorească, Tatăl Ceresc a vărsat asupra mea mări de putere, Fiul mări de înțelepciune, Duhul Sfânt mări de iubire. Astfel că am rămas zămislită în lumina interminabilă a Voinței Divine, și, în mijlocul acestei mări divine pe care micimea mea nu-l putea conține, am format valuri foarte înalte pentru a le trimite din nou precum omagii de iubire și glorie Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Iar Trinitatea era numai ochi asupra mea și pentru a nu se face învinsă de mine în iubire, zâmbindu-mi și mângâindu-mă, mi-a trimis alte mări, care m-au înfrumusețat atât de mult, căci cum a fost formată mica mea umanitate, am dobândit virtutea captivantă a răpirii Creatorului meu. Și într-adevăr s-a făcut cu adevărat răpit, atât de mult încât între mine și Dumnezeu era întotdeauna o sărbătoare, astfel că, nu ne-am refuzat nimic reciproc. Eu nu I-am refuzat niciodată nimic și nici măcar El. Dar tu știi cine mă însuflețea cu această forță captivantă? Voința Divină, care domnea în mine ca și viață. De aceea puterea Ființei Supreme era a mea, așadar aveam o forță egală, să ne răpim reciproc”. [Regina Cerului, a doua zi]

A doua zi: 30 noiembrie

            „Fiica mea, Zămislirea Neprihănită a Mamei Mele iubite a fost prodigioasă și minunată în toate, atât de mult încât au uimit Cerul și pământul și au sărbătorit. Toate cele Trei Persoane Divine au concurat: Tatăl a revărsat o mare imensă de Putere; Eu, Fiul, o mare infinită de Înțelepciune și Duhul Sfânt o mare imensă a Iubirii veșnice, care contopindu-se într-o singură mare au format una singură și în mijlocul acestei mări s-a format Concepția acestei Fecioare, cea aleasă dintre aleși. Deci Divinitatea a administrat substanța acestei Concepții. Și nu numai că a fost centrul vieții acestei creaturi minunate și singulară, dar această mare era în jurul ei, nu numai pentru a o păstra apărată de tot ceea ce o putea umbri, dar să-i oferim tot în orice clipă noi frumuseți, noi haruri, putere, înțelepciune, dragoste, privilegii etc. Așadar, natura sa mică a fost concepută în centrul acestei mări, s-a format și a crescut sub influența acestor valuri divine.

            Atât de mult încât, de îndată ce s-a format această creatură nobilă și singulară, [Dumnezeu] nu a vrut să aștepte ca de obicei, cu alte creaturi; și-a dorit îmbrățișările sale, schimbul ei de iubire, a sărutărilor sale, să se bucure de zâmbetele sale inocente; prin urmare, imediat ce s-a format Concepția Ei, am umplut-o de rațiune, am înzestrat-o cu toate științele, i-am comunicat bucuriile și durerile noastre în ce privește Creația; și chiar din pântecele matern Ea a venit în Cer, la picioarele tronului nostru, pentru a ne da îmbrățișări, schimbul iubirii sale, sărutările sale tandre și aruncându-se în brațele noastre ne-a zâmbit cu atâta plăcere recunoștință și mulțumire, pentru a smulge zâmbetele Noastre. Oh, cât a fost de frumos să văd această creatură inocentă și privilegiată, îmbogățită cu toate calități divine, să vină în mijlocul Nostru, cu toată iubirea, cu toată încrederea, fără teamă, pentru că numai păcatul este cel care pune distanța între Creator și creatură, rupe iubirea, își pierde încrederea și inspiră frică. Așadar Ea a venit în mijlocul Nostru ca Regină, care cu iubirea ei, dată de Noi, ne-a dominat, ne-a captivat, ne-a făcut să sărbătorim și a devenit răpitoarea unei altei iubiri; iar noi am lăsat-o să facă ce a vrut, ne-am bucurat de iubirea cu care ne-a captivat și am făcut-o Regină a Cerului și a pământului.

Cerul și pământul s-au bucurat și au sărbătorit împreună cu Noi, având după atâtea secole o Regină a lor … Soarele a zâmbit în lumina sa și a fost fericit că trebuie să-și slujească Regina oferindu-i lumina. Cerul, stelele și întregul univers au zâmbit cu bucurie și au sărbătorit, pentru că trebuiau s-o înveselească pe Regina lor, făcându-o să vadă armonia sferelor și frumuseţele lor. Au zâmbit plantele, pentru că trebuiau să-și hrănească Regina; și, de asemenea, pământul a zâmbit și s-a simțit înnobilat în a trebui să dea locuință și să fie călcat de pașii Împărătesei sale. Numai iadul a plâns și a simțit pierderea forțelor pin stăpânirea acestei Suverane Doamne. Dar știi care a fost primul act pe care a făcut-o această Creatură Cerească atunci când s-a aflat înaintea tronului nostru? Știa că tot răul omului fusese ruptura dintre voința lui și cea a Creatorului său și A tremurat și fără să mai stea pe gânduri, și-a legat voința de picioarele tronului meu, fără să vrea să o cunoască; iar Voința mea s-a legat cu a Ei și a devenit centrul vieții, atât de mult încât între Ea și Noi s-au deschis toți curenții, toate relațiile, toate comunicările și nu a existat niciun secret care să nu-i fie încredințat. Acesta a fost tocmai actul cel mai frumos, cel mai mare, cel mai eroic act pe care l-a făcut, punându-și voința la picioarele noastre iar Noi captivați de acest fapt, am numit-o Regina tuturor. Așadar, vezi, ce înseamnă această legătură cu Voința Mea și să nu o cunoști pe cea proprie?

            Al doilea act a fost să se ofere oricărui sacrificiu de dragul Nostru. Al treilea, să ne restituie onoarea, slava întregii Creații, pe care omul ne luase atunci când a făcut voința sa; și a plâns chiar din sânul matern din iubire pentru Noi, văzându-Ne ofensați, a plâns și pentru durerea omului vinovat … Oh, cât ne-au mișcat aceste lacrimi nevinovate și [astfel] au grăbit suspinata Mântuire! Această Regină Ne-a dominat, Ne-a legat, Ne-a smuls haruri infinite; Ne-a înclinat atât de mult spre omenire, încât nu am putut și nu am știut să-i rezistăm repetatelor sale insistențe. Dar de unde i-a venit o asemenea putere și atâta aspirație în ce privește Divinitatea? Ah, tu ai înțeles: a fost puterea Voinței Noastre cea care a acționat în Ea, care, în timp ce o stăpânea, a făcut-o dominatoare a lui Dumnezeu. Și apoi, cum am fi putut rezista unei creaturi atât de inocente, care deținea Puterea și Sfințenia Vrerii noastre? Ar fi fost să Ne opunem rezistență Nouă înșine. Am văzut în Ea calitățile Noastre divine; în care curgeau ca valurile asupra Ei reflexele Sfinției Noastre, reflexele căilor divine, în Iubirea Noastră, în Puterea Noastră etc., iar Vrerea Noastră, care a fost centrul, în care a atras toate reflexele calităților Noastre divine, era coroana și apărarea divinității care locuia în Ea. Dacă această Imaculată Fecioară nu ar fi avut Vrerea Divină ca centru al vieții, toate celelalte prerogative și privilegii cu care am îmbogățit-o ar fi fost nimic în comparație cu aceasta. A fost tocmai aceasta care i-a confirmat și i-a păstrat numeroasele privilegii, într-adevăr, în fiecare moment se multiplicau altele noi.

            Iată, așadar, motivul pentru care am făcut-o Regina tuturor, pentru că Noi atunci când lucrăm, o facem cu rațiune, înțelepciune și dreptate: pentru că nu a dat niciodată viață voinței sale umane, dar Voința Noastră a fost întotdeauna intactă în Ea. Cum i-am putea spune unei alte creaturi: „Tu ești regina cerului, a soarelui, ale stelelor etc.”, dacă în loc să avem Vrerea Noastră ca stăpânitoare, ar fi fost dominată de vrerea sa umană? Toate elementele, cerul, soarele, pământul, s-ar fi îndepărtat din regimul și stăpânirea acestei creaturi; toți ar fi strigat în limbajul lor mut: „Nu o vrem! Noi suntem mai superiori decât ea, pentru că nu ne-am retras niciodată din Vrerea Ta veșnică” „Cum ne-ai creat, așa am rămas”, soarele ar fi strigat cu lumina sa, stelele cu sclipirea lor, mare cu valurile sale, și așa tot restul.

            În schimb, pe măsură ce toată lumea a simțit stăpânirea acestei sublime Fecioare, care, aproape ca o soră de-a lor, nu a vrut niciodată să-și cunoască voința, ci doar pe cea a lui Dumnezeu, nu numai că au sărbătorit, dar s-au simțit onorați să o aibă pe Regina lor și au alergat în jurul Ei pentru a o onora și a-i aduce omagii, iar luna s-a așezat ca un scăunel la picioarele ei, stelele ca o coroană, soarele ca o diademă, îngerii ca slujitori, oamenii ca în așteptare … Toți, toți i-au făcut cinste și i-au adus omagii. Nu există onoare sau glorie, care să nu se ofer Vrerii Noastre, fie că acționează în Noi, în reședința Sa, fie că locuiește în creatură. Dar știi care a fost primul act pe care l-a făcut această nobilă Regină când, ieșind din pântecele matern, a deschis ochii spre lumina acestei lumi joase? În timp ce Ea s-a născut, îngerii i-au cântat cântecele de leagăn Copiliței Cerești, și a fost captivată, iar sufletul Ei frumos a ieșit din trupul ei mic, însoțit de oștiri îngerești a înconjurat pământul și Cerul, mergând să adune toată Iubirea pe care Dumnezeu a răspândit-o în întreaga Creație, și pătrunzând în Cer a venit la picioarele tronului nostru și Ne-a oferit schimbul de iubire a întregii Creații și a pronunțat primul ei „mulțumesc” în numele tuturor.

Oh, cât de fericiți ne-am simțit auzind „mulțumesc-ul” acestei mici Copilițe Regină și i-am confirmat toate mulțumirile, toate darurile, pentru a o face să le depășească pe toate celelalte creaturi unite împreună. Apoi, aruncându-se în brațele Noastre, s-a bucurat de Noi, înotând în marea tuturor mulțumirilor, fiind înfrumusețată cu o nouă frumusețe, cu o lumină nouă și cu o iubire nouă; a implorat din nou pentru omenire, implorându-Ne cu lacrimi ca să coboare Cuvântul Veșnic pentru a-i salva pe frații ei. Dar, în timp ce a făcut astfel, Vrerea Noastră a făcut-o să știe că trebuie să coboare pe pământ, și Ea a părăsit imediat mulțumirile și bucuriile Noastre și a plecat, dar ce să facă …? Vrerea noastră. Ce magnet puternic a fost Vrerea Noastră, locuind pe pământ în această nou-născută Regină! Pământul nu ne mai părea străin, nu mai simțeam să lovim [pământul] folosind Justiția Noastră; am avut Puterea Voinței Noastre, care în această Copiliță nevinovată Ne-a rupt brațele, Ne-a zâmbit de pe pământ și a schimbat Justiția în haruri și într-un zâmbet dulce, atât de mult încât, neputând rezista dulcelui farmec, Cuvântul Veșnic și-a grăbit cursul său. O, minune a Vrerii Mele Divine, totul Ți se datorează, totul se împlinește pentru Tine și nu există un miracol mai mare decât Vrerea Mea care locuiește în creatură! ” (15-12.12.1922)

            A treia zi – 1 decembrie

            Mă gândeam la Imaculata Concepție a Reginei Mame, iar al meu mereu iubitor Isus, după ce am luat sfânta împărtășanie, S-a arătat în interiorul meu, parcă în interiorul unei camere pline de lumină și în această lumină a arătat tot ce făcuse în tot cursul vieții Sale. Se vedeau puse în ordine toate meritele Sale, lucrările Sale, durerile, rănile, Sângele Său, tot ce conținea viața unui Om și Dumnezeu, ca și cum ar fi împiedicat atât de mult un suflet atât de drag Lui, de la orice mic rău care l-ar putea ascunde.

            Am fost uimită să văd atâta atenție din partea lui Isus și El mi-a spus: „Vreau să-i fac cunoscut micuței Mele fetițe Neprihănita Zămislire a Fecioarei, conceput fără păcat.

            Mai întâi trebuie să știi că Divinitatea Mea este un act unic. Toate actele se concentrează într-unul singur. Aceasta înseamnă a fi Dumnezeu, cel mai mare miracol a Esenței noastre Divine, să nu fim supuși unei succesiuni de acte; si dacă creaturii i se pare că acum facem un lucru și când un altul, este mai degrabă să facem cunoscut ceea ce este în acel act unic, astfel încât, fiind creatura incapabilă să știe totul dintr-o dată, o vom facem cunoscută puțin câte puțin. Acum, tot ceea ce Eu, Cuvântul Veșnic, trebuia să fac când Umanitatea mea s-a înălțat, a format un act unic cu acel act unic pe care o conține Divinitatea Mea. Deci, înainte ca această creatură nobilă să fie concepută, deja a existat tot ceea ce Cuvântul Veșnic trebuia să facă pe pământ. Prin urmare, în actul când această Fecioară a fost concepută, în jurul concepției sale s-au înșirat toate meritele, durerile Mele, Sângele Meu, tot ce conținea viața unui Om și Dumnezeu, și ea a rămas concepută în nesfârșitele abisuri ale meritelor Mele, al Sânge Meu divin, în imensa mare a durerilor Mele. În virtutea lor a rămas imaculată, frumoasă și pură. Pasul inamicului a fost blocat de meritele Mele imense și nu i-a putut face nici un rău. Era corect că cine trebuia să-L zămislească pe Fiul unui Dumnezeu, trebuia să fie Ea mai întâi concepută în lucrările acestui Dumnezeu, pentru a avea virtutea de a concepe acel Cuvânt care trebuia să vină să răscumpere neamul omenesc. Astfel încât, Ea a fost concepută mai întâi în Mine și Eu am rămas conceput în Ea. Nu mai rămăsese altceva decât la un moment oportun să-L facă cunoscut creaturilor, dar în Divinitate a fost ca și cum deja făcut. Prin urmare, cea care a adunat cele mai multe roade ale Răscumpărării, într-adevăr, care a avut roadul complet, a fost această sublimă creatură, care, fiind concepută în Ea, a iubit, a apreciat și a păstrat tot ceea ce a făcut Fiul lui Dumnezeu pe pământ, ca și cum era al Ei. Oh, cât de frumoasă era tandrețea acestei micuțe! A fost o minune a Harului, un miracol al Divinității Noastre. A crescut ca fiica Noastră, a fost decorul Nostru, bucuria Noastră, cinstea și gloria Noastră „.

            Așadar, în timp ce dulcele meu Isus spunea acestea, gândeam în mintea mea: „Este adevărat că Regina mea Mamă a fost concepută în meritele nesfârșite ale lui Isus, dar sângele și trupul au fost concepute în pântecele Sf. Ana, care nu era scutită de pata de origine; prin urmare, cum se poate ca Ea să nu moștenească nimic din multele rele pe care toți le-am moștenit din păcatul primului nostru tată Adam?” Și Isus: „Fiica mea, tu încă nu ai înțeles că tot răul se află în voință. Voința[umană] a copleșit omul, adică natura[umană], nu natura[umană] a copleșit voința omului, astfel încât, natura[umană] a rămas la locul ei, așa cum a fost de Mine creată; nimic nu s-a schimbat, a fost voința lui care s-a schimbat și s-a împotrivit unei Voințe Divine și această voință rebelă i-a copleșit natura[umană], a slăbit-o, a întinat-o și a făcut-o sclava celor mai josnice patimi. S-a întâmplat precum unui recipient plin de parfumuri sau lucruri prețioase: dacă se golește de ce este în interior și se umple cu putregai sau lucruri mizerabile, oare se schimbă recipientul? Se schimbă ce intră înăuntru, dar el[recipientul] rămâne întotdeauna ceea ce este. Cel mult devine mai mult sau mai puțin apreciabil in funcție de ceea ce conține. Tot astfel, s-a întâmplat cu omul. Așadar, Mama mea fiind concepută într-o creatură a rasei umane aceasta nu i-a adus niciun rău, pentru că sufletul Ei era imun în ce privește vinovăția. Între voința sa și cea a Dumnezeului Ei nu exista diviziune, curenții divini nu au găsit nici o problemă, nici o opoziție pentru a se revărsa asupra Ei și în fiecare moment stătea în ploaia neîncetată a noilor haruri. Prin urmare, cu această voință și cu acest suflet în întregime sfânt, atât de pur, atât de frumos, recipientul trupului Său pe care l-a luat de la Mama sa a rămas parfumat, reabilitat, ordonat, îndumnezeit, astfel încât, să nu fie atins de niciun rău natural prin care natura umană este invadată.

            Ah, da, a fost chiar Ea, cea care a primit germenul «FIAT VOLUNTAS TUA, precum în Cer, așa și pe pământ», care L-a înnobilat și L-a readus la începutul Său, așa cum a fost omul creat de Noi înainte să păcătuiască, într-adevăr, l-am făcut să-l depășească, l-am înfrumusețat încă și mai mult de fluxurile continue ale acelui „FIAT”, singurul care are virtutea de a reproduce toate imaginile similare cu Cel care le-a creat. Și în virtutea acestei Voințe Divine care acționa în Ea, se poate spune că ceea ce Dumnezeu este prin natură Ea este prin har. Voința noastră poate face totul și ajunge oriunde, când sufletul ne dă libertatea de a acționa și nu întrerupe cu voința sa umană lucrarea Noastră „. (16, 8.12.1923)

            A patra zi – 2 decembrie

            Mă gândeam la Zămislirea Imaculată a Suveranei Mamă Regina. Prin mintea mea îmi treceau meritele, frumusețile și minunile Imaculatei sala Zămisliri, un miracol care le întrece pe toate celelalte miracole făcute de Dumnezeu în întreaga Creație.

            Dar, în timp ce mă gândeam, spuneam în sinea mea: Mare este minunea Imaculatei Zămisliri, însă Mama mea Cerească nu a avut nicio încercare în Zămislirea ei; totul i-a fost favorabil, atât din partea lui Dumnezeu, cât și din partea naturii (sale omenești), creată de Dumnezeu atât de fericită, atât de sfântă, atât de privilegiată. Așadar, care a fost eroismul și încercarea sa? Dacă Îngerului și lui Adam în Eden, nu le-a fost exclusă încercarea în Cer, dintre toți numai Regina trebuia să fie exclusă de aureola cea mai frumoasă pe care încercarea trebuia să o pună pe capul Ei de Regină augustă și Maica Fiului lui Dumnezeu?

A cincea zi – 3 decembrie

            „Fiica mea, Mama Mea a fost concepută fără pata originală pentru a putea obține pe suspinatul Răscumpărător, pentru că era drept și decent că în cine trebuia să-mi fie Mamă, nici măcar germenul vinovăției nu ar fi avut vreodată existență în Ea, așadar, trebuia să fie cea mai nobilă, cea mai sfântă dintre toate creaturile, dar ale unei nobilități și sfințenii divine, în totalitate asemănătoare Creatorului Său, pentru a putea găsi în Ea, atâta har și capacitate, încât să-L poată concepe pe Sfântul Sfinților, pe Cuvântul Veșnic. De multe ori acest lucru este făcut și de creaturi, pentru că trebuind să păstreze lucruri prețioase și de mare valoare, pregătesc vase foarte curate și de o valoare echivalentă cu lucrurile prețioase care trebuie păstrate în ele. În schimb, dacă sunt lucruri obișnuite și de mică valoare, se pregătesc vase de lut și de foarte puțină valoare, [de aceea] nu se are grijă să fie încuiate ca acel vas foarte curat, dar le țin expuse, astfel încât din prețiozitatea vasului și din modul în care este ținut, putem afla dacă lucrurile pe care le conține sunt prețioase și de mare valoare. Acum, trebuind să primesc sângele pentru a fi conceput în sânul Ei, era corect ca atât sufletul și trupul Ei să fie foarte curat și Ea trebuia să fie îmbogățită cu toate harurile, privilegiile și prerogative posibile și de neimaginat pe care Dumnezeu le poate da și creatura să primească … „(V19 , 19.3.1926)

A șasea zi – 4 decembrie

            „Fiica mea, Neprihănita Maria, mica lumină a neamului omenesc, pentru că pământul uman i-a dat originea, a fost întotdeauna fiica luminii pentru că nicio pată nu a intrat în această lumină; dar tu știi unde se află toată măreția Ei? Cine i-a dat suveranitatea? Cine a format mările luminii, ale sfințeniei, ale harului, ale iubirii, ale frumuseții, ale puterii, în interiorul și în afara Ei? Fiica mea, umanul nu știe niciodată cum să facă lucruri mari sau să ofere lucruri mari, astfel încât Regina Cerească ar fi rămas mica lumină, dacă nu ar fi lăsat deoparte vrerea sa, care era mica lumină, iar dacă nu voia să fie învăluită de Vrerea Mea Divină și să-și lase mica sa lumină în Ea [Vrerea Divină], care nu este o mică lumină, ci Soare interminabil, care, învăluind-o complet, a format în jurul Ei mări de lumină, de haruri și de sfințenie; a înfrumusețat-o atât de mult încât a devenit în întregime frumoasă, cu toate nuanțele frumuseții divine, încât să se îndrăgostească Cel care a creat-o.

            Imaculata sa Concepție, oricât de frumoasă și pură [era], a fost întotdeauna mica lumină, dacă Vrerea Noastră Divină nu ar fi învăluit mica [sa] lumină pentru a o transforma în soare și [dacă] mica lumină, care era voința Suveranei Cerești, nu s-ar fi mulțumit să se piardă în Soarele Divinului «FIAT» să fie dominată de El, nu ar fi avut nici putere, nici lumină suficientă pentru a putea forma mări de lumină și de sfințenie. Actul extraordinar a fost [realizarea] împărăției Mele Divine în Ea. Cu această [Voință Divină în Ea] tot ce a făcut a devenit lumină, a fost hrănită de lumină, nu a ieșit nimic din Ea care să nu fie lumină, pentru că avea în puterea Ei Soarele Vrerii Mele Divine, așadar, câtă lumină a vrut să ia, atât de mult lua. Și din moment ce proprietatea luminii este de a se răspândi, a domina, a fertiliza, a lumina, a încălzi, iată așadar, înălțimea Reginei Suverane, cu Soarele Voinței Mele Divine pe care îl poseda, s-a răspândit în Dumnezeu și, dominându-L, L-a înduplecat pentru a-L face să coboare pe pământ, L-a procreat pe Cuvântului Veșnic, a luminat și a încălzit neamul omenesc. Se poate spune că a făcut totul în virtutea împărăției Vrerii Mele pe care o poseda; toate celelalte prerogative pot fi numite podoabe ale acestei Mame Regine, dar substanța tuturor bunurilor sale, a înălțimii, a frumuseții, a măreției și suveranității, a fost pentru că a posedat regatul Voinței Mele. Prin urmare, despre Ea se spune cât mai puțin, și ceea ce ar trebui să se spună mai mult despre Ea nici nu se amintește. Aceasta înseamnă că puțin sau nimic cunosc despre Voința mea, de aceea, aproape toți sunt muți în ceea ce privește Voința Mea. ” (23, 8.12.1927)

Ziua a șaptea – 5 decembrie

            „Fiica mea, germenul din care a fost conceput Suverana Cerească a fost luat din descendența umană, pentru că și Ea a avut viața ei umană ca toate celelalte creaturi, așa cum am avut și Eu; dar există această mare diferență, care nu a fost acordat niciunei alte creaturi: deoarece în acest germen uman, mai înainte de a fi concepută[1] frumosul ei suflet, „Fiatul” Meu a centralizat cu atotputernicia lui razele Sale în Ea și cu lumina și căldura Sa a anihilat și a făcut să moară ceea ce era rău în Ea, purificând-o complet și făcând-o pură, sfântă și fără pata de origine, și apoi în acest germen a fost concepută Imaculata Fetiță. Deci toată minunea Imaculatei Concepții a fost înfăptuită de Voința Mea Divină[2]; nu a făcut un alt germen uman și nici nu l-am distrus, dar l-am purificat și, cu căldura și lumina Sa, i-am îndepărtat toate stările de spirit care acest germen le-a luat din păcatul lui Adam și am făcut ca germenul uman să se întoarcă în Ea așa cum a ieșit din mâinile noastre creatoare.

            Prin urmare, așa cum a fost concepută micuța Fecioară Regină, la fel a fost concepută în Ea și în generațiile umane împărăția Voinței Mele Divine, pentru că, Noi, formând și oferind haruri surprinzătoare unei creaturi, am privit în Ea întreaga umanitate ale familiilor omenești[3], de parcă ar fi o singură[familie]. Prin urmare, așa cum a fost concepută Fecioara în acest germen fără pata originală, care a fost toată opera Divinului „Fiat”, tot astfel, a fost conceput din nou în omenire Împărăția Sa Divină și când s-a născut Fecioara Neprihănită, tot așa i-a fost înapoiat [omului] dreptul de a deține [Fiatul].

            Acum, venind Eu pe pământ să iau trup omenesc, m-am folosit de germenul Suveranei Cerului și se poate spune că împreună cu Ea am lucrat să formăm din nou această împărăție a noastră în generațiile omenești. Prin urmare, nu mai rămâne altceva decât să o cunoaștem pentru a o poseda. Și de aceea manifest ceea ce aparține împărăției și Voinței Mele Divine, astfel încât, creatura să insiste să [meargă] pe căile Sale să urmeze pașii Noștri și să intre în posesia Ei, iar Voința Mea Divină cu căldura și lumina Ei va repeta miracolul de a îndepărta stările de spirit care posedă germenul uman. Și pentru a fi sigură, va pune germenul luminii și căldurii Sale și va reprezenta viața germenului; în acest fel își vor schimba posesia, Voința Mea Divină va intra în posesia germenului pentru a-și forma viața Sa de lumină, de căldură și de sfințenie, iar creatura se va întoarce pentru a lua din nou în stăpânire împărăția „Fiatului” Meu Divin. Vezi așadar, fiica mea, totul este pregătit, nu este nevoie de nimic altceva decât să-l fac cunoscut și, de aceea, sunt atât de nerăbdător să se cunoască la ce se referă Vrerea Mea Divină, pentru a revărsa în creaturi dorința de a poseda un bun atât de mare, astfel încât, Voința Mea, atrasă de dorințele lor, să-și concentreze razele Sale luminoase și să se împlinească prin căldura Sa miracolul restabilirii dreptului de a deține împărăția Sa de pace, de fericire și de sfinţenie.” (V24, 16.09.1928)

A opta zi – 6 decembrie

            „Fiica mea, concepția Fecioarei Neprihănite a fost un act nou a Voinței Noastre, nou în lume, nou în timp, nou în har; în Ea s-a reînnoit întreaga Creație. În atotvederea și imensitatea Noastră, am chemat toate creaturile, toate actele lor bune prezente, trecute și viitoare ca și cum ar fi unul singur, astfel încât, să se poată forma peste toate și asupra tuturor această concepție, de a da dreptul peste toate și asupra tuturor, nu prin cuvinte, ci cu fapte. Când Voința Noastră face un act care trebuie să servească pentru binele universal al tuturor, nu lasă pe nimeni deoparte și, folosindu-se de atotputernicia Sa, reunește totul, creaturile și faptele lor, cu excepția păcatului, pentru că răul nu intră în actele Noastre și îndeplinește actul pe care vrea să-l facă.

            Vezi, și actele tale au contribuit; a fost și partea ta, de aceea cu dreptate tu ești fiica sa și Fecioara Regină cu dreptate este Mama ta. Dar știi de ce am păstrat această atitudine pentru a aduce la lumină acestă sfântă creatură? Pentru a reînnoii întreaga Creație, să o iubim cu o nouă iubire și pentru a-i asigura pe toți și pe toate, ca și cum sub aripile acestei creaturi și Mamă Cerească. Lucrările Noastre nu le facem niciodată izolate, dar începem întotdeauna din actul Nostru unic și singur, și, în timp ce este unic, unește totul și face totul ca și cum ar fi o singură [lucrare]. Aceasta este atotputernicia Noastră, puterea Noastră creatoare: a face totul într-un singur act, a găsi totul și a face bine tuturor. „

(V31, 9.10.1932)

A noua zi – 7 decembrie

            Mă gândeam: de ce întreaga Creație a exultat de bucurie și a sărbătorit-o atât de mult pe Imaculata Regină în Imaculata Ei Concepție?

            Iar al meu mereu iubitor Isus, mișcându-se în interiorul meu, mi-a spus: „Fiica mea, vrei să știi de ce? Pentru că Voința Divină a avut principiul Ei în viața fetiței cerești, așadar și principiul tuturor bunurilor în toate creaturile. Nu există bine care să nu înceapă din Voința Mea Divină, să coboare și să urce la izvorul Ei. Deci, această fetiță cerească, începând viața sa încă de la concepția sa imaculată în „Fiatul” Divin, Ea fiind din descendența umană, cu Voința Mea a dobândit Viața divină, iar cu umanitatea sa poseda originea umană. Prin urmare, a avut puterea de a uni divinul și umanul și i-a dat lui Dumnezeu ceea ce umanul a refuzat să-I dăruiască care a fost voința sa [a omului] și [Ea] le-a dat oamenilor dreptul de a putea urca să aibă îmbrățișările Creatorului Său. Cu puterea „Fiatului” Nostru pe care o avea în puterea sa a refăcut legătura dintre Dumnezeu și oameni. Astfel încât toată Creația, Cerul și pământul și chiar iadul, au simțit în concepția Imaculată a acestei Fetițe Fecioară, abia nou-născută, în pântecele mamei sale, puterea ordinii pe care Ea a pus-o în toată Creația, cu Voința Mea a fraternizat cu toți, s-a îmbrățișat cu toți, i-a iubit pe toți și totul și toți au așteptat-o, au iubit-o și s-au simțit onorați să adore în această privilegiată creatură Voința Divină. Așadar nu trebuia să sărbătorească întreaga Creație? Pentru că până atunci omul fusese tulburarea dintre toate lucrurile create. Nimeni nu avusese curajul, eroismul să-i spună Creatorului Său: „nu vreau să cunosc voința mea, Ți-o ofer în dar, vreau ca viață numai Vrerea Ta Divină». În schimb, această Sfântă Fecioară și-a dăruit voința sa pentru a trăi din cea Divină și, prin urmare, prin intermediul Ei, întreaga Creație a simțit că i se înapoiază fericirea ordinii, iar cerul, soarele, marea și toți s-au pus la întrecere, pentru a o cinsti pe Cea care, posedând „Fiatul” Meu, a dat sărutul ordinii tuturor lucrurilor create. Iar Vrerea Mea Divină i-a pus în mână sceptrul de Regina divină și i-a înconjurat fruntea cu o coroană de conducătoare, constituind-o Împărăteasa întregului univers. ” (…)

„Fiica mea, (…) astăzi este sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. Mări de iubire, de frumusețe, de putere și de fericire se revarsă din Divinitate asupra acestei creaturi cerești și ceea ce împiedică intrarea creaturilor în aceste mări este voința umană. Ceea ce Noi facem odată rămâne în actul continuu de a [fi] făcut pentru totdeauna, fără a înceta vreodată. Divinitatea are în natura Sa această dăruire, fără ca actul să se termine vreodată. Deci, aceste mări încă se mai revarsă și Regina Mama își așteaptă fiicele, ca să le facă să trăiască în aceste mări și să le facă multe regine mici. Dar, voinței umane îi este interzisă intrarea, nu există loc pentru ea, deci au acces numai cei care trăiesc din Voința Divină. Prin urmare, fiica mea, poți intra în mările Mamei tale oricând vrei. Voința Mea Divină îți garantează [aceasta] și cu Ea vei avea trecerea liberă, într-adevăr, Ea te așteaptă, te dorește. Și ne vei face de două ori fericiți pe Noi și pe Ea, văzându-te fericită. Noi ne simțim mai fericiți când dăruim, iar când creatura refuză bunurile noastre, ea sufocă în Noi fericirea pe care vrem să i-o oferim. Prin urmare, nu vreau să fi deprimată: astăzi este cea mai mare sărbătoare, pentru că Voința Divină a avut viață în Regina Cerului; era sărbătoarea tuturor sărbătorilor, era creatura care s-a așezat la masă cu Creatorul Său, era primul sărut, prima îmbrățișare divină pe care creatura i-a dat-o Creatorului Său, în virtutea „Fiatului” Nostru pe care l-a posedat Suverana Fetiță. Deci, astăzi este și sărbătoarea ta, în mod special pentru misiunea dată [ție] de Voința Mea Divină. Deci intră în mările Reginei Neprihănite să te bucuri de a sa și a ta sărbătoarea”.

            Așadar m-am simțit transportat cu duhul în aceste mări nesfârșite, dar îmi lipsesc cuvintele pentru a spune ceea ce am simțit, așa că merg înainte. După aceea, astăzi confesorul a citit public ceea ce este scris în Volumul 15 despre Neprihănita Zămislire și iubitul meu Isus, când a auzit citindu-se, el a sărbătorit în interiorul meu și mi-a spus: „Fiica mea, cât sunt de mulțumit! Astăzi se poate spune că Suverana Mea Mamă primește din partea Bisericii onoruri divine, cinstind în Ea ca prim act al vieții sale Viața Voinței Divine. Acestea sunt cele mai mari onoruri care pot fi acordate, deoarece vrerea umană nu a avut niciodată viață în Ea, dar întotdeauna, întotdeauna Voința Divină. Acesta a fost întregul secret al sfințeniei sale, a înălțimii sale, a puterii, a frumuseții, a măreției și altele asemenea; „Fiatul” Meu a fost cel care, prin căldura Sa, a distrus pata de origine și a conceput-o Imaculată și pură. Și Biserica Mea, în loc să onoreze Voința Mea Divină, cauză primară și primul act, au onorat efectele Ei și a proclamat-o Neprihănită, concepută fără păcat. Se poate spune că Biserica i-a dat onoruri umane și nu onoruri divine, care pe bună dreptate le merită, pentru că o Voință Divină a avut viață continuă în Ea. Și asta a fost o durere pentru Mine și pentru Ea, pentru că nici Eu nu am primit din partea Bisericii Mele onorurile unei Voințe Divine care locuiește în Regina Cerului și nici Ea nu primește onorurile cuvenite pentru că, în Ea a dat locul pentru a se forma viața Supremului „Fiat”. Așadar astăzi, făcând cunoscut faptul că minunea Vrerii Mele a făcut totul în Ea, [și] toate celelalte prerogative și privilegii ale sale erau în ordine secundară și ca o consecință a efectelor acelei Voințe Divine care a dominat-o, se spune că astăzi se sărbătorește cu decor, glorie divină și măreție sărbătoarea Imaculatei Concepții, care poate fi numită cu mai mult adevăr „concepția Voinței Divine în Suverana Cerului». Și această concepția a fost o consecință a tot ceea ce este și a făcut și a marilor minuni a acestei Fetițe Cerești”.

            După aceea, cu un accent mai tandru, a adăugat: „Fiica mea, cât de frumos a fost, încântător, să o văd pe această Fetiță Cerească încă de la Concepția Ei Imaculată! Am privit-o și și se vedea [în Ea] micul Ei pământ, luat din descendența umană și în acest mic pământ am văzut Soarele Vrerii Noastre Divine, iar Ea neputând să o conțină, s-a revărsat din Ea și s-a întins [atât de mult] încât a umplut Cerul și pământul. Am făcut o minune a atotputerniciei Noastre, pentru a face ca micul pământ al micii Regine să conțină Soarele Voinței Noastre Divine. Deci puteai vedea [în Ea] pământul și soarele, prin urmare, tot ce a făcut [a fost lumină], dacă a gândit, dacă a vorbit, dacă a lucrat, dacă umbla, gândurile Ei erau raze de lumină, cuvintele Ei erau convertite în lumină, tot ce ieșea din Ea, era lumină, pentru că, fiind micul Ei pământ mai mic decât imensul Soare pe care îl conținea, actele sale s-au pierdut în lumina Sa. Și pe măsură ce acest mic pământ al Suveranei Cerești a fost însuflețit, viu și păstrat continuu de Soarele „Fiatului” Meu, se putea vedea mereu înflorit, dar dintre cele mai frumoase flori care au dat cele mai dulci fructe, încât ne-a atras privirile Noastre Divine și am rămas captivați, dar atât de mult, încât nu am putut face altceva decât să ne uităm la Ea, a fost atât de mare frumusețea și fericirea pe care Ni le-a dat. Fecioara Neprihănită era în întregime frumoasă, frumusețea Ei era încântătoare și captivantă; este suficient să spunem că a fost o minune a Vrerii Noastre, pentru a putea spune totul. Oh, dacă creaturile ar știi ce înseamnă să trăiești din Voința lui Dumnezeu, ei și-ar da viața pentru a o cunoaște și a trăi în Ea. ” (V25, 8.12.1928)

---

[1] – Sufletul nu este conceput niciodată de părinți, care generează doar trupul, ci este creat direct de Dumnezeu. Fiind vorba despre sufletul Mariei, Ea a fost „concepută în mările Puterii, Înțelepciunii și a Iubirii care au ieșit din cele Trei Persoane Divine”(cf. 8 și 16.12.1922; Pro. 8: 22-25), „concepută în meritele nesfârșite ale Mântuitorului, în lucrările lui Dumnezeu” (vezi 8.12.1923). „Germenul uman”, pe care Dumnezeu l-a purificat de ceea ce era rău, este ceea ce în umanitate se transmite în fiecare generație și în care Dumnezeu unește sufletul de fiecare dată.

[2] – Așadar, Dumnezeu a creat sufletul Mariei Imaculat și i-a purificat „germenul uman”, în care l-a infuzat; dar trupul Ei l-a creat prin sfinții săi părinți, astfel încât, a aparținut omenirii.

[3] – Adică toți membrii familiei umane.