În această dimineață, adorabilul meu Isus nu venea, dar după o lungă așteptare, s-a arătat din interiorul meu și, sprijinindu-și capul Său Preasfânt pe inima mea, o înconjura cu brațele Sale. Era în întregime îndurerat, serios, încât impunea tăcere, întorcând spatele lumii. După ce a stat puțin într-o tăcere absolută, pentru că aspectul în care se arăta te determina să nu îndrăznești să spui un cuvânt, schimbându-și atitudinea respectivă, mi-a zis:

„Mă hotărâsem să nu torn, dar lucrurile au ajuns într-o asemenea situație încât, dacă nu aș revărsa, ar izbucni imediat fel de fel de ciocniri, ar unelti revoluții și ar provoca masacre sângeroase”.

Și eu: „Da, Doamne, revarsă; aceasta e unica mea dorință, să-ți reverși furia Ta asupra mea și să salvezi creaturile”.

            Așa că a turnat puțin. Apoi, de parcă s-ar fi ușurat, a adăugat: „Fiica Mea, ca un miel m-am lăsat condus la măcel și am stat mut în fața celui care M-a sacrificat. Așa se va întâmpla cu acei puțini buni din aceste timpuri; dar acesta este eroismul adevăratei virtuți”.

            Din nou a adăugat: „Am turnat, da, am turnat; vrei tu să torn încă puțin și în felul acesta să fiu mai relaxat?” Și eu: „Domnul meu, nici măcar nu mă întreba, sunt la dispoziția Ta, poți face din mine tot ce vrei”.

            Așadar, a turnat din nou și a dispărut, lăsându-mă în suferință, dar mulțumită, gândindu-mă că am făcut să fie mai domoale durerile iubitului meu Isus.