În această dimineață preaiubitul meu Isus, abia venit, mi-a spus:
„Fiica Mea, toată plăcerea ta trebuie să fie în a te privi în Mine, și făcând aceasta mereu, vei atrage în tine toate calitățile Mele, înfățișarea Mea, trăsăturile Mele, și Eu, în schimb, voi găsi toată plăcerea Mea și maxima Mea mulțumire în a Mă privi în tine cu încântare”.
Spunând acestea a dispărut, iar eu rumegam în mintea Mea cuvintele deja spuse. Pe neașteptate, s-a întors, punându-și sfânta Sa mână pe capul meu și întorcându-mi fața spre El, a adăugat: „Azi vreau să Mă încânt puțin privindu-Mă în tine”.
Un fior și o spaimă mi-au trecut prin toată ființa, încât am simțit că mor, pentru că vedeam că mă fixează insistent cu privirea și privindu-Se în mine dorea să se încânte în gândurile, privirile, cuvintele mele și în tot restul. Și eu repetam în sinea mea: „O, Dumnezeule, sunt eu aceea care să Te încânte sau să Te mâhnească?
Între timp a venit draga noastră Mama Regină în ajutorul meu, purtând o haină foarte albă în mâinile Ei și mi-a spus cu multă amabilitate:
„Fiică, nu te teme, vreau Eu însămi să te înlocuiesc, îmbrăcându-te cu propria mea inocență, astfel Fiul meu, privindu-Se în tine, să poată găsi maxima încântare care se poate afla în creatura umană”.
Prin urmare m-a îmbrăcat cu acea haină și m-a oferit dragului meu Bine Isus, spunându-i: „Dragul [Meu] Fiu, accept-o de dragul meu, și încântă-Te în ea”.
Astfel mi-a trecut orice teamă și Isus s-a încântat în mine și eu în El.
Şi a zis Dumnezeu: „Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră şi să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului, peste animale, peste tot pământul şi peste toate reptilele care se târăsc pe pământ!”.
Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat. (Geneza 1,26-27)

Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.