Adorabilul meu Isus, în timp ce împreună cu Tine am luat parte la durerile Tale și la cele ale Mamei Tale îndurerate, văd că Te decizi să mergi unde Vrerea Tatălui Te cheamă. Este atât de mare iubirea dintre Fiu și Mamă încât vă face inseparabili, de aceea Tu te lași în Inima Mamei Tale, iar Regina și dulcea Mamă se așază în a Ta, altfel v-ar fi fost imposibil să vă despărțiți. Dar apoi, binecuvântându-vă reciproc, Tu îi dai ultimul sărut pentru a o întări în cumplitele dureri pe care le are, îi dai ultimul rămas bun și pleci.
Dar Fața Ta palidă, buzele Tale tremurânde, vocea Ta sufocată, de parcă ai vrea să izbucnești în plâns când îi spui rămas bun, ah, totul îmi spune cât suferi [când] o lași!
Dar, pentru a împlini Voința Tatălui, cu inimile voastre contopite una în cealaltă, vă supuneți la toate, voind să reparați pentru cei care, ca să nu lezeze sensibilitatea rudelor și a prietenilor, atașamentele și legăturile (lor), nu sunt interesați să îndeplinească Sfânta Vrere a lui Dumnezeu și să corespundă stării de sfințenie la care Dumnezeu îi cheamă. Ce iubire vrei să le dai lor, pentru a fi mulțumit de iubirea creaturilor!
Dulcea mea Iubire, în timp ce repar cu Tine, permite-mi să rămân cu Mama Ta pentru a o consola și a o susține, în timp ce Tu pleci; apoi voi grăbi pașii, pentru a Te ajunge din urmă. Dar, cu o durere foarte mare, văd că îndurerata mea Mamă tremură și este atât de mare durerea, că în timp ce vrea să-i spună Fiului adio, vocea îi moare pe buze și nu mai poate articula niciun cuvânt, aproape că leșină, iar în delirul ei de iubire spune: „Fiul meu, Fiul meu, Te binecuvântez! Ce amară despărțire, mai crudă decât orice moarte…!” Dar durerea o împiedică din nou să vorbească și amuțește!
Neconsolată Regină, lasă-mă să te susțin, să-ți șterg lacrimile și să te compătimesc în amara ta durere! Mama mea, eu nu te voi lăsa singură, iar tu ia-mă cu tine, învață-mă în această perioadă atât de dureroasă pentru tine și pentru Isus, ceea ce trebuie să fac, cum trebuie să-L apăr, cum să-i aduc reparări și să-L consolez și dacă trebuie, doresc să-mi dau viața pentru a o apăra pe a Sa. Nu, nu mă voi îndepărta de sub mantia ta. La îndemnul tău voi zbura la Isus și Îi voi oferi iubirea ta, afecțiunile tale, sărutările tale împreună cu ale mele și le voi pune în fiecare rană, în fiecare picătură a Sângelui Său, în fiecare durere și insultă, astfel încât, simțind El în fiecare durere sărutările și iubirea Mamei, durerile Sale rămân îndulcite. Apoi mă voi întoarce sub mantia ta, aducându-ți sărutările Sale pentru a îndulci Inima ta străpunsă… Mama mea, inima îmi bate, vreau să merg la Isus. Iar în timp ce sărut mâinile tale de mamă, tu binecuvântează-mă așa cum L-ai binecuvântat pe Isus și permite-mi să merg la El.
Dulcele meu Isus, iubirea îmi indică pașii Tăi și Te ajung din urmă, în timp ce străbați drumurile Ierusalimului împreună cu iubiții Tăi discipoli. Te privesc și din nou Te văd palid. Aud vocea Ta dulce, da, dar maiestuoasă, într-atât încât sfâșie inima discipolilor Tăi, care sunt tulburați. „Este ultima oară – spui Tu – că parcurg singur [liber] aceste drumuri; mâine le voi parcurge legat, târât între mii de insulte”.
Și indicând locurile unde vei fi dezonorat și sfâșiat, continui să spui „Viața Mea este gata să apună aici jos, precum apune soarele, iar mâine la această oră nu voi mai fi… Dar precum soarele voi învia a treia zi”.
La spusele Tale, Apostolii devin triști și tăcuți, și nu știu ce să răspundă. Dar Tu adaugi: „Curaj, nu fiți abătuți; este necesar ca Eu să mor pentru binele vostru și al tuturor”.
Spunând acestea, Te-ai emoționat, dar cu vocea tremurândă, continui să-i instruiești. Și mai înainte de a Te închide în Cenacol, privești soarele care apune, precum urmează să apună și viața Ta, oferi pașii Tăi pentru aceia care se află la apusul vieții lor și le dai lor harul de a o face să apună în Tine, reparând pentru aceia care, cu toate neplăcerile și dezamăgirile vieții, se încăpățânează să nu Ți se supună… Apoi privești din nou Ierusalimul, centrul miracolelor Tale și al preferințelor Inimii Tale, care, în schimb, îți pregătește Crucea ascuțind cuiele pentru a împlini actul de ucidere a lui Dumnezeu, iar Tu tremuri, Inima Ți se distruge și plângi pentru prăbușirea Sa. Cu toate acestea, repari pentru atât de multe suflete consacrate Ție, pe care cu multă grijă încercai să le formezi ca minuni ale Iubirii Tale, iar ele, nerecunoscătoare și necorespunzătoare, Te fac să pătimești atât de multe amărăciuni… Vreau să repar împreună cu Tine, pentru a îndulci Inima Ta distrusă. Dar observ că rămâi îngrozit la vederea Ierusalimului și, întorcând privirea, intri în Cenacol. Iubirea mea, strânge-mă la Inima Ta, astfel încât, să-mi însușesc amărăciunile Tale, pentru a Ți le oferi Ție, iar Tu, privește cu milă sufletul meu și vărsând în el Iubirea Ta, binecuvântează-mă.
Voința Divină 