În această dimineață, amabilul meu Isus a venit în mijlocul unei lumini și privindu-mă de parcă m-ar pătrunde peste tot, mă simțeam anihilată și mi-a spus: „Cine sunt Eu și cine ești tu?”[1]
Aceste cuvinte mă pătrundeau până în măduva oaselor și vedeam distanța infinită care trece între infinit și finit, între Totul și nimic; și nu numai asta, dar am mai văzut răutatea acestui nimic și modul cum s-a murdărit. Îmi părea ca un pește care înota în ape; astfel sufletul meu înota în putreziciune, în [mijlocul] viermilor și în multe alte lucruri oribile care se vedeau. O, Dumnezeule, ce viziune îngrozitoare! Sufletul meu ar fi vrut să fugă dinaintea vederii lui Dumnezeu de trei ori Sfânt, dar cu alte cuvinte mă leagă: „Care este Iubirea Mea față de tine? Și care este răsplata ta față de Mine?”
Deci, la primele cuvinte aș fi vrut să fug speriată dinaintea prezenței Sale, la a doua întrebare, „Care este Iubirea Mea față de tine?”, m-am aflat cufundată, legată din toate părțile de Iubirea Lui, pentru că existența mea era un produs al Iubirii Sale. Prin urmare, dacă această iubire ar fi încetat, nu aș mai fi existat. Deci îmi părea că bătăile inimii, inteligența și chiar respirația ar fi fost o reproducere a Iubirii Sale. Înotam în El și, chiar dacă aș fi vrut să fug, îmi părea imposibil să o fac, deoarece Iubirea Sa mă învăluia complet. Apoi, îmi părea că iubirea mea era ca o mică picătură de apă aruncată în mare, care dispare și nu se mai poate distinge. Câte lucruri am înțeles, dar ca să le spun m-aș lungi prea mult.
Așadar Isus a dispărut, iar eu am rămas foarte confuză; mă vedeam plină de păcate, iar în interiorul meu, am implorat iertare și milostivire. La scurt timp, unicul meu Bine s-a reîntors și eu mă simțeam complet îmbibată de amărăciune și de durerea păcatelor mele, iar El mi-a spus: „Fiica Mea, când un suflet este convins că a făcut rău ofensându-Mă, împlinește deja rolul [Mariei] Magdalena care Mi-a udat, picioarele cu lacrimile ei[2] le-a uns cu balsam și le-a uscat cu părul ei. Când sufletul începe să privească în sine răul pe care l-a făcut, Îmi pregătește o baie pentru rănile Mele. Văzând răul, primește amărăciune și simte durere și astfel Îmi unge rănile cu cel mai rafinat balsam. Din aceste cunoașteri, sufletul ar vrea să repare și văzând ingratitudinea din trecut, simte că se naște în sine iubirea față de un Dumnezeu nespus de bun și ar dori să-și dea viața pentru a-i demonstra iubirea și aceasta reprezintă părul lui care îl leagă de iubirea Mea ca niște lanțuri de aur”.
[1] Cfr. Capitolului din 2 iunie 1899.
[2] De văzut Luca 7,37-38 și 8,2, și să se compare cu Ioan 11,2 și Ioan 12,1-8. Să se ia în vedere și atitudinea „Mariei, sora Martei” în episodul în care se poate citi în Luca 10,38-42. Numele Luisei ca terțiară dominicană este Magdalena.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.