Sufletul către Divina Împuternicită: Iată-mă, sunt lângă tine, Mamă Cerească. Simt că nu pot să stau fără Mama mea dragă; sărmana mea inimă este neliniștită și mi-o simt în pace atunci când stau în pântecul tău, ca o micuță strânsă la Inima ta pentru a-ți asculta lecțiile. Accentul tău blând îmi îndulcește toate amărăciunile și cu bunătate leagă voința mea, așezând-o ca un scăunel sub Voința Divină, ca să mă determine să simt stăpânirea Sa dulce, Viața și fericirea Sa.

Lecția împuternicitei Cerești: Fiica mea dragă, să știi că te iubesc foarte mult; încrede-te în Mama ta și fii sigură că vei fi victorioasă asupra voinței tale. Dacă îmi vei fi fidelă, Eu îmi voi lua toată răspunderea pentru tine, îți voi fi o Mamă adevărată; de aceea ascultă ce am făcut pentru tine în preajma Celui Preaînalt. Nu făceam altceva decât să mă duc pe genunchii Tatălui meu Ceresc. Eram micuță și încă nu eram născută, dar Vrerea Divină, de la care Eu aveam în posesie viața, îmi făcea accesibile vizitele la Creatorul meu.

   Pentru mine ușile, căile, toate erau deschise, iar mie nu-mi era spaimă și teamă de Ei. Doar voința umană aduce înspăimântare, teamă, neîncredere și o îndepărtează pe sărmana creatură de Cel care o iubește atât de mult și care vrea să fie înconjurat de fiii Săi. Însă, dacă îi este spaimă și teamă creaturii și nu este liniștită să stea ca fiica împreună cu Tatăl, cu Creatorul ei, înseamnă că Voința Divină nu domnește în ea, de aceea, se simte torturată, [adică] este martira voinței ei umane. De aceea, să nu faci niciodată voința ta, nu te mai tortura și martiriza tu singură, fără sprijin și fără putere; tortura aceasta este mai cumplită decât cea a martirilor.

Așadar, ascultă-mă. Eu mă duceam în brațele Divinității, iar Ele [Persoanele Divine] mă așteptau și sărbătoreau când mă vedeau. Mă iubeau atât de mult, încât la apariția mea revărsau alte mări de iubire și de sfințenie în sufletul meu. Nu-mi amintesc să fi plecat vreodată de la Ele fără să-mi fi adăugat alte daruri surprinzătoare. Prin urmare, în timp ce stăteam în brațele Lor, Eu mă rugam pentru omenire și de multe ori plângeam pentru tine, fiica mea, și pentru toți cu lacrimi și suspine.

   Plângeam din cauza voinței tale rebele, pentru soarta ta tristă, că te vedeam sclava acesteia care te făcea nefericită. Văzând-o pe fiica mea nefericită vărsam lacrimi amare, încât udam mâinile Tatălui meu Ceresc cu plânsul meu, iar Divinitatea, înduioșată de plânsul meu, a continuat să-mi spună: „Preaiubita Noastră fiică, iubirea ta Ne leagă, lacrimile tale opresc focul Dreptății Divine, rugăciunile tale Ne atrag atât de mult către făpturi, încât nu putem să rezistăm și de aceea, îți dăm ție împuternicirea de a salva soarta neamului omenesc. Tu vei fi împuternicita Noastră în mijlocul lor. Ție îți încredințăm sufletele lor; tu vei apăra drepturile Noastre vătămate din cauza greșelilor lor; vei sta în mijloc, între ei și Noi, pentru a favoriza întâlnirile dintre ambele părți. Simțim în tine forța invincibilă a Voinței Noastre Divine care, prin tine se roagă, plânge. Cine poate să-ți reziste? Rugăciunile tale sunt porunci, lacrimile tale stăpânesc asupra Ființei Noastre Divine: de aceea, mergi înainte în inițiativa ta!”

Însă, fiica mea preaiubită, mica mea Inimă se simțea mistuită de iubire datorită manifestărilor iubitoare ale vorbirii Divine, și am acceptat cu toată iubirea împuternicirea Lor, spunând: „Preaînaltă Maiestate, sunt aici în brațele Voastre, faceți din mine tot ce doriți. Eu îmi voi da chiar și viața pentru toate creaturile care există și dacă aș avea mai multe vieți, le-aș pune la dispoziția lor și a Voastră, ca să le aduc pe toate salvate, în brațele Voastre părintești”.

   Dar fără să știu atunci că Eu trebuia să fiu Mama Cuvântului Divin, simțeam în mine dubla maternitate: maternitate pentru Dumnezeu, pentru a apăra cu justiție drepturile Sale și maternitate pentru creaturi, pentru a le salva. Mă simțeam Mama tuturor; Vrerea Divină care domnea în mine și care nu știe să facă lucrări izolate, Îl aducea pe Dumnezeu în mine și pe toate creaturile din toate secolele. În Inima mea maternă Îl simțeam pe Dumnezeul meu ofensat, care voia să fie mulțumit, iar pe creaturi le simțeam sub stăpânirea Dreptății divine. Oh, câte lacrimi am vărsat! Doream ca lacrimile mele să coboare în fiecare inimă, pentru a face simțită tuturor maternitatea mea plină de iubire. Am plâns pentru tine și pentru toți, fiica mea. De aceea ascultă-mă, ai milă de plânsul meu, ia lacrimile mele pentru a opri viciile tale și pentru a face ca voința ta să nu mai aibă viață. Oh, acceptă împuternicirea mea, adică tu să faci întotdeauna Voința Creatorului tău.

Sufletul: Mamă Cerească, sărmana mea inimă nu rezistă când simte cât mă iubești. Ah, mă iubești atât de mult, încât plângi pentru mine! Lacrimile tale le simt coborând în inima mea, și ca multe răni, mă rănesc și mă fac să înțeleg cât de mult mă iubești. Iar eu vreau să unesc lacrimile mele cu ale tale și plângând, te rog să nu mă mai lași niciodată singură, să mă veghezi în toate și dacă este necesar, chiar să mă bați, fii Mamă pentru mine, iar eu, ca fiică a ta mică, voi face totul doar cu tine, încât împuternicirea ta să fie al meu „bine ai venit”, iar tu să mă poți duce în brațele tale la Tatăl nostru Ceresc ca pe un act împlinit al împuternicirii tale divine.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, îmi vei da voința ta, durerile tale, lacrimile tale, neliniștile tale, dubiile și temerile tale în mâinile mele materne, ca Mamă a ta, să le țin în depozitul Inimii mele materne, drept garanțiile fiicei mele, iar Eu îți voi da prețioasa garanție a Voinței Divine.

Iaculatorie: Mamă Cerească revarsă lacrimile tale în sufletul meu, ca să-mi vindece rănile pe care le-a făcut voința mea!