Sufletul către Regina sa Cerească: Suverană Doamnă și preaiubita mea Mamă, văd că mă chemi pentru că simți răbufnirea iubirii care arde în Inima ta, pentru că vrei să-mi povestești ce ai făcut în împărăția Voinței Divine pentru fiica ta. Cât este de frumos să vezi că îndrepți pașii tăi spre Creatorul tău, iar Divinele Persoane, de îndată ce aud sunetul pașilor tăi, te privesc și se simt impresionate de puritatea privirilor tale și te așteaptă ca să fie spectatoarele surâsului tău inocent, să-ți zâmbească și să se joace cu tine. Ah, Mamă sfântă, în bucuriile tale, în zâmbetele tale inocente îndreptate spre Creatorul tău, nu uita de fiica ta care trăiește în exil și care are atât de mare nevoie [de tine] pentru că ori de câte ori voința sa se manifestă, ea ar dori să o abată pentru a o smulge din împărăția Voinței Divine.

Lecția Reginei Cerului: Fiica Inimii mele materne, nu te teme, nu te voi uita niciodată, dimpotrivă, dacă tu vei face mereu Voința Divină și vei trăi în împărăția Sa, vom fi de nedespărțit, te voi ține mereu strâns de mână pentru a te însoți și a te călăuzi, pentru a te învăța să trăiești în FIATUL Suprem. De aceea alungă teama; în El este doar pace și certitudine. Voința umană este cea care tulbură sufletele și pune în pericol lucrările cele mai frumoase și lucrurile cele mai sfinte. Totul este în nesiguranță în ea: sunt în pericol sfințenia, virtuțile, însăși salvarea sufletului, iar caracteristica celui care trăiește din vrerea umană este nestatornicia.

   Cine oare se poate încrede în cineva care e dominat de voința umană? Nimeni, nici Dumnezeu, nici oamenii; ei sunt asemenea trestiilor goale care se apleacă la fiecare suflare de vânt. De aceea, preaiubita mea fiică, dacă există unele adieri de vânt care vor să te facă inconstantă, aruncă-te în marea Voinței Divine și vino să te ascunzi în sânul Mamei tale, pentru ca să te apere de vântul vrerii umane și strângându-te în brațele mele, să te fac să devii de neclintit și sigură pe calea împărăției Sale divine.

Deci fiica mea, urmează-mă înaintea Maiestății Supreme și ascultă-mă. Cu zborurile mele rapide, ajungeam în brațele Lor divine și când ajungeam simțeam revărsându-se iubirea Lor ca niște valuri năvalnice care mă acopereau. Oh, cât este de frumos să fii iubit de Dumnezeu! În această iubire se simte fericire, sfințenie, bucurii infinite, iar creatura se simte atât de înfrumusețată, încât însuși Dumnezeu este încântat de frumusețea deosebită pe care o insuflă creaturii, din iubire. Eu voiam să-i imit și deși micuță, nu voiam să rămân în urma iubirii Lor, așadar, prin valurile de iubire pe care mi le-au dăruit, formam valurile mele pentru a-L acoperi pe Creatorul meu cu iubirea mea. Făcând aceasta Eu zâmbeam, pentru că știam că iubirea mea nu putea niciodată să acopere imensitatea iubirii Lor, dar cu toate acestea, încercam, iar pe buze îmi apărea zâmbetul inocent. Ființa Supremă surâdea zâmbetului meu, iar cu micimea mea se juca și sărbătorea. Dar, în cele mai frumoase manifestări de iubire ale noastre, mi-am amintit de starea dureroasă a familiei mele omenești pe pământ, căci și Eu eram din aceeași descendență și oh, câtă durere aveam și mă rugam să coboare Cuvântul Veșnic pentru a reface totul; și o spuneam cu o asemenea sensibilitate încât ajungeam să schimb surâsul și sărbătoarea în plâns. Cel Preaînalt se emoționa atât de mult văzând lacrimile mele, cu atât mai mult că erau lacrimile unei micuțe, și strângându-mă la sânul divin, îmi ștergea lacrimile și îmi spunea: „Fiică, nu plânge, fă-ți curaj; în mâinile tale am pus soarta neamului omenesc, ți-am dat împuternicirea, iar acum, pentru a te mângâia mai mult, te facem mediatoare de pace între Noi și familia umană. Așadar, ție îți este dat să ne reîmpaci; puterea Vrerii Noastre care domnește în tine, se impune peste Noi pentru a da sărutul păcii sărmanei omeniri decăzute și nesigure. Cine îți poate spune, fiica mea, ce simțea Inima mea la această bunăvoință divină? Iubirea mea era atât de mare, încât simțeam că nu mai pot și în marea mea tulburare, căutam altă iubire pentru alinarea iubirii mele.

Acum, un cuvânt pentru tine, fiica mea: dacă tu mă vei asculta punând deoparte vrerea ta, dându-i FIATULUI Divin locul cel mai de seamă, atunci și tu vei fi iubită cu o iubire unică de către Creatorul tău, vei fi zâmbetul Său, Îl vei face să sărbătorească și vei fi legătura de pace dintre lume și Dumnezeu.

Sufletul: Mamă frumoasă, ajut-o pe fiica ta, așază-mă tu însăți în marea Voinței Divine, acoperă-mă cu valurile veșnicei iubiri, încât să nu văd și să nu aud decât Voința Divină și Iubirea.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, îmi vei cere toate actele mele și le vei închide în inima ta, ca să simtă forța Voinței Divine, care domnea în mine; după aceea le vei oferi Preaînălțimii Sale ca mulțumire pentru toate misiunile pe care mi le-a încredințat pentru a salva creaturile.

Iaculatorie: Regina păcii, lasă-mă să dau sărutul păcii, din Voința Divină.