Isus continua să vină dar cu un aspect cu totul nou. Părea că din binecuvântata Sa Inimă ar ieși un trunchi de copac, care avea trei rădăcini distincte și acest trunchi din inima Sa pătrundea în inima mea și ieșind din inima mea, forma multe ramuri frumoase încărcate cu flori, fructe, perle și pietre prețioase, care străluceau ca cele mai strălucitoare stele. Iubitul meu Isus, așezându-se la umbra acestui copac se recrea în totalitate și mai mult de atât, din copac cădeau atât de multe perle care formau un frumos ornament Preasfintei Sale Umanități.
În timp ce stătea în acest fel, mi-a spus: „Fiica Mea prea dragă, cele trei rădăcini pe care le vezi și pe care le conține acest copac sunt: credința, speranța și caritatea. Și după cum vezi, acest trunchi iese din Mine și se introduce în inima ta: aceasta înseamnă că nu există bine pe care îl posedă sufletele, care să nu vină de la Mine. După credință, speranță și caritate, prima evoluție pe care o face acest trunchi este să facă cunoscut că tot binele vine de la Dumnezeu, că din al lor nu au altceva decât propriul nimic și că acest nimic nu face altceva decât să-Mi dea libertatea de a intra în ele și să lucrez ceea ce vreau; în timp ce sunt alte nimicuri, adică alte suflete care se opun cu libera voință pe care o au. Prin urmare, lipsind această cunoaștere, nu produce nici ramuri, nici fructe, nimic altceva bun. Ramurile pe care le conține acest copac, cu întreaga coroană de flori, fructe, perle și pietre prețioase, toate acestea sunt diferitele virtuți pe care le poate poseda sufletul. Cine a dat viață acestui copac atât de frumos? Cu siguranță, rădăcinile. Așadar, Credința, Speranța și Caritatea îmbrățișează totul, conțin toate virtuțile astfel încât sunt așezate ca fundament al copacului și fără ele nu se poate produce nicio altă virtute”.
Așadar, am înțeles că florile reprezintă virtuțile, fructele, suferințele, pietrele și perlele prețioase reprezintă suferința pură numai din iubire pentru Dumnezeu. Iată de ce acele perle care cădeau, formau acel frumos ornament pentru Domnul nostru.
În timp ce Isus stătea la umbra acestui copac, mă privea cu o duioșie complet părintească. Prin urmare, luat de un val de iubire care părea că nu-l poate conține în Sine, și îmbrățișându-mă foarte strâns, a început să spună:
„Cât ești de frumoasă! Tu ești porumbița Mea simplă, locuința Mea iubită, templul Meu viu, în care unit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Îmi place să Mă încânt. Mistuirea ta continuă pentru Mine, Mă alină și îmi oferă confort pentru ofensele continue pe care Mi le aduc creaturile. Să știi că iubirea pe care o am pentru tine este atât de mare încât trebuie să o ascund parțial, ca să nu-ți pierzi mințile, dar să poți trăi. Într-adevăr, dacă ți-aș manifesta iubirea Mea, în mod complet, nu numai că ți-ai pierde mințile, dar nu ai mai putea continua să trăiești. Natura ta slabă ar fi consumată de flăcările Mele de iubire”.
În timp ce spunea acestea, mă simțeam foarte confuză și anihilată încât simțeam că mă afund în abisul nimicului meu pentru că mă vedeam plină de imperfecțiuni. Am remarcat mai ales nerecunoștința și răceala mea pentru multele haruri pe care mi le oferă Domnul. Dar sper că totul va putea contribui la gloria și onoarea Sa, sperând cu încredere fermă că, într-un efort al iubirii Sale, va dori să-mi învingă duritatea.
- Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis. (Ioan 14,23-24)
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.