La puține zile după cele spuse mai sus, mi-am dat seama că-mi pierd din nou simțurile [Îmi amintesc că la început, ori de câte ori simțeam că îmi vine o astfel de stare, credeam că trebuie să părăsesc viața]. În timp ce mi-am pierdut simțurile, Domnul nostru s-a arătat din nou cu coroana de spini pe cap, picurând sânge, și adresându-se către mine, a zis: „Fiica Mea, uite ce îmi fac oamenii. În aceste vremuri triste, mândria lor este atât de mare, încât au contaminat tot aerul și este atât de multă duhoare, că se răspândește peste tot și a ajuns înaintea tronului Meu în Cer. Fac în așa fel încât ei înșiși își închid Cerul. Săracii de ei, nu au ochi ca să cunoască adevărul, pentru că sunt acoperiți de păcatul mândriei și de o serie de alte vicii pe care le poartă cu sine. Oh, dă-Mi alinare la atâtea convulsii intense și reparare pentru foarte multe nedreptăți care Mi se fac!”
Și spunând așa, Și-a scos coroana, care nu părea coroană, ci era o bucată întreagă, care acoperea tot capul fără să lase nicio părticică liberă și tot capul era străpuns de acei spini. În timp ce și-a scos coroana, s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă o accept. Mă simțeam foarte anihilată, simțeam atâta durere pentru ofensele care se provoacă, încât simțeam că mi se frânge inima și i-am spus: „Doamne, fă din mine tot ce vrei”.Atunci a luat coroana, mi-a fixat-o pe cap și a dispărut.
Cine ar putea spune spasmele pe care le-am simțit când am revenit în interiorul meu? Cu fiecare mișcare a capului credeam că-mi dau ultima suflare, atât de mari erau durerile și înțepăturile pe care le simțeam în cap, în ochi, în urechi, în ceafă. Simțeam că spinii îmi pătrund și-n gura care se strângea, încât nu puteam să o deschid ca să mănânc. Și stăteam așa, când două zile, când trei zile, fără să pot mânca ceva. Când durerile se calmau într-o oarecare măsură, simțeam o mână sensibilă care mă apăsa pe cap și îmi reînnoia durerile. Uneori spasmele erau atât de puternice, încât din cauza durerii îmi pierdeam cunoștința.
Acestea se întâmplau de când au început durerile, în anumite zile da, în altele nu; când se repeta de trei-patru ori pe zi, când dura un sfert de oră, când o jumătate de oră și când o oră și apoi rămâneam liberă; doar că mă simțeam foarte slăbită și suferindă. Așadar, în acea stare de amorțeală mi-au fost transmise durerile și în acest fel rămâneam mai mult sau mai puțin suferindă. Îmi amintesc că în anumite momente când sufeream din cauza durerilor de cap așa cum am spus nu-mi puteam deschide gura să mănânc. Familia știa că nu-mi face plăcere să stau la țară[1], iar atunci când vedeau că nu mâncam, spuneau că fac mofturi și în mod normal se supărau, se îngrijorau și mă tachinau. Natura omenească voia să se revolte în privința asta, pentru că vedeam că nu era adevărat ce spuneau, dar Domnul nu voia acest resentiment și iată cum s-a întâmplat.
[1] Motivul era că Luisa, când trebuia să stea tot timpul la țară nu putea să asiste la Liturghie.
Voința Divină 