În sfârșit, după aproximativ un an și jumătate această luptă s-a terminat; s-au terminat și cruzimile demonilor, iar eu am început o viață total nouă. Demonii nu au încetat să mă maltrateze din când în când, dar nu era atât de frecventă și nici atât de aprigă lupta, iar eu m-am obișnuit să-i disprețuiesc.
Noua viață pe care am început-o a fost la fermă, numită Tore Disperata[1]. Într-o zi, în timp ce mai mult ca niciodată, am fost chinuită de diavol, atât de mult încât am simțit că-mi pierd forțele și leșin, seara, în timp ce stăteam așa, am simțit că mă cuprinde ceva mortal și mi-am pierdut simțurile[2]. În această stare L-am văzut pe Isus Cristos înconjurat de foarte mulți dușmani. Care Îl băteau, care Îl pălmuiau, care Îi înțepau Capul cu spini, care Îi rupeau picioarele și brațele și, după ce L-au făcut bucăți, L-au depus în brațele Maicii Domnului. Și aceasta se întâmpla puțin mai departe de mine. După aceea Preasfânta Fecioară L-a luat în brațe, s-a apropiat de mine și plângând mi-a zis: „Fiica mea, vezi cum este tratat Fiul meu de către oameni? Ofensele oribile pe care le comit nu-i dau niciodată tihnă. Privește-L cum suferă!”
Eu încercam să-L privesc și Îl vedeam în întregime însângerat, complet rănit și aproape sfărâmat, redus la o stare mortală. Simțeam o durere foarte mare văzându-L pe Domnul meu că suferă atât de mult, încât aș fi vrut să mor de mii de ori și mă rușinam de micile mele suferințe. Preasfânta Fecioară a adăugat, plângând întruna: „Apropie-te și sărută Rănile Fiului meu. El te alege ca victimă și, dacă atât de mulți Îl ofensează, tu, oferindu-te să suferi ceea ce suferă El, Îi vei da alinare în durerea Lui foarte mare. Accepți?”
Mă simțeam complet distrusă; mă vedeam foarte rea [și încă sunt] și nevrednică, încât nu îndrăzneam să spun da. Natura omenească tremura. Mă simțeam foarte slăbită pentru durerile trecute, încât îmi lăsau abia un fir de viață. Apoi, nu știu cum, din depărtare îi vedeam pe demoni care urlau foarte tare și că tot ce am văzut că i-au făcut Domnului, trebuiau să-mi facă mie, dacă acceptam. Simțeam în mine suferințe foarte mari, dureri, nervi încordați, încât credeam că trebuie să părăsesc viața. În sfârșit, m-am apropiat de Isus și i-am sărutat rănile. Părea că, făcând aceasta, acele membre sfâșiate se vindecau, iar Domnul care mai înainte părea aproape mort, acum reînvie la o nouă viață. În interiorul meu primeam lumini cu privire la ofensele care se fac și atracția de a accepta să fiu victimă, chiar dacă ar fi trebuit să sufăr mii de morți, pentru că Domnul merita totul și că eu nu aș fi putut să mă opun la ceea ce voia El. Aceasta se petrecea în tăcere, dar acele priviri pe care ni le dădeam reciproc, erau multe invitații, multe săgetări înflăcărate care îmi străpungeau inima. În mod special, Preasfânta Fecioară, mă îndemna să accept. Dar cine poate spune prin tot ce am trecut?
În sfârșit privindu-mă cu bunăvoință, Domnul mi-a spus. „Ai văzut cât Mă ofensează și câți [oameni] merg pe calea nelegiuirii, care, fără să-și dea seama, cad în abis. Vino în fața Justiției Divine să te oferi ca victimă de reparare pentru ofensele care se fac și pentru convertirea păcătoșilor, care, cu ochii închiși beau din izvorul otrăvit al păcatului. Un teren larg de suferințe, dar și de haruri ți se deschide înainte. Eu nu te voi mai lăsa; voi veni să sufăr în tine tot ce Îmi fac oamenii, făcându-te părtașă la chinurile Mele. Ți-o dăruiesc pe Mama Mea ca ajutor și mângâiere.”
Părea că m-a încredințat Ei, iar Ea m-a acceptat. De asemenea și eu m-am oferit complet Lui și Fecioarei, pregătită să fac ceea ce dorea; și așa s-a încheiat prima dată[3].
După ce mi-am revenit din acea stare, simțeam dureri mari și anihilarea mea, încât mă vedeam ca un vierme sărman, care nu știa să facă altceva decât să se târască pe pământ, și-i spuneam Domnului: „Ajutor! Atotputernicia Dumneavoastră mă nimicește. Văd că dacă Dumneavoastră nu mă ridicați, nimicul meu se descompune și se va risipi. Dați-mi suferința, dar Vă rog să-mi dați și putere, altfel simt că mor.”
Și așa a început o alternanță de vizite ale Domnului nostru și de chinuri din partea diavolilor. Cu cât mai mult mă resemnam, cu atât mai mult creștea furia lor.
[1] Distanța este de 27 de km. de Corato, este o proprietate agricolă tipică în locul cel mai înalt al acelei zone (Murge). Acea zonă pe vremuri se numea „Bazinul de aur”, pentru că acolo se aduna grâul, până când, din cauza unei mari secete, țăranii disperați au început să o numească „Torre Disperata”.
[2] Era pentru prima dată când Luisa își pierdea simțurile.
[3] Într-un caiet intitulat „Vicisitudinea (dificultatea) unui suflet care tinde spre perfecțiune” vorbind la a treia persoană, spune că a îmbrățișat starea de victimă de la vârsta de 16 ani (Cf. Vol. 6, 14.04.1904: „Încă din 1882”)
Voința Divină 