13. Isus vrea ca sufletul să-și atingă propriul nimic și să fie dispus la cea mai profundă smerenie. Prin urmare, o privează (pe Luisa) de orice mângâiere și de harul afectiv, ascunzându-se de ea.

Îmi amintesc că Isus îmi spunea de multe ori după ce am primit Sfânta Împărtășanie:

„Nu vei putea fi cu adevărat asemănătoare Mie, decât prin suferință. Până acum am stat împreună cu tine. Acum vreau să te las puțin singură, fără să mă fac simțit. Vezi, până acum te-am dus de mână, învățându-te și corectându-te în toate, iar tu nu ai făcut altceva decât să Mă urmezi. Acum vreau să te descurci singură, dar să fii mai atentă decât înainte, gândindu-te că mă uit țintă la tine, fără să-Mi simți prezența. Atunci când Mă voi întoarce și vei simți prezența Mea, să știi că am venit fie pentru a te răsplăti pentru fidelitatea ta, fie pentru a te pedepsi pentru că ai fost nerecunoscătoare.”

Rămâneam foarte speriată și terorizată la această veste, încât Îi spuneam: „Doamne, totul meu și viața mea, cum pot supraviețui fără Tine? Cine îmi va da putere? Cum, după ce m-ai făcut să las tot, după ce m-ai făcut să simt că nimeni nu există pentru mine, vrei să mă lași singură și abandonată? Ce, ați uitat, poate, cât sunt de rea? Nu pot face nimic fără Dumneavoastră.”

Din această cauză, luând o înfățișare mai serioasă, mi-a spus: „Vreau să te fac să înțelegi bine cine ești tu. Ceea ce fac este spre binele tău, nu te întrista. Vreau să-ți pregătesc inima să primească harurile pe care le-am pregătit pentru tine. Până acum te-am asistat simțitor, acum va fi mai puțin afectiv. Te voi face să-ți simți nimicul, te voi cufunda bine într-o umilință profundă, pentru a construi ziduri foarte înalte asupra ta. Așadar, în loc să te îndurerezi, ar trebui să te bucuri și să-Mi mulțumești, deoarece cu cât te fac să treci mai repede prin marea furtunoasă, cu atât vei ajunge mai devreme în portul de siguranță. Cu cât te voi supune la mai multe teste grele, cu atât îți voi da haruri mai mari. Curaj, așadar! Curaj, că voi veni în curând.”

Și spunându-mi astfel, îmi părea că m-a binecuvântat și a plecat. Cine poate spune durerea pe care o simțeam, golul pe care îl lăsa în interiorul meu, lacrimile amare pe care le vărsam? Mă resemnam doar sfintei Sale Voințe. Părea că de la distanță am sărutat mâna care mă binecuvântase, spunându-i: „Adio, o, Mire Sfânt, adio!” Vedeam că pentru mine totul s-a terminat, pentru că-L aveam doar pe El, iar în absența Lui nu exista altă consolare, ci totul se transforma în dureri foarte amare. Ba chiar și întreaga creație îmi accentua durerea, astfel încât privind creația părea să-mi spună: „Vezi, suntem opera Iubitului tău, dar El unde e?” Dacă priveam apa, focul, florile, chiar și pietrele, imediat gândul spunea: „Ah, acestea sunt lucrările Mirelui tău! Ah, pe ele am plăcerea de a le vedea, iar pe El nu-l văd! Oh, lucrări ale Domnului meu, dați-mi vești, spuneți-mi unde se află! Mi-a spus că va veni în curând, dar cine știe când!”[1].

Uneori ajungeam la o dezolare atât de amară, încât simțeam că îmi lipsește respirația și că totul se răcește [în mine] și că un fior îmi străbate tot trupul. Câteodată familia observa, dar ei atribuiau aceasta vătămărilor trupești, așa că voiau să mă trateze și să-i cheme pe medici. Uneori insistau atât de mult, că ajungeau să o facă, dar eu, pe cât mi-a stat în putință, am căutat să rămân singură, pentru că, de puține ori își dădeau seama.


[1] Luisa repetă aceleași lamentări mistuitoare în „Amintiri din copilărie”. Și în multe pasaje ale scrierilor ei se exprimă literal precum Mireasa din Cartea „Cântarea Cântărilor”: „În pat, în [timpul] nopților, l-am căutat pe cel pe care îl iubește sufletul meu: l-am căutat, dar nu l-am găsit… l-ați văzut pe cel pe care-l iubește sufletul meu? „… Eu i-am deschis iubitului meu, dar iubitul meu se întorsese, plecase. Mi-a ieșit sufletul după cuvântul lui, l-am căutat dar nu l-am găsit, l-am strigat, dar nu mi-a răspuns” (Ct 5,6). Este exclus că ea ar fi citit această carte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s