După ce am petrecut câteva zile de lipsă și tăcere, în această dimineață, când a venit binecuvântatul Isus, am spus: „Se vede că starea mea nu mai este Voința Ta”. Și El: „Da, da, ridică-te și vino în brațele Mele”.

            Spunându-mi astfel, am uitat de starea dureroasă din zilele trecute, am alergat în brațele Sale și când i-am văzut coasta deschisă, i-am spus: „Dragul meu, a trecut ceva timp de când nu mi-ai permis să sorb din coasta Ta, Te rog permite-mi azi”. Și Isus: „Preaiubita Mea, bea după cum îți place și fii mulțumită”.

            Cine poate spune mulțumirea mea și cu ce lăcomie am pus gura să beau din acel izvor divin? După ce am băut până m-am săturat nemaifiind loc să pun nicio altă picătură, m-am dat la o parte și Isus mi-a spus: „Te-ai săturat? Dacă nu, continuă și bea”. Și eu: „Sătulă nu, pentru că, cu cât bei mai mult din acest izvor, cu atât ai mai multă sete; numai că, eu fiind foarte limitată, nu mai sunt în stare să cuprind [ce sorb de la Isus]”.

            După aceasta, vedeam alți oameni împreună cu Isus și [El] a spus: „Cel mai esențial și necesar lucru într-un suflet este caritatea; dacă nu există caritate, se întâmplă ca în acele familii sau regate care nu au conducători, totul este dezordonat, cele mai frumoase lucruri rămân ascunse, nu se vede nicio armonie: unul vrea să facă un lucru și altul un alt lucru. Așa se întâmplă în sufletul în care caritatea nu domnește, totul este în dezordine, cele mai frumoase virtuți nu armonizează între ele. De aceea, caritatea se numește regină, pentru că are putere, ordine și pregătește totul”.