Gândeam în sinea mea: „Dacă aceste scrieri ar intra pe mâinile cuiva, probabil ar spune:«O fi o bună creștină dacă Domnul îi dă atâtea haruri», însă fără să știe că sunt încă atât de rea. Iată cum se pot înșela persoanele, atât în bine cât și în rău. Ah, Doamne, doar Tu cunoști adevărul și adâncul inimilor!”
În timp ce gândeam astfel, a venit binecuvântatul Isus și mi-a spus: „Iubita Mea, dacă oamenii ar cunoaște că tu ești apărătoarea Mea și a lor, [ce-ar spune]?”
Și eu: „Isuse al meu, ce spui?”
Și El: „Cum, nu este adevărat că tu mă aperi de durerile pe care ei [oamenii] mi le provoacă, așezându-te în mijloc între mine și ei, luând asupra ta lovitura pe care aș fi primit-o asupra Mea și pe cea pe care Eu aș fi trebuit s-o dau asupra lor?
Și dacă uneori nu o primești, este pentru că nu-ți permit, și asta spre regretul tău cel mare, ajungând chiar să Mi te plângi. Ai putea tu oare să negi?”
„Nu, Doamne, nu pot să neg. Dar văd că este ceva pe care Tu însuți mi l-ai insuflat: De aceea spun că nu este adevărat faptul, [că sunt apărătoare] și mă simt atât de confuză auzind aceste cuvinte spuse de Tine”.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.