În această dimineață Isus s-a arătat și m-a dus într-o biserică. Acolo am ascultat Sfânta Liturghie și am primit Împărtășania din mâinile lui Isus. După aceea, am îmbrățișat picioarele Lui, atât de puternic, încât nu m-am putut desprinde. Gândul la durerile din zilele trecute, adică la lipsa lui Isus, mă determina să-mi fie foarte frică să nu-L pierd din nou, încât, stând la picioarele Lui, am plâns și i-am spus: „De data aceasta, o, Isuse, nu Te voi mai lăsa, pentru că atunci când pleci de la mine, mă faci să aștept și să sufăr foarte mult”.
Isus mi-a spus: „Vino în brațele Mele, pentru că vreau să te alin pentru suferințele avute în aceste zile”.
Aproape că nu îndrăzneam să o fac, dar Isus și-a întins mâinile, m-a luat de la picioarele Lui, m-a îmbrățișat și mi-a spus: „Nu te teme, nu te las, în această dimineață vreau să te mulțumesc; vino și rămâi cu mine în tabernacol”.
Și astfel ne-am retras amândoi în tabernacol. Cine poate spune ce am făcut? Când, El mă săruta pe mine și eu pe El, când mă odihneam în El și Isus în mine, când vedeam ofensele pe care le primea, iar eu făceam acte de reparare împotriva diferitelor ofense. Cine poate spune răbdarea lui Isus în Sacrament? Sunt atât de multe și mari [ofensele] încât te ia groaza doar gândindu-te. Dar în timp ce făceam acest lucru, Isus mi l-a arătat pe Confesor care mă chemase să-mi revin.
Isus mi-a spus: „Pentru moment, ajunge, du-te, pentru că ascultarea te cheamă”.
Și așa îmi părea că sufletul se întorcea în trup, iar Confesorul mă chema la ascultare.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.