Continuând în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea, în interiorul unei biserici și, negăsindu-L pe adorabilul meu Isus, m-am dus să bat la un tabernacol ca să-mi deschidă El, dar nedeschizându-mi, mi-am făcut curaj, l-am deschis și L-am găsit pe singurul și unicul meu Bine. Cine poate spune mulțumirea? Am rămas extaziată privind o frumusețe de nespus. Iar Isus, văzându-mă, s-a aruncat în brațele mele și mi-a spus:

Fiica Mea, fiecare perioadă din viața Mea primește din partea omului acte distincte și speciale, acte și stadii de imitație, de iubire, de reparare și multe altele. Așadar, din perioada vieții Mele Euharistice, întrucât este o viață ascunsă, de transformare și de mistuire continuă, pot spune că Iubirea Mea, după ce a ajuns la exces și chiar mistuită, nu poate găsi în Înțelepciunea Mea infinită alte semne exterioare de demonstrație de iubire față de om și, așa cum Întruparea, viața și pătimirea crucii primesc iubire, laudă, mulțumire și imitație, viața Sacramentală primește de la om o iubire extatică, iubirea de a se dispersa în Mine, iubirea de mistuire perfectă și consumând sufletul în propria Mea viață Sacramentală, poate spune că împlinește aceleași atribuții cu Divinitatea, pe care le fac [Eu] continuu cu Dumnezeu din iubire față de oameni. Iar această mistuire va face ca sufletul să se reverse spre viața veșnică”.