După unele zile de absență, în această dimineață a binevoit să vină, purtându-mă cu duhul. Deci, aflându-mă în fața binecuvântatului Isus, vedeam mulți oameni și relele generației actuale. Adorabilul meu Isus îi privea cu milă și întorcându-Se către mine a spus:

„Fiica Mea, vrei să știi de unde începe răul în om? Începutul este atunci când omul, de îndată ce începe să se cunoască pe sine, adică, începe să dobândească rațiune, își spune: „Eu sunt cineva”. Și crezându-se cineva, se detașează de Mine, nu se încrede în Mine, care sunt Totul, dar toată încrederea și puterea o ia din el. Din această cauză se întâmplă că el pierde scopul fiecărui principiu bun și pierzând principiul bun, ce va fi la sfârșit? Imaginează-ți-l tu însăți, fiica Mea. Apoi, îndepărtându-se de Mine, care conțin orice bine, la ce bine poate spera omul, fiind el un rău atât de vast? Fără Mine totul este corupție, mizerie, fără nicio umbră a binelui adevărat, și aceasta este societatea actuală”.

            Auzind aceasta, am simțit o amărăciune atât de mare încât nu puteam să o exprim; dar Isus, voind să mă ridice, m-a dus în altă parte și aflându-mă singură cu iubitul meu Isus, i-am spus: „Spune-mi, mă iubești?” Și El: „Da”. Și eu: „Nu sunt mulțumită doar cu un simplu „da”, dar aș vrea să-mi explici mai bine cât de mult mă iubești”.

            Și El: „Este atât de mare iubirea Mea față de tine încât nu numai că nu are început, ci nu va avea sfârșit și în aceste două cuvinte poți înțelege cât de mare, puternică, constantă este iubirea Mea față de tine”.

            Gândindu-mă puțin la toate acestea, vedeam o foarte mare distanță între iubirea mea și a Sa, și complet confuză am spus: „Doamne, ce diferență este între „binele” meu și al Tău; al meu nu numai că are un început, dar văd că în trecut sunt goluri în sufletul meu și că nu Te-am iubit”. Și Isus, fiindu-i tare [165 bis][1] milă de mine a spus:

„Iubita Mea, nu poate exista comparație[2] între iubirea Creatorului și cea a creaturii; dar astăzi vreau să-ți spun ceva, care te va mângâia și pe care nu l-ai înțeles niciodată: să știi că fiecare suflet, în tot parcursul vieții sale, este obligat să Mă iubească în mod constant, fără nicio întrerupere și dacă nu Mă iubește mereu, îi rămân în suflet atâtea goluri pentru câte zile, ore, minute a neglijat să Mă iubească. Nimeni nu va putea intra în Cer dacă nu a umplut aceste goluri și le va putea umple fie iubindu-Mă dublu pentru [tot] restul vieții lui, fie dacă nu e suficientă [iubirea], le va umple prin puterea focului în purgator. Deci, când stai fără Mine, privarea obiectului iubit te face să-ți dublezi iubirea și cu aceasta vei umple [166 bis] golurile care sunt în sufletul tău”.

            După aceea i-am spus: „Dulcele meu Bine, lasă-mă să vin cu Tine în Cer și dacă nu vrei pentru totdeauna, cel puțin pentru o vreme. Oh, Te rog mulțumește-mă”.

            Și El mi-a spus: „Nu știi că pentru a intra în acea ședere binecuvântată, sufletul trebuie să fie complet transformat în Mine, încât să apară ca un alt Cristos?¹ Altfel, cum te-ai prezenta în mijlocul celorlalți binecuvântați? Chiar ție îți va fii rușine să fi împreună cu ei ”. Și eu: „Este adevărat că sunt foarte diferită de Tine, dar dacă vrei poți să mă faci ca Tine”.

            Deci, pentru a mă mulțumi m-a închis complet în El, încât nu mă mai puteam vedea pe mine, doar pe Isus Cristos, și în acest fel ne-am înălțat la Cer. Ajunși într-un loc, ne-am aflat în fața unei lumini de nedescris. În fața acelei lumini se experimenta o viață nouă, o bucurie neobișnuită, niciodată experimentată; cât de fericită mă simțeam! Într-adevăr, îmi părea că mă aflam în plinătatea tuturor fericirilor. Așadar, în timp ce înaintam în fața acelei lumini, simțeam o teamă; aș fi vrut să-L laud, să-i mulțumesc, dar neștiind ce să spun, am recitat trei Slavă Tatălui și Isus răspundea; dar imediat ce am terminat, ca un fulger m-am trezit în sărmana temniță a trupului meu. Ah, Doamne, cât de puțin a durat fericirea mea! Pare că este prea dur acest lut al trupului meu, fiindcă mult îi trebuie să se spargă și îmi împiedică sufletul să se îndepărteze de acest lut sărman. Dar sper ca vreun impact vehement să-l zdrobească, dar nu doar atât, ci să-l și spulbere și atunci, nemaiavând casă aici unde să pot sta, vei avea compasiune pentru mine și mă vei primi pentru totdeauna în lăcașul ceresc.

---

[1] Eroare: după pagina 165 și 166 se repetă după pagina 166. Numerotarea rămâne cu trei pagini în urmă.

[2] Luisa spune: „să fie în conformitate”.

1. Romani 8,29: Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi;  ↩︎