Pregătire înainte de fiecare oră
Doamne Isuse Cristoase, prosternată în prezența Ta divină, implor Inima Ta preaiubitoare să vrea să mă primească la dureroasa meditație a celor 24 de ORE, în care din iubire pentru noi, ai vrut să pătimești atât de mult în Trupul Tău adorabil și în Sufletul Tău Preasfânt, până la moartea pe Cruce. Oh, dă-mi ajutor, har, iubire, compasiune profundă și suferințele Tale pătrunzătoare, în timp ce acum meditez Ora… [se precizează Ora care se meditează].
Iar pentru acelea pe care nu le pot medita, Îți ofer voința cu care aș vrea să le fac și aș dori în mod intenționat să le meditez în toate orele în care sunt constrânsă să mă ocup de îndatoririle mele, sau să dorm.
Acceptă, o, Doamne Milostive, intenția mea iubitoare, fă să fie de folos pentru mine și pentru toți, ca să îndeplinesc în mod efectiv și sfânt ceea ce aș dori să practic.
În același timp Îți mulțumesc, o, Isuse al meu, deoarece prin intermediul rugăciunii, mă chemi în uniune cu Tine, iar ca să-Ți fie mai plăcut, iau gândurile Tale, limba Ta, Inima Ta și cu acestea intenționez să mă rog, contopindu-mă în întregime în Voința Ta și în Iubirea Ta și, întinzând brațele pentru a Te îmbrățișa, îmi sprijin capul pe Inima Ta și încep…
Mulțumire după fiecare oră
Iubitorul meu Isus, Tu m-ai chemat în această ORĂ a Pătimirii Tale să-Ți țin companie, iar eu am venit. Îmi părea că Te aud, rugându-Te, reparând și suferind în chin și durere, implorând salvarea sufletelor, cu vocile cele mai mișcătoare și elocvente. Am încercat să Te urmez în toate, iar acum, trebuind să Te las pentru obișnuitele mele ocupații, simt îndatorirea să-Ți spun „Îți mulțumesc” și „Te binecuvântez”.
Da, o, Isuse, Îți repet de mii și mii de ori mulțumesc și Te binecuvântez pentru tot ce ai făcut și ai pătimit pentru mine și pentru toți, Îți mulțumesc și Te binecuvântez pentru fiecare picătură de Sânge pe care ai vărsat-O, pentru fiecare respirație, pentru fiecare bătaie a inimii, pentru fiecare pas, cuvânt, privire, amărăciune și ofensă pe care le-ai îndurat. În toate, o, Isuse al meu, intenționez să Te însemnez cu un „mulțumesc” și un „Te binecuvântez”.
Oh, o, Isuse al meu, fă ca toată ființa mea să-Ți trimită o revărsare continuă de mulțumiri și binecuvântări, astfel încât, să atrag asupra mea și asupra tuturor, revărsarea binecuvântărilor și harurilor Tale. Oh, Isuse, strânge-mă la inima Ta, iar cu mâinile Tale preasfinte, însemnează fiecare părticică a ființei mele cu al Tău „Te binecuvântez”, pentru a face ca din mine să nu poată ieși altceva decât un imn continuu către Tine.