În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus s-a arătat foarte suferind și ofensat încât era de plâns; L-am strâns la piept și i-am spus: „Dulcele meu Bine, cât de amabil și dorit ești! Cum de nu Te iubesc oamenii, ba chiar, Te ofensează. Iubindu-Te, totul se găsește și cine Te iubește, conține toate bunurile, dar neiubindu-Te orice bine este departe de noi; totuși cine este cel care Te iubește? Dar oh, comoara mea dragă, lasă deoparte ofensele oamenilor și pentru moment să ne manifestăm iubirea unul față de celălalt”.

            Atunci Isus a chemat întreaga curte cerească să fie spectatoarea iubirii noastre și a spus:„Iubirea întregului Cer nu M-ar răsplăti și mulțumi, dacă nu ar fi fost și a ta unită [cu a lor], mai mult de atât, acea iubire este proprietatea Mea pe care nimeni nu Mi-o poate lua, dar iubirea călătorilor [a sufletelor] este ca o proprietate pe care aș vrea să o dobândesc; și din moment ce Harul meu face parte din Mine, Ființa Mea intrând în inimi și fiind foarte activă, călătorii pot să facă un angajament de iubire, iar acest angajament mărește proprietatea iubirii Mele; iar Eu simt un astfel de gust și plăcere, încât, dacă Mi-ar lipsi, aș fi plin de amărăciune. Iată, că fără iubirea ta, iubirea întregului Cer nu M-ar mulțumi pe deplin, iar tu să știi să te angajezi bine în iubirea Mea, pentru că, iubindu-Mă în toate, Mă vei face fericit și mulțumit”.

            Cine poate spune cât de uimită am rămas să aud aceasta și câte lucruri înțelegeam despre această iubire? Dar limba mea începe să se bâlbâie, de aceea pun punct.