Adorabilul meu Isus continua să vină. În această dimineață, purta o coroană voluminoasă de spini; i-am luat-o încet-încetișor, am pus-o pe capul meu, și am spus: „Doamne, ajută-mă să mi-o așez pe cap”.

Și El: „De data aceasta vreau să o așezi tu singură, vreau să văd ce poți face și cum dorești să suferi din iubire pentru Mine”. Eu mi-am așezat-o foarte bine, mai mult pentru a-i arăta până unde a ajuns iubirea mea de a suferi pentru El, încât El însuși, foarte emoționat, ținându-mă strâns, mi-a spus: „Destul, suficient, Inima Mea nu mai rezistă să te vadă suferind”.

Și după ce m-a lăsat într-o mare suferință, iubitul meu Isus nu a făcut altceva decât să vină și să plece. După aceasta, a luat înfățișarea de răstignit, mi-a împărtășit durerile Sale și mi-a spus: „Fiica Mea, cei mai puternici dușmani ai omului sunt: patima pentru plăceri, bogății și onoruri, care îl fac pe om nefericit, deoarece acești dușmani intră până în inimă și îl rod continuu, îl amărăsc, îl înjosesc atât de mult încât îl fac să-și piardă toată fericirea. Pe Calvar, Eu i-am învins pe acești trei dușmani, am obținut harul ca și omul să-i învingă și i-am redat fericirea pierdută. Dar omul, întotdeauna nerecunoscător și ignorant, respinge harul Meu și îi iubește cu pasiune pe acești dușmani, care așază inima omului într-un chin continuu…” 

Spunând acestea, a dispărut și am înțeles cu atâta claritate adevărul acestor cuvinte, încât am simțit oroare, ură împotriva acestor dușmani. Să fie mereu binecuvântat Domnul și totul să fie spre slava Sa.