În această dimineață, fiind în starea mea obișnuită, m-am trezit în mine într-o clipă, dar fără să mă pot mișca, am înțeles că cineva a intrat în cămăruța mea, apoi a închis ușa și am auzit că s-a apropiat de patul meu. În gândul meu am crezut că cineva s-a strecurat, fără ca vreunul din familie să-l fi văzut, și așa a intrat până în cămăruța mea. „Cine știe ce ar putea să-mi facă?” Frica era atât de mare, încât am simțit că mi se răcește sângele în vene și tremuram toată. „O, Dumnezeule, ce să fac? –mi-am spus– Familia nu l-a văzut, mă simt amorțită și nu pot să mă apăr, nici nu pot să cer ajutor; Isuse, Maria, Mama mea, ajutați-mă, sfinte Iosif, apără-mă de acest pericol!”
Când am înțeles că s-a urcat în pat și s-a strâns lângă mine, mi-a fost atât de mare teama, că am deschis ochii și l-am întrebat: „Spune-mi, cine ești?”
Acela a răspuns: „Eu sunt cel mai sărac dintre săraci, nu am unde să stau; Am venit la tine și dacă vrei, ține-mă cu tine în cămăruța ta. Vezi, sunt atât de sărac, încât nu am nici măcar haine, dar te vei gândi tu la toate”.
L-am privit bine: era un băiat de cinci sau șase ani, fără haine, fără încălțăminte, dar foarte frumos și grațios. Am răspuns imediat: „Eu te-aș ține cu bucurie, dar ce va spune tatăl meu? Nu sunt o persoană liberă pentru a putea face ce vreau, sunt părinții mei care mă împiedică. Să te îmbrac, da, o pot face cu bietele mele eforturi, voi face orice sacrificiu, dar să te țin, este imposibil. Și apoi, nu ai tată, nu ai mamă, că nu ai unde să stai?”
Dar băiatul a răspuns cu amărăciune: „Nu am pe nimeni. O, nu mă mai face să mă plimb, lasă-mă să rămân cu tine!”
Eu însămi nu știam ce să fac, cum să-L țin. Mi-a venit un gând: „Cine știe dacă nu este Isus? Sau o fi vreun diavol care mă deranjează?”
Așa că i-am spus din nou: „Dar spune-mi adevărul, cel puțin cine ești?” Și a repetat: „Eu sunt cel mai sărac dintre săraci”. Eu am replicat: „Ai învățat să faci semnul crucii?” „Da”, a răspuns. „Ei bine, fă-l, vreau să văd cum îl faci”.
Așa că a făcut semnul crucii. Am adăugat: „Și Bucură-te Marie, știi să spui?” Da, dar dacă vrei să o spun, hai să o spunem împreună.
Am început Bucură-te Marie și am spus-o împreună, când, o lumină foarte pură a strălucit din fruntea Lui adorabilă și am știut că cel mai sărac dintre săraci era Isus. Într-o clipă, cu acea lumină pe care mi-a trimis-o Isus, m-a făcut să-mi pierd din nou simțurile și m-a scos din trupul meu. Mă vedeam în întregime confuză înaintea lui Isus, mai ales pentru numeroasele respingeri și imediat i-am spus: „Drăguțul meu, iartă-mă; dacă te-aș fi cunoscut, nu ți-aș fi interzis intrarea. Și apoi, de ce nu mi-ai spus că erai chiar Tu? Am atâtea lucruri să-Ți spun, și Ți le-aș fi spus și nu aș fi pierdut timpul cu atâtea inutilități și temeri. Apoi, pentru a te ține nu am nevoie de ai mei, te pot ține în mod liber, pentru că Tu nu te arăți la nimeni.
Și, în timp ce spuneam asta, Isus a dispărut și așa s-a terminat, lăsându-mi o mare durere, pentru că nu i-am spus nimic din ce aș fi vrut să-i spun.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.