În această dimineață, prea suavul meu Isus, purtându-mă cu duhul, mi-a arătat corupția în care a căzut neamul omenesc. E de groază să te gândești la asta! În timp ce mă aflam în mijlocul acestor oameni, Isus mi-a spus, aproape plângând:

„O, omule, cât de defăimat, deformat, și lipsit de noblețe ai ajuns! O, omule, Te-am creat ca să fii templul Meu viu și tu în schimb ai devenit locuința demonului! Vezi, chiar și plantele cum sunt acoperite cu frunze, cu flori și fructe, te învață onestitatea și inocența pe care trebuie să le ai față de trupul tău, iar tu, pierzând orice inocență și chiar venerația naturală, pe care ar trebui s-o ai, ai devenit mai prejos decât animalele – atât de mult încât nu mai știu cu cine să te asemăn. Erai imaginea Mea, dar acum nu te mai recunosc. Într-adevăr Îmi provoci atât de multă oroare din cauza impurităților tale, încât sunt dezgustat să te văd, iar tu însuți Mă obligi să fug de lângă tine”.

            În timp ce Isus spunea astfel, eu mă simțeam sfâșiată de durere văzându-L atât de mâhnit pe Iubitul meu Isus și i-am spus: „Doamne, ai dreptate că nu mai găsești nimic bun în om și că a ajuns la o asemenea orbire încât nu mai știe nici măcar să păstreze legile naturale. Deci, dacă vrei să te uiți la om, nu vei face altceva decât să trimiți pedepse. Prin urmare, te rog să ai în vedere milostivirea Ta și astfel totul va fi rezolvat”.

            În timp ce ziceam așa, Isus mi-a spus: „Fiică, oferă tu alinare durerilor Mele”. În timp ce spunea asta, și-a luat coroana de spini care părea implantată în capul Său adorabil și a înfipt-o în al meu. Simțeam dureri groaznice, dar eram mulțumită că Isus găsea alinare.

Apoi mi-a spus: „Fiică, Eu iubesc foarte mult sufletele pure; așa cum la fel de mult sunt obligat să fug de sufletele impure, dar în schimb de acestea [pure] sunt atras ca de un magnet, ca să locuiesc cu ele. Acestor suflete pure le împrumut gura Mea de bunăvoie, pentru a le face să vorbească cu propria Mea limbă, ca să nu le fie greu pentru a converti sufletele. În anumite suflete Mă mulțumesc, nu numai să continui în ele Pătimirea Mea, ci și să continui Răscumpărarea, ba mai mult de atât, Mă mulțumesc foarte mult să glorific în ele propriile Mele virtuți”.

            În această dimineață, adorabilul meu Isus a venit cu o înfățișare la fel de admirabilă și misterioasă. Purta la gât un lanț care îi atârna peste tot pieptul și o lance în mână. De o parte se vedea ca un arc și, de cealaltă parte a lanțului, un fel de tolbă umplută cu pietre prețioase și cu mărgăritare, care formau un ornament dintre cele mai frumoase, pe pieptul Dulcelui meu Isus.

            În timp ce avea această înfățișare, mi-a spus: „Viața umană este un joc: unii joacă pentru plăcere, alții pentru bani, alții pentru propria viață și multe alte jocuri pe care le fac. Chiar și Eu mă delectez să Mă joc cu sufletele. Dar care sunt aceste glume pe care le fac? Acestea sunt crucile pe care le trimit. Dacă le primesc cu resemnare și Îmi mulțumesc, Mă recreez și glumesc cu ei, încântându-Mă imens, primind multă onoare și glorie și pe ei îi fac să dobândească cele mai mari beneficii”.

Spunând acestea, a început să mă atingă cu lancea; din arc și din tolbă ieșeau toate acele pietre prețioase pe care le conțineau și se transformau în foarte multe cruci și săgeți încât răneau creaturile. Unele, dar în număr foarte mic, se bucurau, le sărutau, îi mulțumeau și formau un joc cu Isus, iar altele le luau și i le aruncau în față lui Isus.

            Oh! Cât de trist rămânea Isus! Și ce mari pierderi aveau acele suflete!

            Apoi Isus a adăugat: „Aceasta este setea pentru care am strigat pe cruce, și din moment ce n-am putut s-o potolesc în întregime atunci, sunt satisfăcut de a continua să o potolesc în sufletele celor dragi ai Mei care suferă. Așadar, când suferi, Îmi alini setea”.

            Reîntorcându-se alte dăți, și rugându-L să-l elibereze pe Confesorul care suferea, mi-a spus: „Fiica Mea, tu nu știi că pecetea cea mai nobilă pe care o pot imprima în dragii Mei fii, este crucea?”