După ce au trecut multe zile de tăcere între mine și Isus și suferind, îmi pare că a vrut să mă tenteze în continuare mai mult, să mă determine să exersez mai mult în răbdare și iată cum: când a venit, a spus: „Preaiubita Mea, din Cer tânjesc după tine, în Cer, în Cer te aștept”. Și ca fulgerul a fugit. Apoi, reîntorcându-se, a repetat: „Încetează acum cu suspinele tale aprinse, care Mă chinuie continuu și vor să Mă capteze”. Alteori [spunea]: „Dragostea ta înflăcărată, dorurile tale sunt alinări pentru Inima Mea tristă”.

            Dar cine le poate spune pe toate? Părea că vrea să compună versuri și uneori a exprimat aceste versuri cântându-le; dar fără să-mi acorde timp să-i spun un cuvânt, imediat fugea.

            Deci, în această dimineață, Confesorul a avut intenția să sufăr răstignirea; am văzut-o pe Regina Mamă că plângea pentru a salva lumea de atâtea nenorociri și aproape că se contrazicea cu Isus, dar El s-a arătat rezervat și numai pentru ca să-i facă plăcere Mamei, a cooperat ca să sufăr.

            După aceea, părea că s-ar fi liniștit puțin și a spus: „Fiica Mea, este adevărat că vreau să pedepsesc lumea, țin biciul în mână ca să o lovesc, dar totuși este adevărat că tu și Confesorul, dacă vreți să contribuiți să vă rugați Mie și să suferiți, este întotdeauna un sprijin și veți contribui aducând multe remedii pentru a salva lumea, cel puțin parțial; altfel, dacă nu găsesc sprijin și remedii, cu voi revărsa totul cu mâna liberă totul peste oameni”.

            Zicând acestea, a dispărut.