In Voluntate Dei! Deo gratias!
(Voia lui Dumnezeu! Mulțumim lui Dumnezeu!)
O, iubitoare Voință Divină, iată-mă înaintea imensității luminii Tale, pentru ca bunătatea Ta eternă să-mi deschidă ușa să intru în Ea să-mi formez întreaga mea viața în Tine Voință Divină. De aceea eu, cea mai mică dintre toate creaturile, mă prostern dinaintea luminii Tale și vin, o adorabilă Voință, în mica mulțime a fiilor Fiatului Tău Suprem.
Prosternată în nimicnicia mea, mă rog și implor ca lumina Ta să mă inunde și să acopere tot ce nu-Ți aparține, pentru că eu nu doresc să fac altceva decât să Te privesc, să Te înțeleg și să trăiesc în Tine, Voință Divină. Ea va fi viața mea, centrul inteligenței mele, cuceritoarea inimii mele și a ființei mele întregi. În această inimă nu vreau să mai aibă viață vrerea umană. O voi alunga din ea și voi forma noul Eden al păcii, al fericirii și al iubirii. Cu ea voi fi mereu fericită, voi avea o forță unică și o sfințenie care sfințește totul și conduce totul la Dumnezeu.
Prosternată aici, invoc ajutorul Preasfântei Treimi să mă primească să trăiesc în puritatea Voinței Divine, ca să se întoarcă în mine ordinea originară a creației, adică așa cum a fost creată ființa umană.
Mamă Cerească, Suverană Regină a Fiatului Divin, ia-mă de mână și închide-mă în lumina Vrerii Divine. Tu vei fi călăuza mea, blânda mea Mamă și mă vei învăța să trăiesc și să mă păstrez în ordinea și în ambientul Voinței Divine. Suverană Cerească, Inimii Tale îi încredințez întreaga mea ființă. Tu mă vei iniția cum să mă comport în Voința Divină, iar eu voi fi atentă să Te ascult. Vei întinde mantia Ta asupra mea, pentru ca șarpele infernal să nu îndrăznească să pătrundă în acest Eden sfânt pentru a mă atrage și a mă face să cad în labirintul vrerii umane.
Inimă a Supremului meu Bine, Isus, Tu îmi vei da flăcările Tale ca să mă ardă, să mă consume și să mă alimenteze, pentru a forma în mine viața Vrerii Supreme.
Sfinte Iosif, tu vei fi protectorul meu, apărătorul inimii mele și vei ține cheile vrerii mele în mâinile tale. Vei apăra inima mea cu gelozie și, te rog, să nu mi-o mai dai niciodată, ca eu să fiu sigură că nu voi ieși niciodată din Voința lui Dumnezeu.
Îngerul meu păzitor, păzește-mă, apără-mă, ajută-mă în toate, ca Edenul meu să înflorească și să recheme întreaga lume la Voința lui Dumnezeu!
Curte Cerească, vino în ajutorul meu, iar eu voi trăi mereu în Voința Divină!
Multumesc pentru această consacrare in Vointa Divina!
ApreciazăApreciază