Fiat![1]
Dulcele meu Isus, sunt aici în brațele Tale ca să-Ți cer ajutorul. Ah, Tu cunoști chinul sufletului meu și cum îmi sângerează inima, Tu vezi împotrivirea mea în a scoate la iveală tot ce mi-ai spus despre Preasfânta Ta Voință! Ascultarea se impune! Tu vrei, iar eu, chiar dacă am fost strivită de ea, sunt constrânsă de o putere supremă să împlinesc sacrificiul. Dar amintește-Ți, Isuse al meu, că Tu Însuți m-ai numit nou-născuta Preasfintei Tale Voințe. Nou-născuta știe doar să gângurească, așadar, ce voi face eu? Abia voi gânguri despre Voința Ta, iar Tu vei face restul; nu e așa, Isuse al meu?
Fă, Isuse, ca eu să dispar complet, dar Vrerea Ta să fie aceea care, cu caractere divine și de neșters, să cufunde stiloul în Soarele Veșnic și cu note de aur să scrie conceptele, efectele, valoarea și puterea Voinței Supreme. Scrie că sufletul care trăiește în Ea se înnobilează, se îndumnezeiește, își înlătură rămășițele pământești, se întoarce la originea lui și, triumfător peste toate mizeriile lui, își redobândește starea originară, devenind frumos și curat, totul în ordinea Creatorului său, așa cum a ieșit din mâinile Sale creatoare.
Scrie Tu pe această hârtie povestea lungă a Voinței Tale, durerea Ta când Te-ai văzut respins de făpturi în ținuturile cele cerești. Tu, care stând sus ca soarele, cu toate că ești respins, săgetezi cu razele Tale toate generațiile umane și vrei să cobori pentru a veni să domnești în mijlocul lor. Văzând că ești exilat și că Voința Ta e ruptă de voința oamenilor, trimiți razele suspinelor și gemetelor Tale, ale lacrimilor și durerilor Tale intense și veșnice. De aceea Tu aștepți să Te cheme în mijlocul lor, să Te accepte ca Rege triumfător și să Te determine să domnești precum în Cer așa și pe pământ.
Coboară, o, Vrere Supremă! Eu Te chem prima. Vino să domnești pe pământ! Tu care ai creat omul pentru a face numai Vrerea Ta, iar el nerecunoscător s-a revoltat împotriva Ta, vino pentru a lega din nou această voință umană de Tine, pentru ca Cerul și pământul să rămână ordonate toate în Tine!
Ah, cât aș vrea să-mi dau viața pentru ca Voința Ta să fie cunoscută! Aș dori să îmi iau zborul între granițele Sale nesfârșite pentru a duce fiecărei făpturi sărutul Său etern, cunoașterea Sa, harurile Sale, valoarea Sa și suspinele Tale provocate de dorința de a veni să domnești pe pământ, astfel încât (făptura) cunoscându-Te, să Te accepte cu iubire și, sărbătorindu-Te, să Te determine să domnești.
O, Vrere Sfântă, cu razele Tale luminoase slobozește săgețile cunoașterii Tale! Fă ca toți să știe că Tu vii la noi să ne faci fericiți, dar nu cu o fericire umană, ci divină. Să știe că ne oferi stăpânirea de sine pe care am pierdut-o, precum și acea lumină care ne face să cunoaștem adevăratul bine pentru a-l poseda și adevăratul rău pentru a fugi de el, ceea ce ne face statornici și puternici, dar de o tărie și statornicie divină!
Deschide calea între Voința Divină și voința umană și pictează asupra sufletelor noastre, cu pensula mâinii Tale creative, toate acele trăsături divine pe care noi le-am pierdut evadând din Ea. Vrerea Ta va picta acea naturalețe care niciodată nu îmbătrânește, acea frumusețe care niciodată nu se decolorează, acea lumină care niciodată nu se va întuneca, acel har care va crește mereu, acea iubire care arde mereu și niciodată nu se va stinge.
O, Vrere Sfântă, croiește-Ți drum, deschide Tu calea pentru a Te face cunoscută! Arată tuturor cine ești și arată marele bine pe care vrei să-l faci tuturor, pentru ca atrași și răpiți de un atât de mare bine, toți să se poată lăsa pradă Voinței Tale. În acest fel vei putea domni în mod liber precum în Cer așa și pe pământ. De aceea, Te rog să scrii Tu Însuți toate cunoștințele pe care mi le-ai comunicat despre Ea, iar fiecare cuvânt și cugetare, fiecare efect și cunoștințe despre Ea, să fie săgeți, fulgere și raze înfocate pentru cei care vor citi, care să-i rănească, să-i facă să cadă la picioarele Tale și să Te primească cu brațele deschise pentru a Te lăsa să domnești în inimile lor. La numeroasele minuni ale Vrerii Tale adaugă și minunea ca după ce Te-au cunoscut, să nu Te lase să treci pe lângă ei, ci să-Ți deschidă ușa pentru a Te face să domnești. Aceasta îți cere mica nou-născută a Voinței Tale. Dacă de la mine ai dorit cu insistență sacrificiul de a dezvălui secretele pe care mi le-ai comunicat despre Vrerea Ta, eu mai vreau ceva de la Tine: fă să fie cunoscută această minune, fă să-și ia locul de învingător și să domnească în inimile care o cunosc. Doar asta Îți cer, o, Isuse al meu. Nu-Ți cer altceva. Nu vreau altceva decât ca în schimbul sacrificiului meu, Vrerea Ta să fie cunoscută și să domnească cu deplina Ei stăpânire.
Tu știi, Iubirea mea, cât de mare a fost sacrificiul meu, luptele mele interne, încât am simțit că mor, dar din iubire pentru Tine și pentru a asculta de reprezentantul Tău pe pământ, m-am supus întru totul. Doresc să se manifeste miracolul ca după ce vor cunoaște cuvintele Tale despre Vrerea Ta, sufletele să fie captivate, înlănțuite și atrase mai mult decât de un magnet puternic, și să facă să domnească acel Fiat Divin pe care Tu, cu multă iubire, vrei să domnească pe pământ. Și dacă Ție Îți place viața mea, fă ca înainte să iasă la lumina zilei aceste scrieri și înainte ca ele să treacă prin mâinile fraților Tăi și ai mei și ale surorilor Tale și ale mele, să o duci pe micuța nou-născută a Voinței Tale în Patria Cerească! Ah, nu-mi da această durere, ca eu să fiu spectatoare atunci când secretele noastre vor fi cunoscute de alte făpturi! Dacă mi-ai dat prima durere, evită să mi-o dai pe a doua, dar mereu non mea voluntas sed tua fiat[2] (nu voința mea, dar a ta să se facă).
Acum voi spune un cuvânt pentru toți care citiți aceste scrieri: Vă rog, vă implor să primiți cu iubire ceea ce vrea să vă dea Isus, adică Voința Sa, însă înainte de a vă da Voința Sa, Isus dorește să Îi dați voința voastră, pentru că altfel nu va putea domni. Dacă ați ști, cu câtă Iubire, vrea să vă dea Isus al meu Voința Sa, care este cel mai mare Dar care există în Cer și pe pământ! Ah, câte lacrimi amare varsă El văzând cum trăiți în voința voastră și cum vă târâți pe pământ bolnavi și săraci! Știți de ce nu puteți fi statornici? Pentru că Voința Lui nu domnește în voi.
Ah, cum deplânge Isus soarta voastră, cum vă roagă în suspine să faceți să domnească Voința Sa în voi! Isus vrea să vă schimbe destinul, vrea să facă din oameni bolnavi, oameni sănătoși, din oameni săraci, oameni bogați, din oameni slabi, oameni puternici, din făpturi nestatornice, oameni statornici, iar din sclavi vrea să facă regi. Isus nu vrea penitențe mari, nu cere rugăciuni lungi sau altceva, ci dorește să domnească [în voi] Vrerea Sa, și voința voastră să nu mai aibă viață. Vă rog, ascultați-L! Eu sunt pregătită să-mi dau viața pentru fiecare dintre voi, să sufăr orice durere, cu condiția să deschideți ușa sufletului vostru pentru a face ca Voința lui Isus al meu să domnească și să triumfe asupra generațiilor umane.
Eu vă invit pe toți să veniți cu mine în Eden[3], unde își are originea viața voastră, unde Dumnezeu a creat omul, și făcându-l rege, i-a dat o împărăție de stăpânit. Această Împărăție era întreg Universul, dar sceptrul lui, coroana lui, porunca lui veneau din adâncul sufletului lui, în care locuia Fiatul Divin ca Rege stăpânitor, care a stabilit adevărata regalitate în om. Hainele lui erau regești, mai strălucitoare decât soarele, actele lui erau nobile, iar frumusețea lui era fermecătoare. Dumnezeu îl iubea atât de mult, se juca cu el, îl chema micul rege și fiu. Totul era fericire, ordine și armonie. Acest om, primul nostru tată, s-a trădat pe sine, a trădat împărăția lui, și făcând voința lui, L-a mâhnit pe Creatorul lui, care l-a umplut de bucuria Sa, l-a iubit, iar omul a pierdut împărăția Sa, împărăția Voinței Divine, în care i-a fost dat totul. Porțile Împărăției i-au fost închise, iar Dumnezeu Și-a retras în Sine împărăția dată omului.
Acum trebuie să vă spun un secret. Retrăgând în Sine Împărăția Voinței Divine, Dumnezeu nu a spus: Nu o voi mai da omului, ci a ținut-o în repaus, așteptând generațiile viitoare pentru a le dărui haruri surprinzătoare și a le invada cu lumină orbitoare, care să întunece vrerea umană, care
ne-a determinat să pierdem un regat atât de sfânt. Aceste daruri ne ajută să cunoaștem Voința Divină, ne determină să renunțăm la voința noastră umană, care ne face nefericiți și ne cufundă în Voința Divină, pe care o considerăm Împărăția noastră eternă.
Așadar, Împărăția este a noastră, curaj! Fiatul Suprem ne așteaptă, ne cheamă, ne presează să o luăm în stăpânire. Cine va avea inima, sau cine va fi atât de indiferent, încât să nu asculte chemarea Sa și să nu accepte fericirea? Nu trebuie să facem altceva, decât să lepădăm bietele zdrențe ale voinței noastre, haina de jale a sclaviei noastre în care ea ne-a aruncat, pentru a ne înveșmânta ca niște regine, și a ne înfrumuseța cu ornamente divine.
De aceea fac apel la toți și nu cred că nu vreți să mă ascultați. Să știți că eu sunt o creatură mică, cea mai mică dintre toate făpturile, dar bilocându-mă în Vrerea Divină împreună cu Isus, voi veni ca o micuță în sânul vostru și cu gemete și suspine voi bate la inimile voastre pentru a vă cere, ca o mică cerșetoare ce sunt, să-mi dați zdrențele voastre, hainele voastre de jale, nefericita voastră voință, pentru a le da lui Isus, ca El să ardă totul și, oferindu-vă în schimb Voința Sa, să facă din voi Împărăția Sa, fericirea Sa și curăția hainelor Sale regale.
Dacă ați ști ce înseamnă Voința Divină! Ea conține Cerul și pământul. Dacă suntem cu Ea, totul este al nostru, totul depinde de noi. În schimb, dacă nu suntem cu Ea, totul este împotriva noastră. Și dacă totuși avem câte ceva [și nu chemăm Voința Divină în orice gând, vorbă faptă, intenție etc…,], suntem adevărații hoți ai Creatorului nostru și ne menținem prin fraudă și tâlhărie.
De aceea, dacă vreți să o cunoașteți, citiți aceste pagini. În ele veți găsi balsamul pentru rănile pe care voința umană ni le-a făcut cu atâta cruzime, veți găsi un aer nou, absolut divin, o viață nouă, absolut cerească, veți simți Cerul în sufletul vostru, veți vedea noi orizonturi, noi sori, și deseori Îl veți găsi pe Isus cu fața udă de plâns, care vrea să vă dea Vrerea Sa. El plânge pentru că vrea să vă vadă fericiți, și văzându-vă nefericiți suspină, oftează, se roagă pentru fericirea fiilor Săi și vă cere voința pentru a alunga nefericirea voastră și vă dă Voința Sa drept confirmare a darului Împărăției Sale.
Isus dorește să vă dea FiatulSău. Împreună cu El, cu lacrimile și suspinele Sale arzătoare, fac apel la toți să acceptați acest Fiat, pentru că din acest Fiat am ieșit noi. El ne-a dat viața și este corect, este obligatoriu, ba chiar avem datoria să ne întoarcem la El, la moștenirea noastră dragă și eternă. Mai întâi de toate, fac apel la Preaînaltul Ierarh Pontif Roman, la Preasfinția sa, care e reprezentantul Sfintei Biserici și deci reprezentantul Împărăției Voinței Divine. La picioarele sale sfinte această micuță depune această Împărăție, ca să o stăpânească, să o facă cunoscută și cu vocea sa paternă și influentă să-i cheme pe fiii săi să trăiască în această împărăție atât de sfântă. Soarele Fiatului Suprem să-l investească și să formeze primul soare al Voinței Divine în reprezentantul său pe pământ. Formând începutul vieții sale în cel care este capul tuturor, să răspândească razele sale nesfârșite în toată lumea, și acoperindu-i pe toți cu lumina sa, să formeze o singură turmă și un singur păstor.
Al doilea apel îl adresez tuturor preoților. Prosternată la picioarele fiecăruia, mă rog și-i implor să caute să cunoască Voința Divină. Prima mișcare, primul act, luați-l de la această Voință, ba chiar închideți-vă în Fiat și veți simți cât de dulce și frumoasă este viața Sa. Apoi veți lua de la Ea misiunea voastră, veți simți în voi o putere divină, o voce care vorbește mereu, care o să vă spună lucruri minunate pe care nu le-ați mai auzit niciodată. Veți simți o lumină care o să acopere toate relele și acoperind popoarele, o să vă dea stăpânire asupra lor. Vă osteniți mult și nu aveți roade pentru că lipsește viața Voinței Divine din misiunea voastră. Ați dat popoarelor o pâine fără plămădeala Fiatului și de aceea mâncând-o, au găsit-o tare, aproape nedigerabilă, și nesimțind viața în ei, nu se lasă conduși de învățăturile voastre. De aceea, mâncați această pâine a Fiatului Divin! În felul acesta veți avea pâine suficientă pentru a da popoarelor[4], astfel veți forma cu toții o singură viață și o singură voință.
Al treilea apel îl adresez tuturor, întregii lumi, pentru că sunteți toți frații, surorile și fiii mei. Știți de ce vă chem pe toți? Pentru că vreau să dau tuturor viața Voinței Divine. Ea este mai mult decât aerul pe care toți putem să-l respirăm, este ca soarele de la care toți putem să primim binele luminii, este ca bătaia inimii care vrea să palpite în toți, iar Eu, ca o fetiță mică, doresc și suspin ca toți să luați viața Fiatului. Ah, dacă ați ști cât bine puteți primi, v-ați da viața pentru a o face să domnească în voi toți!
Această micuță creatură vrea să vă spună un alt secret pe care i l-a încredințat Isus, și vi-l spun: să-mi dați voința voastră, iar în schimb o veți primi pe Cea a lui Dumnezeu, care o să vă facă fericiți în suflet și în trup. Vreți să știți de ce pământul nu produce? De ce în diferite locuri din lume pământul provoacă deseori cutremure, se deschide și îngroapă în sânul său orașe și persoane? De ce vântul și apa formează furtuni și devastează totul, și multe alte rele pe care le știți cu toții?
Pentru că lucrurile create, deținând o Voință Divină care le stăpânește, sunt puternice și dominatoare, și sunt mai nobile decât noi. Noi în schimb suntem stăpâniți de o voință umană, degradați, și de aceea suntem slabi și neputincioși. Dacă pentru soarta noastră vom îndepărta voința umană și vom lua viața Vrerii Divine, chiar și noi vom fi puternici, stăpânitori, o să fim frați cu toate lucrurile create, care nu doar că nu ne vor mai necăji, dar ne vor da stăpânirea asupra lor, și vom fi fericiți în timp și în veșnicie.
Nu sunteți mulțumiți? Grăbiți-vă, ascultați această sărmană micuță care vă vrea binele. Eu atunci voi fi mulțumită, când voi putea spune că toți frații și surorile mele sunt regi și regine, pentru că toți dețin viața Voinței Divine.
Așadar, curaj, răspundeți toți la apelul meu! Suspin și mai mult ca să-mi răspundeți cu toții în cor la apel, pentru că nu sunt singura care vă chem, care vă rog. Unit cu mine, vă cheamă dulcele meu Isus, care cu vocea duioasă și mișcătoare și de multe ori chiar plângând, vă spune: Luați Voința Mea ca viață pentru voi. Veniți în Împărăția Sa. Trebuie să știți că primul care s-a rugat Tatălui Ceresc ca să vină Împărăția Sa și să se facă Voința Sa precum în Cer așa și pe pământ, a fost Domnul Nostru în rugăciunea Pater Noster (Tatăl Nostru). Transmițându-ne nouă rugăciunea Sa, a făcut apel către toți să ceară acel Fiat Voluntas Tua (Facă-se voia Ta). Și ori de câte ori recitați rugăciunea Pater Noster, este atât de mare Iubirea lui Isus, încât vrea să vă dea Împărăția Sa, Fiatul Său, care aleargă pentru a spune împreună cu voi: Tatăl Meu, sunt Eu care îți cer pentru fiii Mei, grăbește-Te! Astfel că primul care se roagă este însuși Isus, și apoi chiar și voi îl cereți în rugăciunea Pater Noster – (Tatăl nostru). Așadar, nu vreți, un bine așa de mare?
Vă spun un ultim cuvânt. Trebuie să știți că această sărmană fetiță a văzut dorul, nerăbdarea, iubirea înflăcărată și lacrimile lui Isus, care vrea să vă dea Împărăția Sa și Fiatul Său. Prin urmare, această fetiță a devenit neliniștită și nerăbdătoare să vă vadă pe toți în Împărăția Voinței Divine ca să fiți fericiți, pentru a-L face pe Isus să zâmbească, și cu lacrimi și rugăciuni, fetița dorește să vă facă pe plac atât vouă, cât și lui Isus.
Deci ascultați cu toții această sărmană fetiță, nu o mai faceți să suspine! Spuneți-mi, vă rog: Așa să fie, așa să fie; vrem cu toții Împărăția Voinței Divine!
Corato, anul 1924
Luisa, fiica cea mică a Voinței Divine
[1] Este vorba despre un „Apel” scris de Luisa ca Prefață a Volumelor ei. Urmează un al doilea „Apel” al lui Isus, Regele Divin, și un al treilea „Apel” al Mamei Cerești, din Cartea „Fecioara Maria în Împărăția Voinței Divine”.
[2] „… Nu voința mea, ci a ta să fie!”. (Luca 22,42).
[3] Eden, adică Paradisul pământesc.
[4] „Dați-le voi să mănânce!” (Luca 9,13).
Voința Divină 