Sufletul către Mama Cerească: Preadulce Mama mea, simt că mi-ai furat inima, iar eu alerg la Mama mea care îmi ține inima în a Ei, ca garanție a iubirii mele, iar în locul inimii mele, vrea să așeze ca semn al iubirii Mamei, Voința Divină. De aceea, vin în brațele tale pentru a mă pregăti ca pe fiica ta, să-mi dai lecțiile tale și să faci din mine tot ce vrei. De aceea, te rog să nu o lași niciodată singură pe fiica ta, ci să mă ții mereu, mereu alături de tine.

Lecția Reginei Cerului: Fiica mea preaiubită, oh, cât doresc să te am pentru totdeauna cu mine! Aș vrea să fiu bătaia inimii tale, respirația ta, lucrările mâinilor tale, pasul picioarelor tale, pentru a te face să simți prin mine cum lucra în mine Voința Divină; aș vrea să revărs în tine Viața Sa. Oh, cât este de dulce, binevoitoare, încântătoare și admirabilă! Oh, m-ai face să devin de două ori mai fericită dacă te-aș avea pe tine, fiica mea, sub stăpânirea deplină a acelui FIAT Divin, care a format întregul meu destin, fericirea și gloria mea.

Dar, dă-mi atenție și ascultă de Mama ta care vrea să împartă cu tine destinul ei. Eu continuam viața mea în Templu, dar Cerul nu era închis pentru mine; Eu puteam să merg ori de câte ori doream, aveam trecerea liberă pentru a urca și coborî. În Cer aveam Familia mea Divină, iar Eu ardeam și doream să rămân împreună cu Ea. Divinitatea însăși mă aștepta cu foarte multă iubire ca să converseze împreună cu mine, să fim fericiți și să mă facă mai fericită, mai frumoasă, mai dragă în ochii Ei. De fapt, [Persoanele Divine] nu m-au creat pentru a mă ține departe, nu, nu; voiau să se bucure de mine ca de o fiică, voiau să audă cuvintele mele care, însuflețite deFIAT, aveau puterea să pună pace între Dumnezeu și făpturi, le plăcea să fie cucerite de fiica lor cea mică și să audă repetând: „Să coboare, să coboare Cuvântul pe pământ”. Pot spune că însăși Divinitatea mă chema iar Eu alergam, zburam în mijlocul Lor. Cum eu nu am mai dat niciodată curs voinței umane, prezența mea le dădea Lor iubirea, gloria și marea lucrare a întregii Creații, de aceea mi-au încredințat secretul istoriei neamului omenesc, iar Eu mă tot rugam să ajungă pacea între Dumnezeu și om.

Așadar, fiica mea, trebuie să știi că numai voința umană a închis Cerul; de aceea nu i-a mai fost dat să pătrundă în acele ținuturi cerești, nici să aibă relații familiare cu Creatorul său, dimpotrivă, voința umană l-a aruncat departe [pe om] de Cel care l-a creat. Când omul s-a retras din Voința Divină a devenit fricos, timid, a pierdut atât stăpânirea de sine, cât și pe cea a întregii Creații. Toate elementele [creației] erau stăpânite de FIAT, au rămas superioare omului și i se împotriveau. Omului îi era frică de toate și ți se pare firesc, fiica mea, că celui care a fost creat rege, stăpân peste toate să-i fie frică de Cel care l-a creat? Ciudat, fiica mea: aș spune că este împotriva firii, ca unui fiu să-i fie frică de tatăl lui, în timp ce firesc este ca în realitate, când vine pe lume, să se creeze iubire și încredere între tată și fiu; iar aceasta se poate chema prima moștenire care îi revine fiului și primul drept care îi revine tatălui. Deci Adam, făcând voința lui, a pierdut moștenirea Tatălui, a pierdut împărăția Sa și a devenit batjocura întregii creații.

Fiica mea, ascultă de Mama ta și gândește-te bine la marele rău al voinței umane. Ea înlătură ochii sufletului și îl face să devină orb, încât totul devine întuneric și frică pentru sărmana făptură. De aceea, pune mâna pe inima ta și promite Mamei tale, că ai vrea mai degrabă să mori decât să faci voința ta. Nefăcând niciodată voința mea, mie nu mi-a fost deloc frică de Creatorul meu; și cum să-mi fie frică dacă mă iubea atât de mult? Iar împărăția se extindea atât de mult în mine și împreună cu acțiunile mele am format amiaza strălucitoare pentru a naște noul Soare al Cuvântului veșnic pe pământ; iar Eu, când vedeam că se formează ziua, îmi multiplicam implorările pentru a obține dorita zi a păcii dintre Cer și pământ. Așadar, mâine te aștept să-ți povestesc o altă surpriză din viața mea de aici din exil.

Sufletul: Suverană Mama mea, cât de dulci sunt lecțiile tale! Oh, cât mă determină să înțeleg marele rău al voinței mele umane! Oh, de câte ori simțeam și eu în mine frică, timiditate și cât de departe (eram) de Creatorul meu! Vai, era voința mea umană care domnea în mine, nu (cea) Divină, și de aceea, eu simțeam efectele sale triste. Deci, dacă mă iubești ca pe o fiică, ia inima mea în mâinile tale și alungă frica, timiditatea, din interiorul meu care îmi împiedică zborul spre Creatorul meu, iar în locul lor așază acel FIAT pe care tu îl iubești atât de mult și care vrei să domnească în sufletul meu.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei așeza în mâinile mele toate necazurile pe care le simți: frica, neîncrederea, ca să le transform în Voința lui Dumnezeu, spunându-mi de trei ori: „Mama mea, fă să domnească Voința Divină în sufletul meu”.

Iaculatorie: Mama mea, încrederea mea, formează ziua Voinței Divine în sufletul meu!