În această dimineață, adorabilul meu Isus s-a arătat purtând la gât o cruce foarte strălucitoare din aur și privind-o, era foarte mulțumit. Într-o clipă s-a prezentat Confesorul și Isus i-a spus: „Suferințele din zilele trecute au mărit splendoarea crucii, încât privind-o, simt multă plăcere”.
Apoi, întorcându-se spre mine, mi-a spus: „Crucea împărtășește sufletului o asemenea splendoare încât acesta devine transparent. Așa cum un obiect este transparent și i se pot da toate culorile dorite, tot astfel crucea, cu lumina ei, oferă toate trăsăturile și formele cele mai frumoase, care nu pot fi niciodată imaginate, nu numai de alții, ci chiar de sufletul care le simte. Mai mult de atât, într-un obiect transparent, se descoperă imediat praful, micile pete și chiar umbrirea.
Tot așa este cu crucea: întrucât face sufletul transparent, îl face pe suflet să descopere imediat micile defecte, cele mai mici imperfecțiuni, că nu există o mână de maestru mai abilă decât crucea, care să mențină sufletul pregătit pentru a-l face demn de locuința Dumnezeului Ceresc”.
Cine ar putea spune tot ce am înțeles despre cruce și cât de invidiat este sufletul care o posedă!
Apoi m-a purtat cu duhul și m-am trezit în vârful unei scări foarte înalte sub care se afla o prăpastie. În afară de asta, treptele așa-zisei scări se mișcau și erau atât de înguste încât abia puteam să pun degetele de la picioare. Ceea ce era mai înspăimântător era prăpastia și faptul de a nu putea găsi un sprijin. Dacă cineva ar fi vrut să se agațe de scări, treptele se dezmembrau. Văzând că aproape toate celelalte persoane se prăbușeau, îmi dădea fiori până în oase. Cu toate acestea, nu se putea face altceva decât să se pășească pe acea scară. Așa că, am încercat, dar de îndată ce am urcat două sau trei trepte, văzând cât de mare era pericolul prin care treceam de a cădea în abis, am început să Îl chem pe Isus să-mi vină în ajutor. Fără să știu cum, L-am găsit pe Isus alături de mine și mi-a spus:
„Fiica Mea, ceea ce tocmai ai văzut este calea pe care o parcurg toți oamenii pe acest pământ. Treptele mișcătoare, pe care nici măcar nu se pot sprijini, pentru a avea o susținere, sunt ajutoare umane și lucruri pământești. Voind să se sprijine pe acestea, în loc să-i ajute, îi împing pentru a cădea cât mai curând în iad. Cea mai sigură cale este să pășești aproape zburând, fără să te sprijini de pământ, cu forța propriilor brațe, cu ochii îndreptați spre sine, fără să privești la alții și chiar să ai toate intențiile îndreptate spre Mine pentru a primi ajutor și putere; astfel se va putea evita cu ușurință abisul”.
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.