Voința Divină

            „Vezi, fiica mea, cu ce exces de iubire am iubit făptura. Divinitatea mea a fost geloasă să încredințeze făpturii misiunea Răscumpărării, făcându-mă să sufăr Pătimirea. Făptura a fost neputincioasă să mă facă să mor de atât de multe ori pentru câte făpturi au ieșit și trebuie să iasă la lumina creației și pentru câte păcate de moarte ar fi avut fatalitatea de a săvârși. Divinitatea voia viață pentru fiecare viață de creatură, și viață pentru fiecare moarte care s-a dat reciproc cu păcatul muritor. Cine putea să fie atât de puternic asupra Mea, să-mi dea atât de multe morți, dacă nu Divinitatea mea? Cine ar fi avut puterea, iubirea, statornicia de a mă vedea de atât de multe ori murind, dacă nu Divinitatea mea?

            Făptura s-ar fi obosit și ar fi fost înfrântă. Și să nu crezi că această lucrare a Divinității mele a început târziu, ci de îndată ce s-a împlinit zămislirea mea, în sânul Mamei mele, încât de multe ori simțea durerile mele rămânând martirizată împreună cu Mine. Astfel încât chiar din sânul matern Divinitatea mea a luat sarcina călăului iubitor, pentru că era mai exigent și inflexibil în iubire, atât de mult încât nici măcar un spin nu mi-a cruțat Umanitatea, nici un cui, dar nu ca niște spini, cuiele sau biciuirile pe care le-am suferit în pătimirea pe care mi le-au oferit făpturile, care nu se multiplicau: câte mi-au pus, tot atâtea rămâneau. În schimb, cele ale Divinității mele se multiplicau la fiecare ofensă; astfel încât au fost atât de mulți spini pentru câte gânduri rele erau, atât de multe cuie pentru toate faptele nedemne, atât de multe lovituri pentru toate plăcerile, atât de multe suferințe pentru toate ofensele diferite.

Așadar au fost mări de dureri, spini, cuie și lovituri nenumărate. Înaintea pătimirii pe care mi-a dat-o Divinitatea, în comparație cu ceea ce am pătimit din partea făpturilor în ultima zi a vieții mele, nu a fost altceva decât o umbră, era doar imaginea a ceea ce m-a făcut să sufăr Divinitatea mea în cursul vieții mele. De aceea iubesc atât de mult sufletele, sunt vieți care mă costă, sunt dureri de neînchipuit pentru mintea creată. Așadar intră înăuntrul Divinității mele să vezi și să atingi cu mâna ceea ce am suferit”. (Volumul 12, 4 Februarie 1919)