Cartea Cerului V4

V4.61 Sufletul trebuie să rămână fixat în Voința Divină. Perseverența în bine (30 martie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

Continuând starea de lipsă, simțeam o plictiseală și o oboseală din cauza sărmanei mele situații și biata mea natură voia să se elibereze de o asemenea stare.

Adorabilul meu Isus, având milă de mine, a venit și mi-a spus: „Fiica Mea, atunci când te retragi din Vrerea Mea, începi să trăiești după voința ta; în schimb, dacă rămâi fixată în Voința Mea, vei trăi întotdeauna din Mine însumi, lăsând să moară [voința proprie]”.

Apoi a adăugat: „Fiica Mea, ai răbdare, resemnează-te complet Voinței Mele, și nu pentru puțin, ci pentru totdeauna, pentru că numai perseverența în bine este cea care face cunoscut dacă sufletul este cu adevărat plin de virtuți, numai ea unește toate virtuțile laolaltă. Se poate spune că doar perseverența unește în mod continuu pe Dumnezeu cu sufletul, cu virtuțile și cu harurile; se așază ca un lanț de jur împrejur și, legând totul împreună, formează nodul sigur al mântuirii; dar unde nu există perseverență, trebuie să existe multă teamă”.

Spunând acestea, a dispărut.

V4.60 Roma, câte păcate! Comploturile dușmanilor Bisericii: iată pedepsele (22 martie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Continuam starea de lipsă și de amărăciuni nespuse, iar în aceasta dimineață a venit adorabilul meu Isus și m-a purtat cu duhul. Îmi părea că ar fi Roma. Câte manifestări se vedeau la toate categoriile de oameni! Chiar și în Vatican se vedeau lucruri care erau dezgustătoare. Apoi, ce se poate spune despre inamicii Bisericii? Cât sunt roși de mânie împotriva ei, câte masacre complotează, dar ei nu le pot îndeplini, pentru că Domnul nostru îi ține încă legați. Dar ceea ce m-a speriat cel mai mult a fost că Îl vedeam pe iubitul meu Isus, cât pe ce să le dea libertate.

            Cine poate spune cât de consternată am rămas? Prin urmare, văzându-mi tristețea, Isus mi-a spus: „Fiică, pedepsele sunt absolut necesare. În toate categoriile a intrat putregaiul și gangrena, așa că e nevoie de fier și de foc ca să nu piară toți; deci aceasta este ultima oară când îți spun să te conformezi Vrerii Mele, iar Eu îți promit salvarea parțială”.

Și eu: „Dragul meu Bine, inima nu îmi dă voie să mă conformez Ție ca apoi să pedepsești oamenii”. Și El: „Dacă nu te conformezi, fiind absolut necesar să faci aceasta, Eu nu voi veni ca de obicei și nu îți voi spune când voi revărsa pedepsele, iar tu nu vei ști aceasta și Eu negăsind pe cineva, care în oarecare măsură, să-Mi frângă dreapta indignare, voi da frâu liber furiei Mele și nu vei avea nici măcar binele de a evita parțial pedeapsa. Și dacă nu vin și nu revărs în tine acele haruri pe care ar fi trebuit să le revărs, îmi provoci Mie o [mare] amărăciune, așa cum în zilele trecute în care nu am prea venit, am harul cuprins în Mine [pe care trebuia să-l revărs asupra ta]”.            

Și în timp ce spunea asta, a arătat că vrea să se elibereze și, apropiindu-se de gura mea, a turnat un lapte foarte dulce și a dispărut.

V4.59 Modul real de a suferi (19 martie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, mă aflam complet deprimată și foarte suferindă din cauza lipsei dulcelui meu Isus, dar după o lungă așteptare, de îndată ce L-am văzut, mi-a spus:

„Fiica Mea, adevăratul mod de a suferi nu este să te uiți de la cine provin suferințele, nici ceea ce se suferă, ci la binele care trebuie să vină din suferințe. Acesta a fost felul Meu de a suferi; nu M-am uitat nici la călăi, nici la suferințe, ci la binele pe care prin intermediul pătimirii Mele am intenționat să îl fac celor care Îmi dădeau suferința și uitându-Mă la binele care urma să le vină oamenilor, am disprețuit orice altceva și am urmat cu [mult] curaj, cursul pătimirii Mele. Fiica Mea, acest[1] mod este cel mai simplu și mai profitabil de a suferi, nu numai cu răbdare, ci cu un suflet de neînvins și curajos”.

[1] Eroare în numerotare: Luisa trece de la pagina 137 la 139, dar reface după ce a repetat paginile 62 și 63.

V4.58 Numai Crucea îl face pe Dumnezeu cunoscut sufletului și dacă sufletul este cu adevărat al lui Dumnezeu. Crucea durerii și crucea iubirii (8 martie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Continuau sărmana mea stare și tăcerea binecuvântatului Isus, iar în această dimineață, mă aflam mai deprimată ca niciodată. Când a venit, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, nici lucrările, nici predicile, nici chiar puterea minunilor, nu M-au făcut cunoscut cu claritate ca fiind Dumnezeu, dar când am fost așezat pe cruce și înălțat pe ea ca pe propriul Meu tron, atunci am fost recunoscut ca Dumnezeu; doar crucea a revelat lumii și întregului iad cine eram Eu cu adevărat; deci toți au fost cutremurați și L-au recunoscut pe Creatorul lor. Prin urmare, crucea este cea care îl descoperă pe Dumnezeu sufletului și face cunoscut dacă sufletul este cu adevărat al lui Dumnezeu. Se poate spune că prin cruce se descoperă toate părțile intime ale sufletului și îi dezvăluie lui Dumnezeu și oamenilor cine este ea”.

            Apoi a adăugat: „Pe două cruci Eu mistuiesc sufletele: una este de durere, cealaltă este de iubire; în Cer cele nouă coruri angelice Mă iubesc, dar fiecare are propria misiune distinctă, așa cum rolul special al Serafimilor este iubirea, iar corul lor este așezat în partea din față pentru a primi reverberațiile[1] iubirii Mele, astfel iubirea Mea și a lor, săgetându-se reciproc, armonizează continuu, Eu, le dăruiesc sufletelor pe pământ atribuții distincte: pe un suflet îl fac martir al durerii, pe altul al iubirii, amândouă fiind maestre iscusite pentru a le sacrifica și a le face demne de complăcerile Mele”.

[1] Reverberațiile: rezonanță, repercusiune, ecou, difuziune.

V4.57 Omul vine de la Dumnezeu și trebuie să se întoarcă la Dumnezeu (17 februarie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, eram foarte deprimată și suferindă, dar de îndată L-am văzut pe iubitul meu Isus și foarte multă lume cufundată în mizerii. Isus, rupând tăcerea pe care o păstra de multe zile, a spus:

„Fiica Mea, mai întâi, omul se naște în Mine și poartă pecetea Divinității. Ieșind din Mine pentru a renaște din sânul matern, îi poruncesc lui să meargă pe o mică porțiune de drum, iar la sfârșitul acelui drum, lăsându-l să Mă regăsească, Eu îl primesc din nou în Mine, făcându-l să trăiască veșnic împreună cu Mine. Uită-te puțin cât de nobil este omul, de unde vine și încotro merge și care este destinul lui. Așadar, care ar trebui să fie sfințenia acestui om, ieșind dintr-un Dumnezeu atât de Sfânt? Dar omul, parcurgând calea pentru a veni din nou la Mine, distruge în el ceea ce a primit în mod divin și devine corupt, astfel că în întâlnirea pe care Eu i-o pregătesc pentru a-l primi în Mine, nu-l mai recunosc, nu mai văd în el pecetea divină, nu mai găsesc nimic din al Meu în el și, nemairecunoscându-l, Dreptatea Mea îl condamnă să piară pe calea pierzaniei”.

            Cât de duios a fost să-L aud pe Isus Cristos vorbind despre aceasta, câte lucruri făcea să se înțeleagă! Dar starea mea de suferință nu-mi permite să scriu prea mult.

V4.55 Sufletul trebuie să se uite și să se fixeze foarte mult în Isus, încât să-l atragă total în sine, încât El să nu simtă prea mult ceea ce Îi fac alții (6 februarie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, venind, binecuvântatul Isus, mi-a spus: „Fiica Mea, când harul Meu se află în posesia mai multor persoane, acesta sărbătorește mai mult. Se întâmplă ca la acele regine: cu cât mai multe domnișoare depind de îndrumările lor și fac coroană în jurul lor, cu atât mai mult se bucură și sărbătoresc. Tu fixează-te în Mine, privește-Mă și vei rămâne atât de atrasă de Mine, încât tot ce este material va cădea ca mort pentru tine. Și trebuie să te fixezi foarte mult în Mine, încât să Mă atragi total în tine, ca Eu, regăsindu-Mă în tine, să pot afla perfecta Mea complăcere, astfel să găsesc în tine toate plăcerile Mele, care ar [trebui] să se afle în creatura umană și să nu găsesc neplăcere din cauza a ceea ce Îmi fac alții”.

            Și în timp ce spunea acestea, a intrat în interiorul meu și astfel și-a găsit complăcerea[1]. Ce fericită m-aș simți dacă aș reuși să-L atrag complet în mine pe iubitul meu Isus!

[1] Complăcere; bunăvoință, amabilitate, disponibilitate.

V4.54 Dacă pentru dreptate Dumnezeu nu permite Luisei să sufere răstignirea în favoarea lumii, El i-o acordă din toleranță și prin disimulare [deghizare] (5 februarie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, binecuvântatul Isus m-a transportat cu duhul, dar s-a arătat într-o stare de compasiune, încât mișca chiar şi pietrele. Oh, cât suferea și părea că, nemaiputând îndura, voia să se elibereze puțin, aproape căutând ajutor. Îmi simțeam biata inimă sfâșiată în bucăți din cauza sensibilității și imediat i-am luat coroana de spini, punându-mi-o mie pentru a-i oferi ușurare și apoi i-am spus: „Dulcele meu Bine, a trecut ceva timp de când nu mi-ai reînnoit durerile crucii; Te rog să mi le reînnoiești astăzi, și astfel vei fi mai alinat”.

            Și El: „Draga Mea, este necesar să se ceară Justiției, pentru a face acest lucru, pentru că lucrurile au ajuns într-o asemenea măsură încât [justiția] nu poate permite ca tu să suferi”.

            Nu știam cum să fac să cer Justiției, când au apărut două domnișoare care păreau să slujească Justiției. Una avea numele de toleranță, cealaltă de simulare; și cerându-le să mă răstignească, toleranța mi-a luat o mână şi mi-a pironit-o fără să termine; atunci am spus: „O, sfântă deghizare, termină tu să mă răstignești, nu vezi că toleranța m-a lăsat? Arată cât de bine știi să deghizezi”.

            Așadar, a terminat[1] să mă răstignească, dar cu atâta chin, încât dacă Domnul nu m-ar fi sprijinit în brațele Sale, cu siguranță aș fi murit de durere. După aceea, binecuvântatul Isus a adăugat: „Fiică, este necesar ca cel puțin uneori tu să suferi aceste dureri, căci, dacă aceasta nu s-ar întâmpla, ar fi vai de lume! Ce s-ar întâmpla cu ea?”

            Apoi L-am rugat pentru diferite persoane și m-am regăsit în mine.

[1] Luisa spune: „Deci m-a însărcinat să mă răstignesc”.

V4.53 Răbdarea este cheia celorlalte virtuți (31 ianuarie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, dulcele meu Isus nu venea, dar după multe așteptări, de îndată ce L-am văzut, mi-a spus: „Fiica Mea, răbdarea este superioară purității, pentru că sufletul fără răbdare, foarte ușor se dezlănțuie și este dificil să rămână pur și când o virtute are nevoie de cealaltă pentru a avea viață, se spune că aceasta este superioară celeilalte[1]; într-adevăr se poate spune că răbdarea nu este doar custodia purității, ci este scara pentru a urca pe muntele tăriei, încât, dacă vreunul ar urca fără scara răbdării, ar cădea imediat de la cea mai înaltă [treaptă] la cea mai joasă.

            Mai mult de atât, răbdarea este germenul perseverenței și acest germen produce ramuri numite fermitate. Oh, cât de ferm și de stabil este sufletul răbdător în binele întreprins! Nu-l interesează ploaia, gerul, gheața, focul, dar tot interesul lui este să ducă la bun sfârșit binele început, pentru că nu există o absurditate mai mare a celui căruia astăzi îi place să facă un bine, iar mâine, pentru că nu-i mai place, îl lasă [deoparte]. Ce s-ar spune despre un ochi, care timp de o oră vede, și timp de altă oră rămâne orb, despre o limbă care acum vorbește și după aceea rămâne mută? Ah, da, fiica Mea, doar răbdarea este cheia secretă pentru a deschide tezaurul virtuților. Fără secretul acestei chei, celelalte virtuți nu ies să dea viață sufletului și să-l înnobileze”.

[1] Luisa spune: „aceea (este) superioară acesteia”. În mod evident este o eroare datorită neatenției.

V4.52 Otrava interesului a intrat în toate inimile, iar reparările oferite de Isus în Pătimirea Sa sunt disprețuite (30 ianuarie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, când binecuvântatul Isus a venit, m-a purtat cu duhul în mijlocul multor persoane de diferite condiții: preoți, călugărițe, laici; iar Isus, manifestându-şi plângerea Sa dureroasă, a spus: „Fiica Mea, otrava interesului a intrat în toate inimile și au rămas îmbibate ca un burete, de această otravă. Această otravă contagioasă a pătruns în mănăstiri, în preoți și în laici. Fiica Mea, ceea ce nu cedează la lumina adevărului și la puterea virtuții, cedează înaintea unui interes foarte josnic, iar virtuțile sublime și mai distinse cad spulberate ca un geam fragil, înaintea acestui venin”. Și în timp ce spunea acestea, plângea amarnic. Așadar, cine poate spune sfâșierea sufletului meu, văzându-L plângând pe iubitorul meu Isus?

            Neștiind ce să fac pentru ca să nu mai plângă, i-am spus unele absurdități: „Dragul meu, oh, nu plânge! Dacă alții nu Te iubesc și Te ofensează având ochii orbiți de otrava interesului, astfel că toți sunt îmbibați în ea, sunt eu cea care Te iubesc, Te laud, mă uit la toate lucrurile pământești ca la o mizerie şi aspir doar la Tine, de aceea ar trebui să fii mulțumit în iubirea mea și să încetezi din plâns și dacă te simți amărât, toarn-o în mine, căci sunt mult mai mulțumită decât să Te văd plângând”.

            Auzindu-mă, s-a oprit din plâns și a turnat puțin; mi-a împărtășit durerile crucii și apoi a adăugat: „Virtuțile și meritele Mele dobândite pentru om în Patima Mea, sunt multe fortărețe de tărie, în care fiecare se poate sprijini pe calea către Veșnicie, dar omul nerecunoscător, fugind de aceste fortărețe de tărie, se apleacă spre noroi și merge pe calea pierzaniei”.

            Așadar, Isus a dispărut și m-am regăsit în mine.

„Virtuțile și meritele Mele dobândite pentru om în Patima Mea, sunt multe fortărețe de tărie, în care fiecare se poate sprijini pe calea către Veșnicie, dar omul nerecunoscător, fugind de aceste fortărețe de tărie, se apleacă spre noroi și merge pe calea pierzaniei”.

V4.51 Stabilitatea Credinței catolice se află în Caritate (27 ianuarie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

Aflându-mă în starea mea obișnuită, adorabilul meu Isus s-a arătat pentru puțin timp și, nu știu de ce, mi-a spus: „Fiica Mea, toată stabilitatea credinței catolice se află în stabilitatea carității, care unește inimile și le face să trăiască în Mine”.

Apoi, aruncându-se în brațele mele, a vrut să-L alin; iar eu am făcut tot ce am putut, apoi El a făcut la fel cu mine și a dispărut.