Cartea Cerului V4

V4.71 Semnele că sufletul posedă Harul (30 iunie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

Aflându-mă în starea mea obișnuită, preadulcele meu Isus s-a arătat pentru puțin [timp], complet contopit în mine, și mi-a spus: „Fiica Mea, vrei să cunoști care sunt semnele pentru a ști dacă sufletul posedă harul Meu?”

Și eu: „Doamne, după cum îi place bunătății Tale Preasfinte”.

Așadar, a răspuns: „Primul semn pentru a vedea dacă sufletul deține harul Meu, este că în ceea ce poate auzi sau vedea în exterior și care îi aparține lui Dumnezeu, el simte în interior o dulceață, o suavitate total divină, incomparabil cu orice lucru lumesc, uman. Se întâmplă ca acelei mame, care chiar și din respirație, din voce, cunoaște ceea ce naște din viscerele ei în persoana unui fiu și se bucură nespus; ca două prietene apropiate, care conversând împreună își dezvăluie aceleași sentimente, înclinații, bucurii, amărăciuni și găsind sculptate aceleași lucruri una în cealaltă, simt o plăcere, o bucurie și primesc atât de multă iubire, încât nu sunt în stare să se detașeze. La fel, harul interior care se află în suflet, văzând din exterior nașterea din propriile sale viscere, adică în a se găsi în aceleași lucruri care formează esența lui, se potrivesc împreună cu ele și fac în așa fel ca sufletul să simtă o astfel de bucurie și dulceață atât de mare, încât nu se poate exprima.

Prin vorbirea despre sufletul care posedă harul și este pașnic, reprezintă al doilea semn și are virtutea de a insufla pacea în alții; aceleași lucruri, spuse de cei care nu posedă harul, nu dau nicio impresie și nicio pace; în timp ce, spuse de cei care posedă harul, lucrează în mod minunat și redau pacea sufletelor. Apoi, fiica Mea, harul dezbracă sufletul de orice și face din umanitate un văl pentru a fi acoperit, încât, dacă acel văl este sfâșiat, se găsește Paradisul în sufletul celui care îl posedă.

Prin urmare, nu este de mirare că în acel suflet se găsește adevărata umilință, ascultarea și multe altele, deoarece din sine nu mai rămâne nimic decât un simplu văl și vede cu claritate că în sinea lui se află tot harul care acționează, care ține în ordine toate virtuțile și îl face să aibă o constantă atenție față de Dumnezeu”.

V4.70 Creatura trebuie să treacă de la starea de uniune cu Isus la starea de mistuire (suflet și trup). Nimic nu trebuie să iasă din ea, care să-L dezonoreze pe Regele, care locuiește în ea (18 iunie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, L-am văzut puțin pe dulcele meu Isus, căruia mă plângeam de sărmana mea stare din cauza lipsei Sale și din cauza oboselii fizice și morale, iar sărmana mea natură mi-o simțeam zdrobită, simțind și neputință din toate părțile trupului; prin urmare, spunându-i toate acestea lui Isus al meu, mi-a răspuns:

„Fiica Mea, nu te teme că te simți neputincioasă în toate părțile [trupului]. Nu știi că totul trebuie să fie sacrificat pentru Mine, nu doar sufletul, ci și trupul? Și că din toate cele mai mici particule ale tale cer gloria Mea? Și apoi, nu știi că de la starea de uniune se trece la cealaltă, care este aceea a mistuirii? Este adevărat că nu vin ca de obicei pentru a pedepsi oamenii, dar Eu folosesc acest prilej și pentru propriul tău avantaj, fiindcă nu este doar pentru a te ține unită cu Mine, ci pentru a te mistui din iubire față de Mine.

De fapt, simțindu-te fără vlagă din cauza absenței Mele, pentru că nu am venit, nu te mistui pentru Mine? La urma urmei, nu ai un motiv întemeiat pentru a te întrista: în primul rând, atunci când Mă vezi, întotdeauna din interiorul tău Mă vezi ieșind, și acesta este un semn sigur că sunt cu tine și apoi, de ce trebuie încă să mai treacă zile și să spui că nu M-ai văzut în mod perfect”.

            După aceea, având un ton mai blând și binevoitor, a adăugat: „Fiica Mea, îți recomand foarte mult, să nu lași să iasă din tine cea mai mică acțiune care să nu fie răbdare, resemnare, dulceață, liniște în toate, să fii tu însăți; altfel ar fi ca și cum M-ai dezonora și s-ar întâmpla ca unui rege care ar locui într-un palat cu multe bogății, dar pe din afară acel palat s-ar vedea plin de fisuri, pătat, aproape să cadă; oare nu ar spune: «ce, în acest palat care se vede atât de urât pe dinafară încât te face să te temi când te apropii, locuiește un rege? Cine știe ce rege poate fi acesta!», Și aceasta nu ar fi o dezonoare pentru acel rege?

            Deci, gândește-te că dacă din tine iese ceva care să nu fie virtute, același lucru va spune și de tine și de Mine și Eu aș rămâne dezonorat, pentru că locuiesc în interiorul tău”.

V4.69 Suferința este o garanție a gloriei viitoare (13 iunie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            După o lungă tăcere a adorabilului meu Isus, spune câte ceva despre calamitățile pe care vrea să le reverse; în această dimineață, mă aflam deprimată și obosită din cauza situației mele grele, mai ales datorită absențelor continue la care sunt supusă adesea, dar după ce L-am văzut câteva clipe, mi-a spus: „Fiica Mea, crucile și dificultățile sunt pâinea fericirii eterne”.

            Așadar, înțelegeam că suferința, cu cât este mai mare, cu atât mai abundentă și mai gustoasă va fi pâinea care ne va hrăni în șederea cerească, sau, cu cât suferim mai mult, cu atât mai multă garanție vom primi pentru gloria viitoare.

V4.68 În ce fel dorește Isus ca sufletul să fie în toate asemănător cu El (22 aprilie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

         Simțindu-mă foarte tristă și confuză și aproape fără speranță să-L revăd pe adorabilul meu Isus, dintr-o dată a venit și mi-a spus:

„Știi ce vreau Eu de la tine? Te vreau în toate, asemănătoare cu Mine, atât în acțiune, cât și în intenție; vreau să fii respectuoasă cu toți, pentru că respectând pe toți, obții pace pentru sine și pace pentru alții; să te consideri cea mai mică dintre toți, iar toate învățăturile Mele să le rumegi mereu în minte și să le păstrezi în inima ta, astfel că întotdeauna când se ivește ocazia să le găsești mereu gata, să le folosești și să le pui în aplicare. Pe scurt, vreau ca viața ta să fie o revărsare dintr-a Mea”.

            În timp ce spunea acestea, am văzut că în urma Domnului cobora un îngheț pe pământ și un foc care afecta culturile și am spus: „Doamne, ce faci? Săracii oameni!” Fără să-mi acorde atenție, a dispărut.

V4.67 Este atât de mare corupția, încât toți ar pieri dacă Domnul nu ar fi revărsat o parte din Crucea Sa asupra lumii (21 aprilie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

         Continuând starea mea obișnuită, L-am văzut pe dulcele meu Isus cu o cruce în mână și fiind gata să o reverse peste oameni, mi-a spus:

„Fiica Mea, lumea este întotdeauna coruptă, dar există anumite vremuri în care se ajunge la o atât de mare corupție, încât dacă Eu nu aș revărsa o parte din crucea Mea asupra oamenilor, ar pieri cu toții în corupție. Așa cum a fost în vremurile când am venit pe lume, când doar crucea i-a salvat pe mulți de corupția în care erau cufundați, tot așa, în aceste vremuri, corupția a ajuns într-o asemenea măsură, încât, dacă nu aș revărsa flagelurile, spinii, crucile, făcându-i să verse chiar și sânge, ar rămâne cufundați în valurile corupției”.

            Și în timp ce spunea aceasta, părea că trimitea acea cruce peste oameni și se întâmplau pedepse.

V4.66 Amărăciunea Luisei din cauza lipsei lui Isus, care îi explică motivul: Harul. Scopul abandonului pe care Isus l-a simțit pe Cruce (19 aprilie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

         Continuând să-mi petrec zilele fără adorabilul meu Isus, cel mult îl văd ca pe o umbră sau fulger, iar biata mea inimă este extrem de mâhnită. Simt atât de mult lipsa Lui, încât toate fibrele mele, nervii, oasele mele, chiar și picăturile sângelui meu se zbat continuu și îmi spun: „Unde este Isus, cum, L-ai pierdut? Ce ai făcut de nu mai vine? Ce vom face fără El? Pierzând sursa oricărei mângâieri, cine ne va mai consola? Cine ne va întări în slăbiciune, cine ne va corecta și ne va descoperi defectele, dacă rămânem fără acea lumină, care mai mult decât un fir electric, pătrundea în cele mai intime ascunzișuri și cu cea mai nespusă dulceață, corecta și vindeca rănile noastre? Totul este mizerie, totul este degradat, totul este sumbru fără El! Ce vom face?”

            Și chiar dacă în adâncul voinței mele mă simt resemnată și-i ofer propria Lui lipsă ca cel mai mare sacrificiu de dragul Său, tot restul îmi provoacă un război continuu și mă torturează. Ah, Doamne, cât mă costă că Te-am cunoscut, iar pentru vizitele Tale din trecut mă faci să plătesc un preț scump![1]

            Așadar, fiind în această situație, s-a arătat pentru câteva clipe și mi-a spus: „Harul Meu este parte din Mine însumi, iar tu posedându-l, întreaga ta ființă poate sta pe drept și cu o strictă necesitate doar cu Mine. Iată motivul pentru care toată ființa ta Mă dorește și ești torturată continuu, pentru că fiind îmbibată de Mine și prea plină cu o parte din Mine însumi (lucrurile tale) au pace și rămân mulțumite când Mă posedă, nu numai parțial, ci în întregime”.

            Și plângându-mă de dura mea situație, a adăugat: „Și Eu în timpul Pătimirii Mele am simțit o abandonare extremă, deși Voința Mea a fost întotdeauna unită cu Tatăl și cu Duhul Sfânt; și am vrut să sufăr aceasta pentru a îndumnezei crucea în toate, încât, privindu-Mă pe Mine și privind la cruce, vei găsi aceeași splendoare, aceleași învățături și aceeași oglindă în care te-ai putea oglindi continuu, fără diferență între unul și celălalt”.

[1] „Vai mie, mamă, că m-ai născut… Ai devenit un torent perfid pentru mine, de ape neregulate”. „M-ai sedus, Doamne, și m-am lăsat sedus, m-ai prins cu putere și ai fost mai puternic…” (Ieremia 15,10; următorul, 20,7-18).

V4.65 În problema obișnuită a suferinței Luisei pentru starea ei, Isus îi dă răspunsul: „Ce aș fi făcut în locul tău?” Elanurile și virtuțile care nu sunt bine înrădăcinate în ascultare (9 aprilie 1901) 9 aprilie 1901

Divine WillLasă un comentariu

            Aflându-mă în plină confuzie, spuneam cuvinte fără sens și cred că amestecam și greșeli. Săraca mea natură simțea întreaga greutate a stării mele, îi părea patul mai rău decât starea celor condamnați la închisoare[1]; ar fi dorit să se elibereze din această stare, cu adăugarea refrenului meu că nu mai este Voința lui Dumnezeu, de aceea, Isus nu vine și mă gândeam ce trebuie să fac.

            În timp ce făceam aceasta, răbdătorul meu Isus a ieșit din interiorul meu, dar cu un aspect grav și serios care îmi provoca teamă și mi-a spus: „Ce gândești că aș face Eu dacă M-aș găsi în starea ta?” În interiorul meu spuneam: „Sigur, Voința lui Dumnezeu”. Și El din nou: „Ei bine, asta să faci tu”. Și a dispărut.

            Era atât de mare gravitatea [cuvintelor spuse de], Domnul nostru, încât simțeam toată puterea cuvântului Său, nu numai creator, ci și[2] distructiv. Interiorul meu a rămas atât de cutremurat de aceste cuvinte, deprimat, amărât, încât nu făceam altceva decât să plâng; mai ales că mi-am amintit de gravitatea cu care Isus îmi vorbise, încât nu îndrăzneam să spun „vino”.

            Deci, fiind în această situație, în timpul zilei mi-am făcut meditația fără să-L întreb, iar când a venit cu un aspect dulce, totul s-a schimbat în comparație cu acea dimineață, și mi-a spus: „Fiica Mea, ce dezastru, ce dezastru este pe cale să se întâmple”. Și în timp ce spunea astfel, îmi simțeam întregul interior transformat, deoarece nu venea pentru altceva, decât pentru pedepse.

            Între timp, vedeam patru persoane venerabile care plângeau la cuvintele spuse de Isus; dar binecuvântatul Isus, voind să se distragă, a spus puține cuvinte despre virtuți și a adăugat: „Există anumite fervori și anumite virtuți care seamănă cu acei puieți care cresc în jurul anumitor copaci, care nefiind bine înrădăcinați în trunchi, când e un vânt violent, un îngheț puțin mai puternic, se usucă și, deși după un timp pot să înverzească din nou, fiind supuși intemperiilor aerului, se transformă și niciodată nu vor ajunge copaci. La fel și acele fervori și acele virtuți care nu sunt bine înrădăcinate în trunchiul arborelui ascultării, adică în trunchiul arborelui Umanității Mele, care a fost ascultare totală: [ele] în necazuri, în vătămări, se usucă imediat și nu vor produce niciodată roade pentru viața veșnică”.

[1] Să ne dăm seama de ceea ce a fost pentru Luisa să-și petreacă întreaga viață, mai mult de 64 de ani, în mod voluntar într-un pat.

[2] Luisa scrie „de asemenea, și”.

V4.64 Luisa se simte ca un copilaș care are nevoie de Isus. Gloria umanității înviate a lui Isus, i-a fost dată de ascultarea Sa desăvârșită. Aceasta formează învierea sufletului în virtuți (7 aprilie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Pe măsură ce adorabilul meu Isus continuă să mă lipsească de prezența Sa, simt o amărăciune ca un cuțit înfipt în inima mea, care îmi dă o durere atât de mare încât mă face să plâng și să strig ca un copil. Ah, chiar îmi pare că am devenit cu adevărat ca un copil, căci dacă mama se îndepărtează pentru puțin, plânge și strigă atât de tare încât întoarce toată casa cu susul în jos și nu există nicio soluție pentru a-l opri din plâns până când nu se vede din nou în brațele Mamei. Așa sunt eu, adevărată copilă în virtute, pentru că, dacă ar fi posibil, aș întoarce cerul și pământul cu susul în jos pentru a-L găsi pe veșnicul și unicul meu Bine, și atunci mă liniștesc când sunt în posesia lui Isus. Biată fetiță ce sunt, încă simt feșele copilăriei care mă strâng, nu știu să merg singură, sunt foarte slăbită, nu am capacitatea adulților care se lasă călăuziți de rațiune; și iată marea necesitate de a sta cu Isus, orice ar fi, nu vreau să știu nimic altceva, decât că îl vreau pe Isus. Sper că Domnul vrea să o ierte pe această sărmană fetiță, care uneori spune absurdități.1

            Prin urmare, aflându-mă în această situație, L-am văzut pentru puțin timp pe adorabilul meu Isus în momentul Învierii Sale, cu Fața atât de strălucitoare2, încât nu se compară cu nicio altă splendoare și îmi părea că Preasfânta Umanitate a Domnului nostru, deși era trup viu, era strălucitoare și transparentă, încât se vedea cu claritate Divinitatea unită cu Umanitatea.3

            Deci, în timp ce Îl vedeam atât de glorios, o lumină care venea de la El părea că mi-ar spune: „Umanitatea Mea a avut multă glorie prin intermediul ascultării perfecte, care, distrugând cu totul natura de odinioară, mi-a redat noua natură glorioasă și nemuritoare. Tot astfel, sufletul, prin intermediul ascultării, poate forma în sine învierea perfectă în virtuți; de exemplu: dacă sufletul este trist, ascultarea îl va face să învie în bucurie; dacă este agitat, ascultarea îl va face să învie în pace; dacă e încercat, ascultarea îi va administra lanțul mai puternic pentru a lega inamicul și îl va face să învie victorios din capcanele diabolice; dacă este asediat de imoralități și vicii, ascultarea, ucigându-le pe acestea, îl va face să învie în virtuți. Făcând toate acestea în suflet, va forma chiar și învierea trupului, la timpul oportun”.

            După aceea, lumina s-a retras, Isus a dispărut și eu am rămas cu o mare durere văzându-mă din nou fără El, încât simt de parcă aș avea o febră arzătoare, care mă înnebunește și mă face să delirez. Ah, Doamne, dă-mi puterea să suport aceste întârzieri ale Tale, pentru că nu mai rezist.

  1. Matei 18,2-5: Chemând la sine un copil, l-a pus să stea în mijlocul lor şi le-a spus: „Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aşadar, cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi oricine primeşte un copil în numele meu, pe mine mă primeşte. ↩︎
  2. Ioan 8,12: Isus le-a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.  ↩︎
  3. 1Ioan 1,5: Şi aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el.  ↩︎

V4.63 A o compătimi pe Maica Îndurerată înseamnă să-L compătimim pe Isus. Toată umanitatea, de la primul până la ultimul om, și fiecare în particular, este prezent în Isus răstignit (5 aprilie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Continuând starea de privațiune, în această dimineață părea că L-am văzut pentru puțin timp, împreună cu Regina Mamă și de vreme ce adorabilul Isus avea coroana de spini, i-am luat-o și L-am compătimit total; și în timp ce făceam aceasta, mi-a spus: „Ai milă împreună [cu Mine] de Maica Mea, căci suferința Mea este motivul durerilor Ei, compătimind-o pe Ea, Mă compătimești pe Mine însumi”.

            După aceea îmi părea că mă aflu pe muntele Calvar în momentul răstignirii Domnului nostru și, în timp ce suferea răstignirea, nu știu cum, vedeam în Isus, toate generațiile trecute, prezente și viitoare, și Isus, avându-ne pe noi toți în Sine, simțea toate ofensele făcute de fiecare dintre noi și suferea pentru toți în general și pentru fiecare individ în mod particular, astfel că am văzut și păcatele mele și durerile pe care le suferea pentru mine în mod distinct, dar vedeam și remediul pe care îl administra pentru relele noastre și pentru mântuirea noastră veșnică, pentru fiecare dintre noi, fără excepția vreunuia.

Acum, cine poate spune tot ce vedeam în binecuvântatul Isus, de la primul la ultimul om? Când eram în afara mea, vedeam lucrurile clare și distincte; dar aflându-mă în interiorul meu, le văd pe toate confuze. Așa că, pentru a evita absurditățile, pun punct.

V4.62 Duminica Floriilor: Instabilitatea și nestatornicia sunt semnul că adevărul nu a pus stăpânire pe suflet (31 martie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

În această dimineață, simțindu-mă foarte mâhnită, mă vedeam atât de rea, încât aproape că nu îndrăzneam să merg în căutarea supremului și unicului meu Bine, dar Domnul, fără să se uite la mizeriile mele, a binevoit totuși să vină, spunându-mi:

„Fiica Mea, pe Mine Mă dorești; ei bine, Eu am venit. Bucură-te, să stăm împreună, dar să stăm în tăcere”.

După un timp, m-a purtat cu duhul și vedeam că Biserica sărbătorea ziua Floriilor, și Isus, rupând tăcerea, mi-a spus: „Câtă nestatornicie, câtă instabilitate! Așa cum astăzi au strigat „osana”, proclamându-Mă regele lor, în altă zi au strigat „răstignește-L, răstignește-L”.

Fiica Mea, lucrul care Îmi provoacă cea mai mare neplăcere este inconstanța și nestatornicia, deoarece acesta este un semn că adevărul nu a intrat în posesia sufletului, de asemenea, poate fi că ei [oamenii] chiar și în lucruri ale religiei își găsesc satisfacțiile lor, propriul confort și interes, sau pentru că se află într-o grupare; [dar] mâine pot fi lipsiți de aceste lucruri și pot fi găsiți în mijlocul altor grupări și iată că astfel duc în eroare religia și, fără regret, intră în alte secte.

Pentru că atunci când adevărata lumină a Adevărului intră într-un suflet și în posesia unei inimi, nu este supusă inconstanței, dimpotrivă, sacrifică totul din iubire pentru el și pentru a se face condusă numai de el și cu suflet invincibil disprețuiește tot restul ce nu aparține Adevărului”.

Și în timp ce spunea acestea, plângea pentru starea generației actuale, mai rea decât cea de atunci, supusă inconstanței, după cum bate vântul.