Isus continua să dorească să-i fiu mamă, astfel că arătându-se ca un pruncușor extrem de grațios, plângea și, pentru a-i liniști plânsul, ținându-L în brațele mele, am început să cânt; prin urmare s-a întâmplat că atunci când eu cântam, înceta din plâns și când nu, începea din nou plânsul Său. Aș fi vrut să păstrez tăcerea despre ceea ce cântam, pentru că, în primul rând, nu-mi amintesc totul, deoarece eram în afara corpului meu; în mod dificil se rețin toate lucrurile care se petrec și chiar pentru că eu cred că sunt absurdități.
Cu toate acestea, doamna ascultare, fiind prea nerespectuoasă, nu vrea să-mi cedeze, și vrea să fac ce vrea ea, mulțumindu-se chiar și cu absurdități. Eu nu știu, se zice că este oarbă această doamnă ascultare, dar mai degrabă pare că e supraveghetoare, pentru că privește cele mai mici lucruri și când nu se face cum spune ea, devine foarte obraznică, încât nu-ți dă pace. Iată, pentru a avea liniște din partea acestei frumoase doamne ascultare, care este atât de bună când se face cum spune ea, se obține totul prin intermediul ei. Deci, sunt gata să scriu ce îmi amintesc că Îi cântam:
„Pruncușor, ești mic și puternic, aștept orice confort de la Tine.
Pruncușor grațios și frumos, chiar și stelele sunt îndrăgostite de Tine.
Pruncușorule, fură-mi inima ca să o umpli cu iubirea Ta.
Pruncușorule prea duios, fă-mă și pe mine copiliță.
Pruncușorule ești un paradis, lasă-mă să vin să mă joc în surâsul etern!”
În această dimineață, preadulcele meu Isus a venit foarte bucuros, purtând în mâini un buchet din cele mai frumoase flori, și așezându-se în inima mea cu acele flori, fie își înconjura capul [cu ele], fie le ținea în mâini, recreându-se și încântându-se în totalitate. În timp ce sărbătorea cu aceste flori, părând să fi avut un mare beneficiu, mi s-a adresat spunând:
„Preaiubita Mea, în această dimineață am venit să pun toate virtuțile în ordine în inima ta. Celelalte virtuți pot rămâne separate una de cealaltă, însă caritatea leagă și pune în ordine totul. Iată ceea ce vreau să fac în tine: să pun în ordine caritatea”.
Eu i-am spus: „Singurul și Unicul meu Bine, cum ai putea face asta, având în vedere că sunt atât de rea și plină de defecte și imperfecțiuni? Dacă această caritate reprezintă ordinea, aceste defecte și păcate nu sunt dezordine care țin totul în învălmășeală și îmi răscolesc inima?
Și Isus: „Voi purifica totul și caritatea va pune totul în ordine. Și apoi, când las un suflet să participe la suferințele Patimilor Mele, nu pot exista păcate grave, cel mult vreun defect venial involuntar. Dar iubirea Mea fiind foc, va consuma tot ce este imperfect în sufletul tău”.
Astfel, părea ca Isus m-a purificat și m-a ordonat cu totul. Apoi, din Inima lui Isus s-a revărsat în inima mea un șuvoi de miere si cu acea miere, a îmbibat complet interiorul meu, așa că tot ce era în mine rămânea ordonat, unit și cu sigiliul carității.
Pe urmă, m-am simțit purtată cu duhul în Bolta Cerurilor împreuna cu iubitul meu Isus. Părea că totul ar fi în sărbătoare: Cerul, pământul și purgatoriul; toți erau inundați de o nouă bucurie și jubilare. Multe suflete ieșeau din purgatoriu și ajungeau în Cer ca fulgerele, pentru a participa la sărbătoarea Reginei noastre Mame. Și eu mă îmbulzeam în mijlocul acelei mulțimi imense de lume adică: îngeri, sfinți și suflete din purgatoriu care ocupau acel nou Cer care era foarte imens, comparând-l cu cerul nostru pe care îl vedem, care îmi părea o mică gaură; în plus aveam ascultarea de la Confesor.
Dar în timp ce voiam să privesc, nu vedeam altceva decât un Soare foarte luminos, ce răspândea raze, care mă pătrundeau în întregime dintr-o parte într-alta, devenind ca un cristal, astfel că, se vedeau foarte bine micile impurități precum și distanța infinită dintre Creator și creatură; cu atât mai mult că fiecare dintre aceste raze avea pecetea ei: unele notau sfințenia lui Dumnezeu, altele, puritatea, altele, puterea, altele înțelepciunea și toate celelalte virtuți și atribute ale lui Dumnezeu. Așadar, sufletul, văzând nimicul lui, mizeriile și sărăcia lui, se simțea anihilat și în loc să privească, se prăbușea brusc pe pământ, înaintea acelui Soare Veșnic, în fața căruia nu exista nimeni care să îi poată sta înainte.
Mai mult de atât, pentru a vedea sărbătoarea Mamei noastre Regina, trebuia să privească dinăuntrul acelui Soare. Atât de mult părea Preasfânta Fecioară cufundată în Dumnezeu, încât privind din alte locuri, nu se vedea nimic. Deci, în timp ce mă aflam în aceste condiții de anihilare, înaintea acelui Soare Divin, ea îl ținea în brațe pe Pruncușor și Isus mi-a spus:
„Mama noastră este în Cer; Îți dau ție atribuția de a-mi fi mamă pe pământ, deoarece viața Mea este continuu supusă disprețuirilor, sărăciei, durerilor și abandonărilor de către oameni, iar Mama Mea stând pe pământ, a fost însoțitoarea Mea fidelă în toate aceste dureri – nu doar atât, dar încerca să-Mi dea alinare în toate, în măsura puterilor Ei -, chiar și tu, fiindu-Mi Mamă, Îmi vei ține companie fidelă în toate suferințele Mele, suferind cât mai mult în locul Meu, atât cât poți, și unde nu poți, vei încerca să-mi dai cel puțin o alinare. Să știi însă, că doresc ca să ai toată intenția ta asupra Mea. Voi fi gelos chiar și pe respirația ta, dacă nu o vei da pentru Mine și când voi vedea că tu nu vei fi foarte atentă să Mă mulțumești, nu îți voi da nici pace, nici odihnă”.
După aceea, am început să-i fiu mamă, dar, oh, de câtă atenție era nevoie pentru a-L mulțumi! Nici măcar nu puteai să arunci o privire în altă parte, [ci doar la El], pentru a-L vedea mulțumit. Uneori voia să doarmă, alteori voia să bea, sau voia să fie reconfortat cu mângâieri, iar eu trebuia să fiu gata pentru toate dorințele Sale. Uneori spunea: „Mama Mea, Mă doare capul, oh, alină-Mă!” Iar eu, imediat, mă uitam la capul Lui și, găsindu-i niște spini, îi îndepărtam, și punându-i brațul meu sub cap, îl lăsam să se odihnească. În timp ce părea că se odihnea, deodată se ridica și spunea: „Simt o greutate și o suferință în inimă, încât simt că mor. Vezi puțin ce e acolo.” Și uitându-mă în interiorul inimii, am găsit toate instrumentele Pătimirii. Le-am scos unul câte unul și le-am așezat în inima mea.
Apoi, văzându-L ușurat, am început să-L mângâi, să-L sărut și i-am spus: „Unica și singura mea comoară, nici măcar nu mi-ai arătat sărbătoarea Mamei noastre, Regina și nici să aud primele imnuri pe care le-au intonat îngerii și sfinții când [Ea] și-a făcut intrarea în Paradis!”
Și Isus: „Primul imn pe care l-au cântat Mamei Mele a fost Bucură-te Marie pentru că în Bucură-te Marie sunt cuprinse cele mai frumoase laude, cele mai mari onoruri, și se reînnoiește bucuria pe care a avut-o când a devenit Mamă a lui Dumnezeu; de aceea, s-o recităm împreună pentru a o onora. Când tu vei veni în Paradis, te voi face s-o găsești [rugăciunea] ca și cum ai fi recitat-o împreună cu îngerii prima oară în Ceruri”.
Așa că am recitat prima parte din Bucură-te Marie, împreună cu Isus.
Oh, cât de duios și emoționant era să o salutăm pe Mama noastră Preasfântă împreună cu Fiul Său iubit! În fiecare cuvânt pe care El îl spunea, aducea o Lumină imensă prin care se înțelegeau multe lucruri în ceea ce privește Preasfânta Fecioară; dar cine le poate spune pe toate, mai ales din cauza incapacității mele? Prin urmare, le trec sub tăcere.
În această dimineață, abia continua să se arate, amenințând mereu [cu] pedepse și în timp ce eu Îl rugam să se calmeze, a fugit ca un fulger.
Ultima dată când a venit, S-a arătat răstignit. M-am așezat lângă El să-I sărut Preasfintele Sale Răni făcând diferite adorații. Dar în timp ce făceam aceasta, în locul lui Isus Cristos, am văzut propria mea imagine. Am rămas uimită și am spus: „Doamne, ce fac? Îmi fac chiar mie adorații? Aceasta nu se poate face».
Și în același timp s-a transformat în persoana lui Isus Cristos și mi-a spus: „Nu te mira că am luat propria ta imagine. Dacă Eu sufăr continuu în tine, ce este uimitor că am luat însăși forma ta? Și apoi, dacă te fac să suferi, nu este pentru a-ți face o imagine a Mea?”
Eu am rămas complet confuză și Isus a dispărut. Să fie totul pentru Gloria Sa, să fie binecuvântat întotdeauna, numele Său Sfânt.
Şi a zis Dumnezeu: „Să-l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră şi să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului, peste animale, peste tot pământul şi peste toate reptilele care se târăsc pe pământ!”. Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat.(Geneza 1,26-27)
Însă, ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte, căci Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate, iar noi toţi care, cu faţa descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui tot mai glorios aşa cum dă Duhul Domnului.2Corinteni 3,16-18
Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai înainte, de mai înainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să fie primul născut între mulţi fraţi; pe cei pe care de mai înainte i-a rânduit, i-a şi chemat; pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi glorificat.(Romani 8,29-30)
Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!(Romani 12,2)
Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine. (Galateni 2,20)
Înnoiţi-vă duhul minţii voastre şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după [asemănarea lui] Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului!(Efeseni 4,23)
Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat‑o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine.(Ioan 17,22-23)
În această dimineață, după ce m-a făcut să aștept un timp, adorabilul meu Isus a venit spunându-mi: „Fiica Mea, în această dimineață, vreau să te conformezi în totalitate cu Mine. Vreau să gândești cu gândurile Mele, să privești cu ochii Mei, să asculți cu urechile Mele, să vorbești cu limba Mea, să acționezi cu mâinile Mele, să mergi cu picioarele Mele și să Mă iubești cu propria Mea Inimă”.
Apoi Isus și-a unit simțurile Sale numite mai sus, cu ale mele. Și am văzut că El îmi dădea și propria Sa formă, și nu numai, dar îmi dădea harul de a utiliza ce făcea El însuși și apoi a continuat să spună: „Revărs haruri mari în tine. Îți recomand să știi să le păstrezi!”
Iar eu: „Mă tem foarte tare, o iubitul meu Isus, cunoscându-mă atât de plină de mizerie, că în loc să fac bine, voi folosi rău harurile Tale. Dar ceea ce mă face să mă tem cel mai mult este limba, care deseori mă face să mă lipsesc de caritate față de aproapele”.
Și Isus: „Nu te teme, te voi învăța Eu însumi felul pe care trebuie să-l folosești în vorbire cu aproapele. În primul rând, când ți se spune ceva în ceea ce îl privește pe aproapele, aruncă o privire asupra ta, și observă dacă tu ești vinovată de același defect, și atunci, vrerea de a corecta este o vrere de a Mă indigna și a-l scandaliza pe aproapele. În al doilea rând, dacă tu nu ai acel defect, atunci ridică-te și încearcă să vorbești așa cum aș fi vorbit Eu; în acest fel vei vorbi cu limba Mea. Făcând acest lucru, niciodată nu vei greși în caritate față de aproapele. Într-adevăr, prin discursurile tale, îți vei face bine ție și aproapelui, iar Mie îmi vei da onoare și glorie”.
În această dimineață, când a venit dulcele meu Isus, m-a purtat cu Duhul și apoi a dispărut. Lăsându-mă singură, am văzut că din cer coborau ca două candelabre de foc, care apoi, despărțindu-se în multe bucăți, formau multe fulgere și grindină, care coborau pe pământ și provocau suferințe mari plantelor și oamenilor. Era atât de mare groaza și violența furtunii, încât nici măcar nu se putea ruga, iar persoanele nici nu puteau ajunge să se retragă în propriile case. Cine poate spune cât de înspăimântată am rămas? Am început să mă rog pentru a-L calma pe Domnul, iar El, reîntorcându-se, am văzut că în mână avea [ceva de parcă era] o baghetă de fier, iar în vârf, o minge de foc, și mi-a spus: „Dreptatea Mea a fost îndelung reținută și este just să se răzbune împotriva creaturilor, în timp ce au reușit să distrugă în ele orice respect. Ah, da, nu găsesc nimic drept în om; și-a falsificat complet cuvintele, lucrările, pașii, totul este înșelăciune, totul este fraudă, totul este nedrept, astfel că pătrunzând în inimă, în interior și în exterior, nu este altceva decât un cumul de vicii. Om sărman, în ce hal ai ajuns!”
În timp ce spunea asta, mișca încoace și încolo bagheta pe care o avea în mână, cu scopul de a-l răni pe om. Eu i-am spus: „Doamne, ce faci?”
Și El: „Nu te teme, vezi această minge de foc ce va produce foc? Nu-i va lovi decât pe cei răi; cei buni nu vor avea daune”.
Iar eu am adăugat: „Ah, Doamne, cine este bun? Toți suntem răi! Te rog, nu te uita la noi, ci la milostivirea Ta infinită, și așa, vei rămâne calm pentru toți”.
După aceasta, a adăugat: „Fiul Dreptății este Adevărul. Așa cum Eu sunt Adevărul veșnic, încât nu înșel și nici ei nu Mă pot înșela, tot astfel sufletul care deține dreptatea, face să strălucească Adevărul în toate acțiunile lui; așadar, cunoscând din experiență adevărata Lumină a Adevărului, dacă cineva ar vrea să-l înșele, din lipsa acelei lumini pe care o simte în sine despre celălalt, imediat cunoaște înșelăciunea. Deci se întâmplă că această lumină a adevărului nu se înșală pe sine, nici pe aproapele, nici nu poate primi înșelăciunea. Fructul pe care îl produce această Dreptate și acest Adevăr este simplitatea. O altă calitate a ființei Mele este de a fi simplu, astfel că pătrund oriunde. Nu există niciun lucru care să se poată opune pentru a Mă face să pătrund. Pătrund în cer, în abisuri, în bine și în rău; dar ființa Mea foarte simplă, pătrunzând chiar și în rău, nu primește nici cea mai mică umbrire. Tot așa sufletul, prin dreptate și adevăr, primind în sine acest rod al simplității, pătrunde în cer, intră în inimi pentru a le conduce la Mine, pătrunde în tot ce este bine și aflându-se împreună cu păcătoșii să vadă răul pe care îl fac, nu rămâne murdar, pentru că fiind simplu, imediat se îndepărtează fără să primească nicio daună. Este atât de frumoasă simplitatea încât Inima Mea rămâne impresionată doar cu o singură privire a unui suflet simplu, și este de admirat de îngeri și de oameni”.
Continua abia să se arate și era înfuriat pe oameni. Pe cât de mult L-am rugat să verse în mine amărăciunile Sale, pe atât a fost imposibil și fără să-mi dea dreptate la ceea ce Îi spuneam, mi-a zis:
„Resemnarea absoarbe tot ce poate fi dureros și dezgustător în natura umană și o transformă în dulce. Ființa Mea este calmă, pașnică, pentru că orice lucru s-ar putea întâmpla în Cer și pe pământ nu poate primi nici cea mai mică respirație de tulburare; astfel resemnarea are virtutea de a altoi în suflet propriile Mele virtuți. Sufletul resemnat se odihnește întotdeauna și nu numai el, dar Mă face și pe Mine să Mă odihnesc la fel de liniștit în el”.
În această dimineață, minunatul meu Isus nu venea. După foarte multă așteptare, în sfârșit a venit. Erau atât de mari confuzia și anihilarea mea, încât nu știam să-i spun nimic. Isus mi-a spus: „Cu cât te vei anihila mai mult și vei cunoaște nimicul tău, cu atât mai mult Umanitatea Mea, desprinzând raze de lumină, îți va comunica virtuțile Mele”.
Eui-am răspuns: „Doamne, sunt atât de rea și de urâtă încât am oroare de mine însămi. Ce va fi în fața Ta?”
Și Isus: „Dacă ești urâtă, sunt Eu care te pot face frumoasă”.
În timp ce spunea așa, a trimis o lumină de la Sine în sufletul meu care părea că îi transmitea frumusețea Sa și apoi, îmbrățișându-mă, a început să vorbească: „Cât de frumoasă ești, dar frumoasă cu însăși frumusețea Mea, de aceea sunt atras să te iubesc!”
Cât de confuză am rămas, mai mult ca niciodată, [dar] cine poate spune? Dar totul să fie pentru Gloria Lui.
În această dimineață, adorabilul meu Isus s-a arătat complet întristat și aproape înfuriat pe oameni, amenințând cu obișnuitele pedepse, care îi vor face pe oameni să moară pe neașteptate prin fulgere, grindină și foc. L-am implorat insistent să se calmeze și Isus mi-a spus:
„Sunt atât de multe nelegiuirile care se înalță de la pământ la Cer, încât, dacă ar lipsi pentru un sfert de oră rugăciunea și sufletele-victime care sunt în fața Mea, aș face să iasă foc din pământ și i-aș copleși pe oameni”.
Apoi a adăugat: „Vezi câte haruri trebuia să revărs asupra creaturilor, dar pentru că nu găsesc corespondența, sunt obligat să le păstrez în Mine și dimpotrivă, Mă determină să le transform în pedepse. Ai grijă, o, fiica Mea, să corespunzi la multele haruri pe care le revărs în tine, încât corespunderea este poarta deschisă pentru ca Eu să intru în inimă și acolo să formez locuința Mea.
Corespondența este ca acea primire călduroasă, ca acea stimă care se folosește pentru persoanele care vin în vizită, încât, atrase de acel respect, de acele maniere amabile care se folosesc pentru ele, sunt obligate să vină alte dăți și ajung până într-acolo încât să nu se poată detașa. Totul constă în a-Mi corespunde.
În măsura în care Îmi corespund și cum se comportă ele pe pământ, așa Mă voi duce Eu cu ele în Cer, făcându-le să găsească porțile deschise. Voi invita întreaga curte cerească să le primească și le voi rândui pe cel mai sublim tron. Pentru sufletele care nu-Mi corespund, va fi contrariul”.
În această dimineață, prea suavul meu Isus, purtându-mă cu duhul, mi-a arătat corupția în care a căzut neamul omenesc. E de groază să te gândești la asta! În timp ce mă aflam în mijlocul acestor oameni, Isus mi-a spus, aproape plângând:
„O, omule, cât de defăimat, deformat, și lipsit de noblețe ai ajuns! O, omule, Te-am creat ca să fii templul Meu viu și tu în schimb ai devenit locuința demonului! Vezi, chiar și plantele cum sunt acoperite cu frunze, cu flori și fructe, te învață onestitatea și inocența pe care trebuie să le ai față de trupul tău, iar tu, pierzând orice inocență și chiar venerația naturală, pe care ar trebui s-o ai, ai devenit mai prejos decât animalele – atât de mult încât nu mai știu cu cine să te asemăn. Erai imaginea Mea, dar acum nu te mai recunosc. Într-adevăr Îmi provoci atât de multă oroare din cauza impurităților tale, încât sunt dezgustat să te văd, iar tu însuți Mă obligi să fug de lângă tine”.
În timp ce Isus spunea astfel, eu mă simțeam sfâșiată de durere văzându-L atât de mâhnit pe Iubitul meu Isus și i-am spus: „Doamne, ai dreptate că nu mai găsești nimic bun în om și că a ajuns la o asemenea orbire încât nu mai știe nici măcar să păstreze legile naturale. Deci, dacă vrei să te uiți la om, nu vei face altceva decât să trimiți pedepse. Prin urmare, te rog să ai în vedere milostivirea Ta și astfel totul va fi rezolvat”.
În timp ce ziceam așa, Isus mi-a spus: „Fiică, oferă tu alinare durerilor Mele”. În timp ce spunea asta, și-a luat coroana de spini care părea implantată în capul Său adorabil și a înfipt-o în al meu. Simțeam dureri groaznice, dar eram mulțumită că Isus găsea alinare.
Apoi mi-a spus: „Fiică, Eu iubesc foarte mult sufletele pure; așa cum la fel de mult sunt obligat să fug de sufletele impure, dar în schimb de acestea [pure] sunt atras ca de un magnet, ca să locuiesc cu ele. Acestor suflete pure le împrumut gura Mea de bunăvoie, pentru a le face să vorbească cu propria Mea limbă, ca să nu le fie greu pentru a converti sufletele. În anumite suflete Mă mulțumesc, nu numai să continui în ele Pătimirea Mea, ci și să continui Răscumpărarea, ba mai mult de atât, Mă mulțumesc foarte mult să glorific în ele propriile Mele virtuți”.
Isus, continuând să vină în această dimineață, dar mereu în tăcere, eram foarte mulțumită, avându-l pe Isus, comoara mea, deoarece avându-L pe El aveam toate mulțumirile mele. Văzându-L, înțelegeam multe lucruri despre frumusețea Sa, bunătatea Sa și altele. Deoarece totul era prin intermediul inteligenței pe calea comunicării intelectuale, gura mea nu știe să exprime nimic, mai degrabă tac.
