Isus continua să dorească să-i fiu mamă, astfel că arătându-se ca un pruncușor extrem de grațios, plângea și, pentru a-i liniști plânsul, ținându-L în brațele mele, am început să cânt; prin urmare s-a întâmplat că atunci când eu cântam, înceta din plâns și când nu, începea din nou plânsul Său. Aș fi vrut să păstrez tăcerea despre ceea ce cântam, pentru că, în primul rând, nu-mi amintesc totul, deoarece eram în afara corpului meu; în mod dificil se rețin toate lucrurile care se petrec și chiar pentru că eu cred că sunt absurdități.
Cu toate acestea, doamna ascultare, fiind prea nerespectuoasă, nu vrea să-mi cedeze, și vrea să fac ce vrea ea, mulțumindu-se chiar și cu absurdități. Eu nu știu, se zice că este oarbă această doamnă ascultare, dar mai degrabă pare că e supraveghetoare, pentru că privește cele mai mici lucruri și când nu se face cum spune ea, devine foarte obraznică, încât nu-ți dă pace. Iată, pentru a avea liniște din partea acestei frumoase doamne ascultare, care este atât de bună când se face cum spune ea, se obține totul prin intermediul ei. Deci, sunt gata să scriu ce îmi amintesc că Îi cântam:
„Pruncușor, ești mic și puternic, aștept orice confort de la Tine.
Pruncușor grațios și frumos, chiar și stelele sunt îndrăgostite de Tine.
Pruncușorule, fură-mi inima ca să o umpli cu iubirea Ta.
Pruncușorule prea duios, fă-mă și pe mine copiliță.
Pruncușorule ești un paradis, lasă-mă să vin să mă joc în surâsul etern!”
Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.